Antoni Gaudi Cornet (1852-1926) este unul dintre cei mai renumiți arhitecți din lume. Stilul său unic, inclasificabil, împreună cu spiritul său inovator, l-au determinat să proiecteze unele dintre cele mai emblematice clădiri ale Barcelonei. Opera lui Gaudi, originală în abordarea sa, a transcens timpul său și diferitele stiluri arhitecturale ale perioadei.

'Ideile mele sunt incontestabil logice; singurul lucru care mă face să mă îndoiesc de ele este faptul că nu au mai fost aplicate înainte', spunea Antoni Gaudi. (sursa: www.lapedrera.com)

S-a născut pe 25 iunie 1852, în Reus sau în apropiere de Riudoms, sursele nu sunt clare, dar orașele sunt aproape unul de celălalt în Catalonia provincială, pe coasta mediteraneană a Spaniei. A decedat pe 10 iunie 1926, la Barcelona.

De origini modeste, el provenea dintr-o familie cu o lungă tradiție de meșteșugari care prelucrau arama și confecționau cazane și alte obiecte din cupru, inclusiv tatăl său, Francisco Gaudi. Mama sa, Antonia Gaudi, a născut cinci copii, dintre care Antoni era cel mai mic. Doi dintre frații săi mai mari, Maria Gaudi și Francesc Gaudi, au murit în 1850, cu doi ani înainte de nașterea sa.

La vârsta de șaptesprezece ani, s-a mutat la Barcelona pentru a-și termina studiile. În septembrie 1873, s-a înscris la Școala de Arhitectură. Dosarul de student conține progresul studiilor sale, care au fost oarecum neregulate, deși a excelat la desen, matematică și proiecte, pe care le-a promovat cu note strălucite. A fost un student dedicat, în felul său.

Gaudi și-a combinat studiile cu colaborări cu arhitecți prestigioși care au văzut un mare potențial în el.

Pentru a-și susține studiile, a lucrat ca desenator pentru arhitecți precum Francisco de Paula del Villar, arhitectul diecezan care a creat ulterior proiectul original pentru Sagrada Familia, și Joan Martorell, care, în 1883, după ce del Villar a părăsit comisia pentru Sagrada Familia, a jucat un rol esențial în asigurarea proiectului pentru Gaudi.

Sursa foto: www.lapedrera.com

Ca student, Gaudi a îndurat și moartea fratelui său, proaspăt absolvent al facultății de medicină, în 1876, și a mamei sale câteva luni mai târziu. În 1879, sora sa a murit, iar fiica ei, Rosa Egea, a fost lăsată în grija lui Gaudi și a tatălui său.

La vârsta de 26 de ani, Gaudi a susținut examenul final, iar pe 15 martie 1878 i s-a acordat în sfârșit o diplomă în arhitectură. În acest sens îi este atribuită o expresie celebrei directoare a școlii, Elies Rogent, care, vorbind cu corpul profesoral, spune: 'Nu știu dacă am acordat această diplomă unui nebun sau unui geniu; numai timpul va spune'.

Sursa foto: www.lapedrera.com

Vocația lui Gaudi pentru munca în arhitectură era puternică și pasională; putea acum să primească comenzi și să semneze ca arhitect.

Deși nu și-a uitat niciodată originile modeste, în primii ani de arhitect s-a lăsat dus de prosperitatea pe care o dobândea treptat. Gaudi era de înălțime medie, cu ochi albaștri, barbă și păr lung, la modă la acea vreme și îngrijit. Era un client obișnuit al restaurantelor, fuma trabucuri și era bine îmbrăcat, purtând o pardesiu și un joben.

Nu s-a căsătorit niciodată, deși nu este clar dacă acest lucru a fost din proprie voință sau pentru că a avut ghinion când a făcut propuneri în căsătorie.

Sursa foto: www.lapedrera.com

În această perioadă, prezența lui Eusebi Guell y Bacigalupi a fost esențială. Pe lângă faptul că a devenit marele mecena al lui Gaudi, cei doi erau legați de o mare și profundă prietenie. Relația lor a fost cea mai intensă pe care a avut-o cu un client.

A devenit membru al asociației culturale Associacio Catalanista d'Excursions Cientifiques, unde s-a împrietenit cu poetul și preotul Jacint Verdaguer. Întâlnirile și excursiile istorico-artistice l-au dus în Catalonia, Mallorca și în câteva orașe din sudul Franței.

În curând a primit primele sale comenzi majore.

Sursa foto: www.casabatllo.es

Gaudi la maturitate era o persoană austeră, cu o viață aproape spartană, protector al intimității sale, devotat familiei, puținilor săi prieteni și mai presus de toate muncii sale. Cei care l-au cunoscut pe Gaudi subliniază personalitatea sa puternică, care poate fi rezumată într-o inteligență limpede, o sensibilitate fină și o pasiune profundă pentru muncă. Colaboratorii săi îl numeau Anton sau Domnul Gaudi. Gaudi nu a ascuns caracterul său impetuos, pe care, după cum spunea el însuși, a încercat să-l controleze toată viața.

În 1906, Gaudi a cumpărat o casă în Parcul Guell și s-a mutat cu tatăl și nepoata sa. Tatăl său a murit în același an, iar la începutul anului 1912, a murit și nepoata sa, Rosa Egea Gaudi. De atunci încolo, în loc să rămână singur în casa din Parcul Guell, a preferat să stea în atelierul Sagrada Familia, unde și-a petrecut ultimii ani de viață.

În 1910, Gaudi a suferit de anemie severă din cauza suprasolicitării. Un an mai târziu, bolnav de febră malteză, Gaudi și-a redactat testamentul, pe 9 iunie 1911.

Sursa foto: www.barcelonanavigator.com

În cercul de prieteni ai lui Gaudi se numărau poetul Joan Maragall, episcopul Grau, iezuitul Ignacio Casanovas, avocatul Marti Trias și doctorul Pere Santalo.

Faima lui Gaudi se consolidase, depășind granițele. În primăvara anului 1910, a fost organizată o expoziție a operelor lui Gaudi la Salonul Societății de Arte Frumoase din Paris.

În după-amiaza zilei de luni, 7 iunie 1926, Gaudi s-a dus la oratoriul Sant Felip Neri. Lângă Placa de Tetuan, absorbit de gândurile sale, a fost călcat de un tramvai. A fost lovit și dus la Spitalul de la Santa Creu. Nimeni nu l-a recunoscut, era îmbrăcat modest și nu avea documente, doar Evanghelia în buzunar. Gaudi a supraviețuit trei zile. A fost vizitat de prieteni și colaboratori și a murit pe 10 iunie, la vârsta de 73 de ani.

Sursa foto: www.sagradafamilia.org

Pe 12 iunie, o procesiune funerar imensă i-a însoțit sicriul până la Sagrada Familia, unde a fost înmormântat în criptă. Aproximativ 30.000 de oameni au participat la înmormântarea sa.

Moartea lui Gaudi a avut un impact mare asupra societății barceloneze și zeci de articole au fost publicate în ziare și reviste.

În Gaceta de las Artes din 1 iulie 1926, scriitorul și criticul de artă Joaquim Folch i Torres îi dedică arhitectului un articol vulcanic de șase pagini, intitulat 'El duelo comun' (Doliul nostru comun): 'Când Gaudi a murit, am fost martorii paradoxului unui mare doliu colectiv, al unui doliu «comun» pentru trecerea la o viață mai bună a marelui artist care a acționat aproape întotdeauna împotriva «bunului simț». Fenomenul popularității lui Gaudi este extrem de curios și, în același timp, faptul unei dureri colective reale, la fel de sincere și profunde precum cea a catalanilor la moartea unui arhitect, este unic. Ar fi greu să găsim un caz similar în istoria contemporană și nu ar abunda în istoria epocilor trecute, și cu atât mai puțin având în vedere precedentul că aproape nimănui nu i-a plăcut opera acestui arhitect'.

În 2026, sunt marcați 100 de ani de la moartea arhitectului Antoni Gaudí, anul fiind declarat oficial de Guvernul Regional din Catalonia drept 'Anul Antoni Gaudí'. (surse: www.lapedrera.com; https://www.britannica.com; https://www.vaticannews.va) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto din deschidere: www.barcelonanavigator.com