Emil Racoviţă a fost primul explorator român în Antarctica şi unul dintre primii biologi din lume care s-a ocupat de etiologia animală. La Cluj, în aprilie 1920, a înfiinţat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume.

Celebrul biolog s-a născut la 15 noiembrie 1868, la Iaşi. Părinţii săi erau oameni înstăriţi şi cărturari de seamă din Iaşi. Mama, Eufrosina, născută Stamatopol (1845-1907), avea legături directe cu "Junimea". Tatăl, Gheorghe ("Gheorghieş") Racoviţă (1839-1913), avea o moşie cu conac şi parc, la Şorăneşti (Vaslui). Studiase dreptul şi lucrase un timp în magistratură, apoi a practicat avocatura în Iaşi, fiind ales în trei rânduri deputat.

Se pare că Gheorghieş Racoviţă l-a cunoscut pe marele povestitor Ion Creangă la şedinţele "Junimii" şi, astfel, Emil Racoviţă a fost încredinţat pentru studiile primare institutorului Ion Creangă. De la şcoala lui Creangă, a trecut la Liceul Naţional, iar din clasa a doua, la Institutele Unite - liceu din al cărui corp didactic făceau parte nume respectabile în istoria culturii noastre: Poni, Cobălcescu, Climescu, Ţoni, Lambrior, Caraiani, Vizanti etc., potrivit lucrării "Emil Racoviţă. Opere alese" (Editura Academiei, 1964). Emil Racoviţă a luat examenul de Bacalaureat în 1880.

Având o solidă pregătire teoretică, fiind adept al doctrinei evoluţioniste, cu convingeri progresiste, Racoviţă a plecat la Paris. Contrar dorinţelor sale, a ascultat sfatul tatălui său şi a urmat cursurile Facultăţii de Drept, luându-şi licenţa după trei ani. În 1889, şi-a început studiile la Facultatea de Ştiinţe Naturale, unde şi-a găsit, în sfârşit, plăcerea de a învăţa, impresionându-şi profesorii şi colegii. Dar factorul hotărâtor în specializarea şi formarea sa ştiinţifică a fost integrarea sa, încă din primul an de student naturalist, în Şcoala zoologică de la Sorbona, creată de profesorul H. F. Lacaze-Duthiers (1821-1901), pe care o conducea în colaborare cu conferenţiarul său, G. Pruvot (1852-1924). Racoviţă s-a bucurat de la început de prietenia conferenţiarului G. Pruvot, care a pus la dispoziţia elevului, apoi a colegului său, întreaga sa erudiţie şi metodă de lucru.

În 1891, Racoviţă şi-a luat licenţa în ştiinţe naturale şi în acea perioadă au început să-i fie publicate lucrările. Tot din acelaşi an a început să lucreze la Staţiunea de cercetări Banyuls-sur-Mer. Din 1893, a început, împreună cu Pruvot, campania de explorări oceanografice, an în care a devenit şi membru al Societăţii de Zoologie din Franţa. În 1896, a susţinut doctoratul cu o teză de histologie şi anatomie comparată ("Lobul cefalic şi encefalul anelidelor polichete"), care i-a adus popularitate şi apreciere în întreaga lume.

O cercetare ştiinţifică a regiunilor polare sudice a fost plănuită şi organizată de belgieni. În primăvara anului 1897, pregătirile erau terminate. Comandantul şi-a ales cu grijă personalul de bord, dar şi echipa ştiinţifică. Recrutarea naturalistului necesar, mărturisea medicul expediţiei, doctorul Cook în cartea sa "Belgica", "... s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari greutăţi. În Belgia şi Franţa s-a căutat în zadar şi-n cele din urmă dl. Racoviţă a fost găsit în România."

La 16 august 1897, vasul "Belgica" pleca la drum din Anvers. Expediţia a fost cea mai eroică şi mai primejdioasă dintre campaniile de explorări la care a participat Racoviţă, ocazie cu care a avut posibilitatea să studieze viaţa focilor, a balenelor şi a pinguinilor. A inclus aceste informaţii în lucrarea "La vie des animaux et des plantes dans l'Antarctique" (1900).

În 1901, a fost numit director al Staţiunii Banylus-sur-Mer şi conducător al revistei "Archives de zoologie expérimentale et générale". Şi-a continuat expediţiile, în cadrul cărora a studiat o serie de animale, descoperind noi specii. Astfel, între 1901 şi 1904, a cercetat coasta catalană a Mării Mediterane şi malurile insulelor Baleare, iar până în 1914, a explorat numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia, făcând însemnate cercetări asupra izopodelor terestre şi cavernicorne.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei l-a invitat, în 1919, să ocupe Catedra de Biologie a Universităţii "Daciei Superioare" din Cluj, unde, în aprilie 1920, a înfiinţat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume, potrivit ''Dicţionarului Membrilor Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003). După anul 1920, a făcut cercetări în peşteri din străinătate şi din ţară (peste 1.400 de peşteri), reuşind să extragă circa 150.000 de exemplare micologice, ceea ce a stat la baza unei noi ştiinţe - biospeologia ("Problemele biospeologiei" - 1905; "Essai sur les problemes biospéologiques" - 1907; "Speologia. Evoluţia şi problemele ei" - 1929).

A fost membru corespondent (din 11 apr. 1905), apoi titular (din 2 iun. 1920) şi preşedinte (12 iun. 1926-1 iun. 1929) al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei de medicină din Paris (1944), membru în Comitetul de perfecţionare al Institutului de oceanografie din Paris (1946), iar la 7 iunie 1947 a fost ales membru asociat al Academiei belgiene, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la expediţia antarctică "Belgica".

Savantul român a revenit la Cluj în iunie 1945. Deşi foarte activ, declinul său fizic se instalase şi semnele oboselii se înmulţeau, dar a continuat să lucreze la Institutul de Speologie, zilnic. A murit la 19 noiembrie 1947. Emil Racoviţă a fost înmormântat, la 21 noiembrie 1947, în cimitirul Clujului, în cadrul unor funeralii naţionale, potrivit sursei citate.

Emil Racoviţă a fost şi rămâne pentru posteritate un neobosit cercetător, creatorul biospeologiei, pe care a definit-o "ştiinţa formelor de viaţă din mediul subteran". AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.worldrecordacademy.org