Situată în inima medievală a celui mai mic oraş al Angliei - Wells, comitatul Somerset - Catedrala Wells este şi cea mai veche catedrală engleză care a fost construită în stil gotic, potrivit https://www.wellscathedral.org.uk/.

Fântânile sau izvoarele - wells din anglo-saxonul "wella" - care au dat numele oraşului - încă mai curg în grădina Palatului Episcopal croindu-şi drum pe High Street. Izvorul cel mai nordic şi cel mai mare dintre cele patru era considerat a fi unul sfânt şi a fost dedicat Sfântului Andrei. În apropierea izvoarelor au fost găsite silexuri din epoca de piatră şi ceramică romană, iar cea mai veche dovadă de cult este o cameră funerară romano-britanică, despre care se crede că ar fi fost creştină. Peste aceasta a fost construită o capelă mortuară saxonă, iar în jurul anului 705, regele saxon Ine din Wessex şi-a dat acordul ca aici să fie ridicată o biserică - Biserica Sf. Andrei. Rămăşiţe ale bisericii din piatră se află la sud de actuala Catedrală, sub coridorul exterior din partea de est. Wells a prosperat atât de mult încât a devenit centrul noii dioceze pentru Somerset în 909, când cea de la Sherbourne a fost împărţită.

Construcţia actualei Catedrale a început în jurul anului 1175, pe un nou amplasament la nord de vechea biserică. Spre deosebire de celelalte catedrale engleze ale perioadei, Catedrala Wells a fost prima construită în stil gotic. Episcopul Reginald de Bohun, care vizitase Franţa, a adus cu el noul stil arhitectural. Astăzi, stilul gotic englez timpuriu este evident doar în proporţiile clădirii, în lăţimea sa în comparaţie cu înălţimea, în interiorul naosului, aproape nealterat, şi în designul şi execuţia Faţadei de Vest.

Ideea Faţadei de Vest este atribuită maestrului zidar Adam Lock şi episcopului Jocelin. Când Lock a murit în 1229, când doar plinta era aşezată, succesorul său, Thomas Norreys, a fost cel care a creat designul Faţadei de Vest. În Evul Mediu, piatra era pictată în interior şi în exterior, în culori strălucitoare, astfel încât Faţada de Vest ar fi arătat ca o carte gigantică cu imagini. Totodată, aproape trei sute din cele patru sute de statui medievale originale au supravieţuit trecerii timpului. Pe lângă statuile individuale, secţiunea centrală de sub frontonul mare este una dintre cele mai celebre părţi ale Faţadei de Vest. Înfăţişează Ziua Judecăţii, extrasă fidel din cartea Apocalipsei: Hristos, flancat de doi serafimi cu şase aripi, este sprijinit de apostoli, îngeri şi sfinţi, pentru a-l primi pe căutător, în special în Duminica Floriilor, în Noul Ierusalim.

Imediat după finalizarea Faţadei de Vest, a început construcţia subsolului ce a durat până în 1266, care a continuat cu lucrările la scară (1265-1280) şi apoi cu Sala Sinodului (1286-1306). Sculptura complicată a perioadei gotice timpurii este reprezentată din plin în Sala Sinodului. Sculpturi reprezentând mingi-floare înconjoară fiecare arcadă de fereastră, iar tavanul arcuit are modele de frunze. Sala Sinodului are şi cele mai vechi vitralii din Catedrală, sticla datând din jurul anului 1290.

La începutul anilor 1300, Wells a adoptat ritul Sarum care impunea utilizarea tuturor spaţiilor Catedralei pentru liturghie, dar s-au hotărât şi lucrări de extindere a acesteia. În 1326 a fost finalizată Lady Chapel, cu un design octogonal alungit şi o spectaculoasă boltă în formă de stea. Zona ce cuprinde locurile clerului şi corului (Quire sau Choir) a fost extinsă (Retroquire) între aproximativ 1330 şi 1340.

Pe la 1340 a fost instalată fereastra "Arborele lui Iesei", un splendid exemplu de vitraliu din secolul al XIV-lea din Europa, rămas intact până astăzi, în ciuda vicisitudinilor timpului şi istoriei zbuciumate. Fereastra, în culorile sale dominante de verde şi auriu, înfăţişează un arbore şi arată familia şi strămoşii lui Iisus Hristos, Iesei fiind tatăl lui David, conform https://www.wellscathedral.org.uk/ şi https://www.crestinortodox.ro/.

Între 1534-1540, în perioada Reformei protestante susţinută de Thomas Cromwell, ministrul-şef al regelui Henry al VIII-lea şi decanul laic al Wells, acesta a reuşit să mute majoritatea comorilor şi conţinutul bibliotecii catedralei la Londra pentru a fi păstrate în siguranţă. Cu toate acestea, pereţii interiori ai catedralei, acoperiţi cu tablouri biblice şi imagini ale sfinţilor, au fost văruiţi. A fost construit şi un amvon pentru noul obicei de a predica. În 1547, un act al Parlamentului a desfiinţat cântările, iar acest lucru a redus drastic veniturile Catedralei.

Restaurarea religioasă a revenit sub domnia reginei Elisabeta, în 1591, dar s-a încheiat brusc în timpul domniei regelui Charles I (1625-1649). El şi arhiepiscopul său de Canterbury, William Laud, au dorit să înfrumuseţeze bisericile şi să introducă mai multe ritualuri elaborate. Dominaţia crescândă a Parlamentului şi a puritanilor a dus la pagube în Catedrala Wells, în 1643, când iconoclaştii au zdrobit imagini şi crucifixe. Soldaţii Parlamentului au provocat şi mai multe distrugeri. Au spart vitraliile, orga şi scaunele din Quire. O sută de ani mai târziu, Parlamentul desfiinţa episcopiile, închidea catedrale şi dizolva sinoade. Catedrala din Wells a fost jefuită de orice lucru ce putea fi vândut.

După restaurarea lui Charles al II-lea (1648-1685), Robert Chreyghton, care fusese capelanul său în exil, a fost numit decan de Wells şi în 1670 a fost ridicat la rang de episcop. Strana sa magnifică de alamă dăruită în semn de mulţumire pentru redeschiderea Catedralei Wells, este expusă astăzi în Retroquire. El a donat şi marea fereastră de vest a Naosului.

Edmund Goodenough a devenit decan în 1831 şi a fost îngrozit de monotonia uniformă a clădirii Catedralei. Parţial văruită în alb, parţial acoperită cu ocru galben atât în interior, cât şi în exterior, detaliile sculpturii erau greu de văzut. Între 1842 şi 1844 a fost instituit un program de curăţare intensivă, care a fost atât de viguroasă încât orice policromie medievală care mai exista a dispărut în afară de câteva mici urme. Anthony Salvin, un arhitect binecunoscut, a fost angajat să supravegheze lucrările de reparaţie şi restaurare. De-a lungul anilor au existat mai multe etape de restaurare, dar şi de adăugare a unor facilităţi pentru personalul Catedralei, pentru credincioşi dar şi pentru vizitatori.

Catedrala Wells are şi o bibliotecă - Biblioteca Ferecată (The Chained Library) - care deţine cărţi publicate înainte de 1800. Nucleul colecţiei (aproximativ 2.800 de volume) este teologia, dar există şi volume de ştiinţă, medicină, istorie, explorare şi de limbi străine. Există câteva exemplare de manuscrise, dar conţinutul medieval al bibliotecii s-a pierdut în timpul Reformei. În colecţia de cărţi tipărite, cea mai veche carte este "Naturalis Historiae" a lui Plinius tipărită la Veneţia în 1472, de Nicholas Jenson. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com