La 8/20 februarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza era primit cu entuziasm la Bucureşti, rostind în aceeaşi zi o proclamaţie către ţară. Primirea de către bucureşteni a noului domnitor ales a luat caracterul unei manifestaţii extraordinare, cum nu se mai văzuse niciodată, subliniază istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa "Istoria Bucureştilor" (Editura pentru Literatură, Bucureşti,1966).

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi suita sa plecaseră din Iaşi la 4 februarie şi, în drumul spre Bucureşti, au trecut prin Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău. Pretutindeni, Cuza a fost întâmpinat cu mult entuziasm, atât în satele, cât şi în oraşele străbătute.

La sosirea în Buzău, Cuza a fost întâmpinat de comandantul dorobanţilor, venit cu drapelul tricolor, iar sunetul clopotelor a vestit intrarea sa în oraş. Seara, întregul oraş avea un aspect sărbătoresc, fiind iluminat şi pavoazat cu tablouri simbolizând Unirea, iar populaţia a manifestat până târziu pe străzi, potrivit volumului "Cuza Vodă" (autor Marin Mihalache, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967). La 7 februarie, domnitorul a intrat în Ploieşti, unde a fost întâmpinat de mulţime cu ovaţii prelungite, cântându-se cu însufleţire "Hora Unirii". Steaguri împodobeau ferestrele, iar orchestra a cântat până a doua zi în centrul oraşului.

În dimineaţa zilei de 8 februarie, domnitorul şi-a continuat drumul spre Bucureşti, unde a ajuns în după-amiaza aceleiaşi zile. Aici au ieşit să-l întâmpine aproximativ o sută de mii de oameni, care i-au făcut o primire triumfală. Alexandru Ioan Cuza era însoţit de colonelul Pisoschi, prieten apropiat şi şef de cabinet, de căpitanul aghiotantul său Costache Silion şi de Dimitrie A. Sturdza, secretar particular.

"Tot poporul îl aştepta; se înşirase, de o parte şi de alta a drumului, cu 15 kilometri înainte de intrarea în oraş; Podul Mogoşoaiei gemea de lume; până şi acoperişurile caselor erau pline", arată istoricul Constantin C. Giurescu în "Istoria Bucureştilor". ''Sentimentul bucureştenilor faţă de noul ales s-a manifestat cu toată puterea cu prilejul sosirii acestuia în oraş. Încă în ajun, la 7/19 februarie, Kogălniceanu, care rămăsese aici, în aşteptarea domnului, îi scrie acestuia: 'Situaţia este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi oraşul e în sărbătoare. Toată lumea a ieşit în stradă.' (...) Într-adevăr, a doua zi, o imensă mulţime a întâmpinat pe Cuza. Până dincolo de pădurea Bănesii se înşiraseră, de ambele părţi ale şoselei, zeci de mii de bărbaţi, femei şi copii (...)". (Constantin C. Giurescu, "Viaţa şi opera lui Cuza Vodă", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966).

"În afară de imensa mulţime venită şi din satele din preajmă, precum şi din alte oraşe, întreaga garnizoană întâmpină alaiul. Nicolae Golescu, pe care, la sfatul lui Vasile Alecsandri, Cuza îl numise ministru de Interne, îi ieşi în întâmpinare dincolo de bariera oraşului, cu o trăsură domnească de paradă. Niciodată poate nu se mai văzuse în Bucureşti o asemenea manifestare populară. Pe Podul Mogoşoaiei, înţesat de lume, nu se mai găsea un singur loc liber la ferestre. Se urcaseră oamenii şi pe acoperişuri. Pe întregul drum stabilit alaiului domnesc fâlfâiau steaguri. Sunetele clopotelor bisericilor, dar şi cântecele, umpleau văzduhul acelei frumoase zile de februarie" (volumul "Cuza Vodă", autor Marin Mihalache).

Într-un reportaj despre intrarea lui Cuza în Bucureşti, Nicolae Filimon subliniază faptul că Piaţa Teatrului Naţional era ornată cu piramide de brazi verzi, printre care erau aşezate numeroase lumini colorate; un mare portret al lui Cuza înconjurat de alegorii (Justiţia, Abundenţa, Gloria), având în partea de jos acvila şi zimbrul, era aşezat pe balconul teatrului; palatele publice, ca şi casele de pe Podul Mogoşoaiei fuseseră frumos împodobite, în timp ce la bariera Podului Mogoşoaiei fusese ridicat un arc de triumf. Corporaţiile de meşteşugari erau toate de faţă, fiecare staroste cu steagul în mână şi încins cu eşarfa tricoloră. Sunau clopotele celor 130 de biserici ale oraşului şi alaiul lui Cuza trecea spre Mitropolie, petrecut de uralele necontenite şi de strigătele de bucurie ale mulţimii, aminteşte istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea "Viaţa şi opera lui Cuza Vodă".

Cortegiul a ajuns în Dealul Mitropoliei odată cu amurgul. După trăsura domnitorului, înconjurată de un impunător escadron de cavalerie, mergeau miniştrii şi căpeteniile militare. "Valului de oameni veniţi de bună voie i se adăugau pompierii, elevii şcolilor, aduşi în mod organizat, şi, fireşte, armata", conform volumului "Cuza Vodă".

În continuare s-a oficiat un Te Deum, după care Alexandru Ioan Cuza şi suita sa au intrat în sala Adunării. Domnitorul a depus jurământul şi a rostit proclamaţia către ţară.

"Jur, în numele Preasfintei Treimi şi în faţa ţării, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie întru ajutor!", a rostit, astfel, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Referindu-se la reformele preconizate, domnitorul a spus: "Pentru ca aceste mari reforme să aibă drept rezultat fericirea obştească, noi sfătuim şi îndemnăm pe toţi compatrioţii noştri, de orice stare şi condiţie, ca să uite dezbinările şi urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea între fiii aceleiaşi ţări şi naţii, numai o deplină armonie între toate clasele societăţii, întrunind aşa toate puterile, poate să ne întărească, şi aşa şi guvernământul şi poporul, mână în mână, să ridicăm patria noastră din căderea în care au adus-o nenorocitele întâmplări ale trecutului" (textul integral a fost publicat în "Naţionalul" nr. 19 din 12/24 februarie 1859).

"Şi foarte mulţi înţelegeau că începe o eră nouă şi pentru oraş, că se pun temeliile unui viitor strălucit, că Bucureştii vor deveni capitala - unică - a ţării unite, cu toate avantajele de tot felul ce decurgeau din noua ipostază", potrivit volumului "Istoria Bucureştilor" (Constantin C. Giurescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)