Acest schimonah iubitor de osteneală s-a născut în comuna Mileşti, judeţul Dolj, în anul 1845. Ajungând în vârstă şi reuşind să înveţe multă carte căci ştia patru limbi străine, la urmă s-a rănit cu inima spre dragostea lui Hristos, spune părintele Ioanichie Bălan. ("Patericul Românesc")

Deci, renunţând la toate şi ascultând glasul Evangheliei, în anul 1884 s-a dus în Muntele Athos şi s-a făcut schimonah în Schitul Românesc Prodromul.

Şi era foarte osârduitor la nevoinţa călugărească, tăcut, smerit şi răbdător. Având ca dascăl pe Cuviosul Nectarie Protopsaltul, de la dânsul a învăţat lucrarea cea de taină a rugăciunii lui Iisus, care este sfârşitul a toată filosofia.

Cu binecuvântarea 'Superiorului' Ghedeon Georgescu, la 14 ani de la închinovierea sa în schitul românesc athonit (1898), părintele Irinarh începe lucrul la o operă monumentală, caligrafiind minuţios câteva mii de pagini, adunate în 20 de tomuri, sub titlul "Istoria Sfântului Munte". A reuşit să încheie această lucrare unicat după 18 ani de trudă (6 septembrie, 1916) şi după "multe ispite de la oameni şi de la diavol", face cunoscut Schitul Prodromu pe site-ul său: https://prodromu-athos.ro.

"Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mi în această lucrare, pentru ca să se proslăvească numele Tău cel sfânt în veci. Amin. Că(ci) cu darul Tău toate se isprăvesc cu pace, Cel ce eşti începutul şi sfârşitul, iar fără darul Tău, nimic nu se isprăveşte" - scria pe prima pagină, în chip de rugăciune, schimonahul Irinarh.

Cea mai amplă Istorie athonită din ultimile două secole, formată din 20 de tomuri, cuprinde, pe lângă textul îngrijit caligrafiat, chenare şi ornamente excepţional de minuţios miniaturate, precum şi câteva icoane, la fel de frumos executate de mâna cuviosului monah român aghiorit. Părintele Irinarh a tratat în primele 17 tomuri istoria celor 20 de mănăstiri imperiale, de la începuturile lor şi până în vremea lui; într-al optsprezecelea a scris despre icoanele athonite făcătoare de minuni şi, în 150 de 'capete', despre minunile icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

În următorul, al 19-lea tom, a adăugat planşe, cu 'mănăstirile Sfântului Munte', 'Sfinţii Athonului', 'Crinii Raiului', 'Floarea Darului', etc, pentru ca în ultimul tom să descrie monahismul românesc athonit, schitiot şi chiliot. Această ultimă parte a scrierii lui este deosebit de importantă deoarece conţine şi o foarte amplă "Istorie a Chinoviului Românesc Prodromu".

Deşi importantă prin bogăţia de informaţii şi la fel de valoroasă din punct de vedere istoric şi literar, această frumoasă lucrare a schimonahului Irinarh Şişman n-a fost niciodată tipărită sau reprodusă, tocmai din cauza monumentalităţii ei.

Despre nevoinţa sa, părintele Ioanichie scrie că ziua lucra cu mâinile la grădină şi cu mintea se ruga, iar noaptea mergea la biserică, citea sfintele cărţi şi se liniştea în chilie, aşteptând cu bucurie venirea Domnului.

Mărturiseşte schimonahul Irinarh că în anul 1905, pe când scria minunile Maicii Domnului şi ale icoanelor ei din Muntele Athos, deodată a căzut din lucrarea vrăjmaşului o piatră mare în fereastra lui, i-a spart geamul şi lampa şi l-a lovit peste mâna cu care scria. Dar el, cerând ajutorul Preacuratei Fecioare, a continuat să scrie mai departe. Uneori nu avea cerneală şi hârtie, iar alteori, fraţii din schit se supărau pe el şi cârteau că nu iese la ascultare. Dar bătrânul pe toate le răbda şi cu blândeţea sa se făcea întotdeauna pace.

După 36 de ani petrecuţi în nevoinţă athonită, părintele Irinarh a plecat la Domnul în anul 1920. (surse: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; https://prodromu-athos.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.prodromu-athos.ro/irinarh-sisman