TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: Artista Maria Tănase - pe scenă, pe ecrane, personaj de film
Numele Mariei Tănase este sinonim cu muzica populară românească, fiind, prin folclorul autentic pe care l-a cântat, cea mai apreciată şi mai cunoscută artistă, atât în ţară, cât şi peste hotare. Dar ea a cântat şi muzică uşoară, şi romanţe, chiar şi operetă, având un talent plurivalent. Totodată, a jucat teatru, a apărut în filme şi a devenit personaj de film. Şi a purtat numele Fecioarei Maria, sărbătorită de calendarul ortodox la 8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului.
Cel care a remarcat talentul de actriţă al Mariei Tănase a fost profesorul ei de la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, Ion Manolescu. Acesta a angajat-o la Teatrul Municipal (actualul Teatru "Lucia Sturdza Bulandra") din Bucureşti, pe scena căruia a jucat în piesele "Cadavrul viu" de Lev Tolstoi - unde, în aprilie 1945, interpreta rolul cântăreţei Maşa, avându-l ca partener pe maestrul Ion Manolescu.
Maria Roşca nota, în cartea sa dedicată Mariei Tănase (apărută la Editura Muzicală, 1988): "Maria a cântat înfiorată - ca un ecou al sufletului tulburat al eroinei - acompaniată de cor şi orchestră de balalaici, fiind aplaudată la scenă deschisă".
Apoi, artista a jucat în piesa "Nana" de Emile Zola, în "Horia" de M. Davidoglu, în "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, în regia lui Liviu Ciulei (în rolul Jeny Speluncă). Maria Tănase declara, în 1962: "Era cât p-aci să nu joc, şi totuşi... cum să nu joci sub bagheta lui Liviu Ciulei? Voi cânta muzică de jazz în rolul Jeny Speluncă. Ce, muzica de jazz autentică nu este şi ea tot folclor?!", declara artista într-un interviu acordat revistei "Urzica".

Sursa foto: margaretapaslaru-legendasimit.blogspot.com
Referindu-se la momentul în care a jucat în "Opera de trei parale", pe aceeaşi scenă cu Maria Tănase, artista Margareta Pâslaru declara că o privea fascinată la repetiţii, urmărindu-i cu admiraţie pe toţi actorii din acea piesă - Toma Caragiu, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă. "Am cunoscut-o pe Maria Tănase în 1962. Maria avea fler şi atât de puţin cât am lucrat cu ea - s-a prăpădit în 1963 - a intuit ceva ce eu poate n-aş fi avut curaj să abordez: muzica populară. În stilul ei caracteristic, m-a tras deoparte după o repetiţie şi mi-a spus: 'Ascultă, fă, tu trebuie să cânţi muzică populară, ascultă-mă că sunt vulpe bătrână!', şi am fost uluită de această sugestie, dar se pare că a avut dreptate. Abia după ce s-a prăpădit am avut curajul să-i urmez sfatul", mărturisea pentru AGERPRES, în 2015, Margareta Pâslaru.
Talentul actoricesc al Mariei Tănase a adus-o şi pe platourile de filmare. Ea a fost distribuită în pelicula "Ciulinii Bărăganului", inspirată de romanul omonim al lui Panait Istrati şi regizată de Louis Daquin şi Gheorghe Vitanidis (1957). În acest film a jucat alături de actori precum Clody Berthola, Marcel Anghelescu, Mihai Berechet, Florin Piersic.
"Cadrele în care 'crivăţul galopează în împărăţia ciulinilor, frământă cerul şi pământul, amestecă norii cu pulberea' şi bocetul Mariei Tănase aparţin cu adevărat universului romanului. Cărţile lui Panait Istrati cheamă în continuare însă, cu fascinantă putere, viitoarele lecturi cinematografice, autenticele şi profundele translări vizuale ale lumii trăite şi imaginate de scriitor", scria criticul de film Ioana Creangă, într-o cronică publicată în revista "România literară" nr. 22 din 28 mai 1981. Filmul "Ciulinii Bărăganului" a fost prezentat, în 1958, la Festivalul de la Cannes.
Vocea şi cântecele Mariei Tănase au fost prezente pe coloana sonoră a filmelor "Se aprind făcliile" - regizat de Ion Şahighian (1939) şi avându-i în distribuţie pe actorii George Vraca, Costache Antoniu, Emil Botta - şi "Amintiri din Bucureşti", regizat de Traian Fericeanu (1958).
În 2022, a avut loc premiera filmului biografic "Maria Tănase", regizat de Mihai Constantinescu după un scenariu scris de Titi Popescu, Ioan Cărmăzan şi Denis Dinulescu.
"După ce au apărut numeroase documentare despre Maria Tănase, printre care 'Scrisoarea Mariei Tănase', realizat de Laurenţiu Damian în 1986, interesul pentru această artistă a rămas (...) şi în prezent. Pelicula 'Maria Tănase' (...) urmăreşte povestea din spatele scenei, implicarea Mariei Tănase în viaţa socială şi politică a epocii, episoadele romantice", notează site-ul http://aarc.ro/.
"Maria Tănase a iubit aşa cum a cântat, cu patimă, fără să-şi refuze nimic, punând totul la bătaie pentru bărbatul iubit, de la sufletul ei mare, până la averea câştigată cu vocea ei inegalabilă. S-a îndrăgostit prima oară la 15 ani. S-a căsătorit în 1950 cu Clery Sachelarie, prietenul şi confidentul ei de ani buni", scrie site-ul https://m.cinemagia.ro/ în prezentarea filmului.
Din distribuţia filmului "Maria Tănase" fac parte actorii Lavinia Şandru, Adrian Păduraru, Marius Florea Vizante, Mihai Mălaimare, Valentin Popescu, Gabriel Spahiu, Bogdan Marhodin, Marius Mihalache, Ioana Calotă, Dan Aştilean şi multi alţii. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Alte surse: interviul AGERPRES cu Margareta Pâslaru din 30 aprilie 2015, site-urile https://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/, https://jurnalul.ro/.
Sursa foto din deschidere: icr.ro
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august
Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d














