Din 1930, când Carol al II-lea a revenit în ţară şi a fost proclamat rege al României, acesta a urmărit sistematic îndepărtarea reginei Maria de la implicarea în problemele politice ale ţării, interzicându-i să mai desfăşoare vreo acţiune publică sau să aibă discuţii cu liderii politici, potrivit lucrării "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)- Carol al II-lea" (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004). Totodată, i-a stabilit reginei domiciliul în localitatea Balcic, din Cadrilater, unde regina îşi construise o vilă, o grădină aranjată în stil englezesc, dar şi o bisericuţă, "Stella Maris". Un alt loc de suflet al reginei Maria a fost Castelul Bran, în a cărui restaurare şi amenajare s-a implicat. La 1 decembrie 1920, locuitorii Braşovului, prin decizia unanimă a Consiliului oraşului, condus de către primarul Karl Schnell, au oferit Castelul Bran reginei Maria a României, descrisă ca "o mare regină, răspândindu-şi binecuvântarea oriunde ar merge şi cucerind, astfel, cu un avânt irezistibil, inimile tuturor locuitorilor ţării", potrivit https://castelulbran.ro/.

Sursa foto: reginamaria.org 

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda, potrivit https://casamajestatiisale.ro/. Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, regina luând hotărârea de a reveni în ţară. A ajuns la Sinaia la 17 iulie. A încetat din viaţă a doua zi, la Castelul Pelişor, la vârsta de 62 de ani. Trupul neînsufleţit al reginei Maria a fost depus o zi la Peleş, apoi trei zile la Cotroceni. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, şi apoi din Capitală spre Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat omagiul Reginei plecate. A fost înmormântată la 24 iulie, la Curtea de Argeş, alături de soţul său, Ferdinand I. Înmormântarea reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Totodată, marile personalităţi internaţionale, dar şi presa internaţională au adus cel mai înalt omagiu reginei Maria a României.

Funeraliile Reginei Maria de România, care au avut loc la Curtea de Argeş; participanţi la funeralii: Comandor Preda Fundăţeanu, adjutant regal; Elisabeta, fosta regină a Greciei; Carol al II-lea; Principele Nicolae; arhiducesa Ileana de Austria; arhiducele Anton; Mihai, voievod de Alba-Iulia; Ernest Urdăreanu; I. Stircea

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI 

Potrivit testamentului său, inima sa a fost aşezată într-o casetă, învelită în drapelele de stat ale României şi Marii Britanii, fiind apoi depusă în biserica de la Cotroceni, iar de aici transportată la Balcic, în capela "Stella Maris". A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, şi depusă, mai întâi, în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, apoi, în 1969, în castel. Din martie 1971, caseta s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. În 2015, după 44 de ani, la iniţiativa regelui Mihai (1921-2017), Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie în Salonul de Aur din Castelul Pelişor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938.

Camera de Aur a Castelului Pelişor din Sinaia, locul în care a murit regina Maria.

Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO 

Maria Victoria Alexandra (Missy, numele de alint dat de familia sa) s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell-Park, comitatul Kent, fiind fiica lui Alfred, duce de Edinburgh şi Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, şi a ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit "Dicţionarului personalităţilor feminine din România" (Ed. Meronia, 2009). A primit o educaţie aleasă, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa în Anglia, la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, alături de principele George, viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.

În martie 1892, mama principesei şi împăratul Wilhelm al II-lea au organizat o reuniune la Munchen, la care au fost invitaţi regele Carol I şi prinţul moştenitor, Ferdinand, precum şi principesa Maria. Căsătoria celor doi principi, la care a luat parte şi regele Carol I, a fost oficiată la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen. Perechea moştenitoare a tronului României a sosit la Bucureşti la 23 ianuarie 1893, fiind întâmpinată, la gară, de către regele Carol I, de membrii guvernului şi de alţi demnitari. În ziua următoare, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Mai multe manifestări au fost organizate cu acest prilej.

Sursa foto: reginamaria.org  

Principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia, la 10 octombrie 1914. Pentru tânăra familie a fost construit în anii 1893-1895, Palatul Cotroceni din Bucureşti, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domneşti, dar şi Castelul Pelişor (1899-1902) în complexul familiei regale de la Sinaia, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman. Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana şi Mircea.

Principesa Maria s-a remarcat prin energia şi curajul de care a dat dovadă, dar şi prin capacitatea organizatorică şi calitatea de a alina suferinţele oamenilor în timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), fiind un exemplu pentru toate femeile din societatea românească. În contextul în care epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria în rândurile unităţilor militare româneşti ameninţa să se extindă şi la nord de Dunăre, principesa Maria a obţinut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea unde erau aduşi bolnavii de holeră. Maria, în aceste condiţii, a înfiinţat "organizaţia pentru ajutorarea spitalelor şi a familiilor celor care pleacă pe front" (iulie 1913), se arată în volumul "Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial" (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017).

A devenit regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial în istoria României, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial. În acel moment, întreaga societate românească, atât familia regală cât şi clasa politică, era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict. Regina, care făcuse alegerea de a se implica direct în viaţa politică, s-a opus de la bun început participării României la război alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi realizarea idealului naţional, acela al unirii cu România. Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii şi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, notează https://casamajestatiisale.ro/.

Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI 

Încă din perioada neutralităţii României, regina Maria începuse să pregătească o bază de susţinere a efortului de război din punct de vedere medical, sanitar şi logistic. De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie şi de susţinere a efortului de îngrijire a răniţilor, atât în zona frontului, cât şi în spatele acestuia. Au fost continuate astfel practicile iniţiate de regina Elisabeta în timpul Războiului de independenţă (1877-1878).

Pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate, regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roşii, avea să fie numită în popor "mama răniţilor" şi "regina soldat". "Multe zile am rămas în mijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit", scria regina, mai târziu, conform https://peles.ro/, în memoriile sale, reunite sub titlul "Povestea vieţii mele."

Regina Maria a României, îmbrăcată în uniformă de soră medicală a Crucii Roşii, la spitalul din Cosmeşti

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI

Conferinţa de Pace de la Paris din 1919 a reprezentat un punct extrem de important în ceea ce priveşte istoria României, deoarece tratatele urmau să ratifice actele de Unire din 1918. Faptul că România fusese trecută pe lista "statelor cu interese limitate" a determinat-o pe regină, cu acordul lui Ferdinand, să ia decizia de a pleca la Paris pentru a susţine cauza României. La 7 martie 1919, a fost primită de Georges Clemenceau, preşedintele Conferinţei de Pace; a doua zi a fost primită la Palatul Elysee de preşedintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat în exerciţiul funcţiunii. La Paris, regina a avut discuţii cu Albert Thomas, Herbert Hoover, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Raymond Poincare, Lloyd George, Robert Cecil şi alţi lideri politici. A făcut o deplasare la Londra, unde a fost primită de regele George al V-lea la Palatul Buckingham, apoi a revenit la Paris pentru a-l întâlni pe preşedintele american Woodrow Wilson, în 10 aprilie 1919. Regina nota: "I-am vorbit despre speranţele ţărilor mici, al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în special, ţările mici vor beneficia de Liga Naţiunilor", consemnează volumul "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Carol I" (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Sursa foto: reginamaria.org   

Regina Maria, îmbrăcată în frumosul costum popular românesc, l-a însoţit pe regele Ferdinand, în prima vizită în Transilvania, în mai 1919, după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. S-au oprit la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea, bucurându-se de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: "În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român". Tot la Alba Iulia, la Catedrala Încoronării, a avut loc la 15 octombrie 1922, ceremonia încoronării regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I, la care s-au adăugat trei pietre preţioase, semnificând Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Coroana reginei era din aur şi cântărea 1.800 de grame.

Sursa foto: reginamaria.org    

În 1926, regina Maria a efectuat vizite oficiale în Europa de Vest şi un turneu triumfal în Statele Unite ale Americii. La New York a fost întâmpinată de primarul oraşului; la Washington a avut o discuţie cu preşedintele Coolidge, care a oferit un dineu în onoarea sa. Turneul a fost întrerupt din cauza stării de sănătate a regelui Ferdinand care se înrăutăţea, în decembrie acesta suferind o intervenţie chirurgicală. Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş, alături de regele Carol I şi de regina Elisabeta. În aceste împrejurări, Mihai I a devenit rege al României la 20 iulie 1927, la vârsta de 5 ani şi 9 luni, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune. Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, între 1927-1930, de o Regenţă formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan, şi principele Nicolae, fratele lui Carol.

Muzeul National de Istorie a Romaniei a expus o rochie de ceremonie si o mantie, recent restaurate, din garderoba Reginei Maria a Romaniei, 2005.

Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATA/Arhiva istorică AGERPRES 

A fost aleasă membră de onoare a Academiei de Arte Frumoase şi a fost membră de onoare a Academiei Române (din 1 mai 1915), potrivit site-ului oficial al Academiei Române, https://acad.ro/.

Sursa foto: reginamaria.org     

Regina Maria a scris, în special, literatură memorialistică, valoroasă din punct de vedere literar şi documentar, precum şi povestiri şi romane, publicate în Marea Britanie, Statele Unite, Franţa şi România. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune. A ţinut şi un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete şi a lăsat numeroase manuscrise, arată https://casamajestatiisale.ro/.

Muzeul National de Istorie a Romaniei; platou cu portretul Reginei Maria purtand insemnele si mantia de la Incoronarea de la Alba Iulia, 2003.

Foto: (c)  VIOREL LAZARESCU /Arhiva istorică AGERPRES  

Din scrierile sale, amintim: "The Lily of Life" (1912, Bucureşti, în limba engleză; 1913, Londra; "Crinul Vieţii", traducerea în română, 1913, Bucureşti); "The Dreamer of Dreams" (1915, Londra-New York-Toronto); "Ilderim - A Tale of Light and Shade" (1915); "Four Seasons Out of A Man's Life" (1915, Bucureşti); "Povestea unei inimi" (1915; 1923, Stockholm); "Why? A Story of Great Longing"/"Povestea unui dor nestins" (1915); "My country" (1916, Londra; "Ţara mea", traducere în română de Nicolae Iorga, 1917); "The Stealers of Light. A legend" (1916, Londra); "Regina cea rea" (1916, Bucureşti); "The Story of Naughty Kildeen"/"Povestea neastâmpăratei Kildeen" (1917; 1926, New York); "O poveste de la Sfântul Munte" (1917); "Minola. Povestea unei mici regine triste" (1918, Iaşi); "The Child of the Sun" (1918, Iaşi); "Gânduri şi icoane din timpul războiului" (1919, Sibiu); "Peeping Pansy" (1920, Londra); "Ode to Romania" (1922, Paris); "The Queen of Romania's Fairy Book" / "Cartea de basme a reginei României" (1926, New York); "The Voice on the Mountain. A Story for those who understand"/"Glasul de pe munte. O poveste pentru acei ce înţeleg" (1923, New York); "The Lost Princess. A fairy Tale" (1924, Londra); "Înainte şi după războiu" (1925); "The Country That I Love. An Exile's Memoirs" (1925, Londra; cu ilustraţii de regina Elisabeta a Greciei, fiica reginei Maria); "Lulaloo" (1925); "Sămânţa înţelepciunii" (1925, Cluj); "Kandi Klara Kalandjai" (1925, Cluj); "Păsări fantastice pe albastrul cerului" (1928, Bucureşti); "How I Came to Tenha Yuvah" (1928, Cernăuţi); "The Magic Doll of Romania - A Wonder Story In Which East and West Do Meet" (1929, New York); "Crowned Queens. A Tale from the Past"/"Regine încoronate. Povestire din trecut" (1929, Londra); "My Dream Houses" / "Casele mele de vis" (1930, Bucureşti); "Copila cu ochi albaştri" (1930, Bucureşti); "Stella Maris. Cea mai mică biserică din lume" (1930, Bucureşti); "The Story of My Life"/"Povestea vieţii mele" (1934-1935, Londra, New York, memorii); "Masks (1935, Londra; 1937, New York; 1938, Bucureşti); "A Christmas Tale" (1957, New York); "Capitole târzii din viaţa mea" (2007, Bucureşti). AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: M.S. Regina Maria a României, la ceremonia de încoronare de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922