Oraşul As-Salt din Iordania a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2021, sub denumirea ''As-Salt - The Place of Tolerance and Urban Hospitality'' / ''As-Salt - spaţiul toleranţei şi ospitalităţii urbane''. Situat la nord-vest de capitala Amman, As-Salt este înconjurat de privelişti uluitoare şi contrastează uimitor cu unele dintre zonele occidentalizate din Amman, datorită alimentării sale eficiente cu apă şi a terenului agricol, exploatat încă din Epoca fierului, evidenţiază https://international.visitjordan.com/. Odinioară capitală regională a Imperiului Otoman, ''oraşul de pe munte'', al cărui nume în latină (''Saltus'') înseamnă ''vale împădurită'', îşi arată şi astăzi relevanţa istorică.

Construit pe trei dealuri apropiate, în zona muntoasă Balqa, din regiunea central-vestică a Iordaniei, oraşul As-Salt a reprezentat o legătură comercială importantă între deşertul de est şi zona vestică. În ultimii 60 de ani ai perioadei otomane, regiunea a prosperat datorită sosirii şi stabilirii negustorilor din Nablus, Siria şi Liban, care au acumulat averi din comerţ, bănci şi agricultură. Această prosperitate a atras meşteri pricepuţi din diferite părţi ale regiunii, care au participat la transformarea modestei aşezări rurale într-un oraş înfloritor, cu un aspect distinctiv şi o arhitectură caracterizată de clădiri publice mari şi reşedinţe de familie construite din piatră galbenă locală.

Nucleul urban al sitului include aproximativ 650 de clădiri istorice reprezentative, ce înfăţişează un amestec de stiluri Art Nouveau şi neo-coloniale europene combinate cu tradiţiile locale. Dezvoltarea oraşului, lipsită de segregare, exprimă toleranţa dintre musulmani şi creştini, care au cultivat tradiţii de ospitalitate. Aceste aspecte tangibile şi intangibile au reieşit din tradiţiile rurale şi practicile comercianţilor şi meseriaşilor burghezi în timpul epocii de aur a dezvoltării As-Salt, notează https://whc.unesco.org/.

Oraşul As-Salt a devenit capitala Transiordaniei şi un centru comercial înfloritor în timpul perioadei otomane târzii, trecând prin "Epoca de aur" între anii 1860 şi 1920. Efectele reformelor otomane "Tanzimat" au facilitat o securitate sporită, structuri administrative şi relaţii comerciale bine puse la punct. Astfel, As-Salt a devenit esenţial pentru reţelele comerciale dintre stepa de est şi vest.

Oraşul are clădiri publice mari şi reşedinţe private, construite din calcar galben, ce au ca trăsătură distinctivă un hol central şi trei firide. Construcţiile evidenţiază un amestec de influenţe arhitecturale vernaculare şi moderne, precum şi o măiestrie a execuţiei. Adaptată topografiei abrupte, morfologia nucleului urban istoric este caracterizată de o reţea de trepte interconectate, alei, străzi, pieţe şi spaţii publice. Rezultatul este un sistem urban dens, care conectează cartierele de locuinţe cu spaţiile publice. Aceste caracteristici tangibile au modelat obiceiurile oraşului, inclusiv tradiţiile culturale distinctive de toleranţă între oameni din diferite grupuri culturale şi religii.

Comunităţile musulmane şi creştine împărtăşesc multe tradiţii, demonstrate de lipsa segregării. Aceste tradiţii de ospitalitate reflectă o fuziune a culturilor locale şi a comercianţilor burghezi şi includ sistemul de asistenţă socială, cunoscut sub numele de ''Takaful Ijtimai" şi serviciile de ospitalitate din ''Madafas'' (case de oaspeţi), cunoscute local şi ca ''Dawaween'', evidenţiază sursa citată anterior. Culturile toleranţei, ospitalităţii şi bunăstării sociale practicate de popoarele beduine din regiune au fost comune în întreaga zonă şi au contribuit la construirea unei identităţi moderne trans-iordaniene.

Centrul istoric din As-Salt demonstrează schimburi interculturale distinctive care au dus la transformări ale Levantului în perioada otomană târzie. Acestea au inclus fluxuri de obiceiuri culturale, populaţii, abilităţi, tradiţii şi bunăstare în interiorul şi între oraşele din regiune şi dincolo de acestea, precum şi între diverse grupuri culturale şi religioase. Aceste schimburi culturale au implicat populaţiile beduine locale, negustori, meşteşugari şi comercianţi, oficiali otomani şi misionari creştini.

As-Salt se distinge în ceea ce priveşte practicile sale culturale de cooperare între religii şi absenţa cartierelor segregate. Deşi aceste trăsături nu sunt unice în Levant, As-Salt reprezintă un exemplu excepţional datorită intensităţii acestor manifestări şi a legăturilor strânse dintre tradiţiile culturale şi sistemul urban.

Între cele mai reprezentative obiective menţionate pe site-ul Autorităţii de Turism din Iordania se numără: Muzeul Arheologic As-Sarea - înfiinţat în anii 1900, este situat într-una dintre casele de patrimoniu istoric ale oraşului, Beit Toukan, şi include artefacte şi obiecte din perioadele romană, bizantină şi islamică; Strada Al-Hammam - numită după o baie turcească, este principala arteră comercială tradiţională din oraş; Biserica Ortodoxă Sf. Gheorghe/Biserica Al-Khader - construită în anii 1600 într-o peşteră şi renovată în 2004, este unul dintre cele mai vechi şi mai vizitate lăcaşuri din oraş, care îi invită la rugăciune atât pe credincioşii musulmani, cât şi pe cei creştini; experienţa tradiţională cu henna şi participarea la procesul de producere a ceramicii, oferite de organizaţia neguvernamentală Salt Development Corporation (SDC).

Situl As-Salt, inclus în patrimoniul mondial, are o suprafaţă de 24,68 hectare, iar zona tampon măsoară 71,12 hectare. Spiritul şi atmosfera locului rezidă atât în atributele tangibile (clădiri, case, biserici, moschei, Madafas, noduri urbane, trepte), cât şi în cele intangibile (locuirea apropiată a diferitelor grupuri culturale şi religioase, utilizarea comună a spaţiilor publice, sistemul social, bunăstarea). Totuşi, integritatea spaţiului este vulnerabilă la presiunile de dezvoltare şi a fost afectată de clădiri intruzive sau terenuri neutilizate, care afectează calităţile vizuale şi intangibile ale proprietăţii, punctează https://whc.unesco.org/. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.whc.unesco.org