Nu putem administra sănătatea din improvizație în improvizație și nu putem lua bani de la un pacient pentru a rezolva problema altui pacient

În sănătate, lipsa banilor nu este o simplă problemă contabilă. Înseamnă tratamente amânate, medicamente care dispar din farmacii și spitale, presiune pe medici și cel mai grav, pacienți care ajung să se întrebe dacă vor putea continua terapia de care depind.

Ministerul Sănătății a recunoscut oficial că, numai pentru luna octombrie, sistemul avea nevoie de încă 98 de milioane de lei pentru unitățile de primiri urgențe și serviciile de ambulanță. Pentru a acoperi această nevoie, banii au fost luați temporar din alte programe, inclusiv HIV/SIDA, securitate transfuzională și Mama și Copilul, iar ministerul a precizat că, în urma acestei realocări, programele respective nu mai au finanțarea asigurată pentru luna decembrie. Necesarul estimat până la sfârșitul anului ajunge la aproximativ 980 de milioane de lei.
Asta nu înseamnă rezolvarea unei probleme. Înseamnă mutarea ei dintr-un loc în altul.

În același timp, pentru programele curative gestionate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate au fost deschise credite de angajament de peste 600 de milioane de lei. Cu toate acestea, resursele disponibile acoperă necesarul doar până la sfârșitul lunii octombrie. Fără o suplimentare urgentă a fondurilor, programe esențiale precum oncologia și tratamentul bolilor rare riscă să se confrunte cu dificultăți de finanțare în lunile următoare.
Dincolo de aceste cifre se află realitatea concretă a pacienților care depind de continuitatea tratamentelor și de funcționarea programelor naționale de sănătate curative. Vorbim despre oameni pentru care întreruperea tratamentului poate avea consecințe grave asupra sănătății și a calității vieții. Nu sunt cheltuieli care pot fi amânate, ci obligații pe care statul trebuie să și le asume pentru a proteja viața și sănătatea acestor pacienți.

Un sistem de sănătate responsabil nu poate funcționa prin realocări de urgență și soluții provizorii, ci trebuie să ofere pacienților și medicilor siguranța că tratamentele esențiale, medicamentele și programele naționale au finanțare continuă. Un pacient cu cancer nu poate aștepta o rectificare bugetară, iar un copil cu o boală rară nu își poate întrerupe tratamentul până când instituțiile găsesc resursele necesare.

La fel, un spital nu poate fi pus în situația de a se întreba, la fiecare sfârșit de lună, dacă va mai avea bani pentru medicamente, materiale și terapiile de care pacienții depind.

Problema este agravată și de disponibilitatea medicamentelor. Asociațiile de pacienți oncologici au semnalat deja medicamente lipsă și discontinuități repetate care duc la amânarea tratamentelor. În paralel, România funcționează cu prețuri maximale administrate pentru medicamente, în timp ce costurile de producție, transport și achiziție în valută se modifică. Dacă aceste mecanisme nu sunt actualizate la realitatea economică, există riscul ca anumite medicamente, în special cele ieftine și esențiale, să devină tot mai puțin atractive pentru piața românească.

Nu putem administra sănătatea din improvizație în improvizație și nu putem lua bani de la un pacient pentru a rezolva problema altui pacient. Este nevoie de finanțare imediată și predictibilă pentru programele naționale, de garantarea tratamentelor oncologice și pentru bolile rare, de monitorizarea reală a stocurilor și de intervenție rapidă atunci când un medicament esențial riscă să dispară.

Sănătatea nu poate aștepta negocieri, rectificări sau următoarea lună de buget. În fața bolii, timpul nu este o cifră într-un tabel. Pentru un pacient, timpul poate însemna viață.

Remus-Gabriel Lăpușan, deputat PSD