La începutul secolului al XX-lea, zona Balcanilor a reprezentat un punct fierbinte pe harta politico-diplomatică a continentului, diferite interese regionale de putere găsindu-şi aici sursa diferendelor teritoriale. Imperiul Otoman nu se mulţumea cu noul său statut internaţional după pierderea războiului ruso-turc (1877-1878) şi încă nutrea un rol hotărâtor în regiune şi anumite interese pentru controlul unor teritorii din Balcani.

Războaiele balcanice, conflicte derulate rapid în sud-estul Europei, s-au desfăşurat din toamna anului 1912 şi până în vara lui 1913.

Primul război balcanic a opus Imperiul Otoman unei alianţe de state din Balcani, incluzând Bulgaria, Grecia, Muntenegru şi Serbia. Conflictul a început în octombrie 1912. Armistiţiul din decembrie 1912 a oprit ostilităţile militare până în ianuarie 1913. Luptele au fost reluate în zona a două aşezări din Albania şi au continuat până în primăvara anului 1913. Părţile combatante au semnat tratatul de pace la Londra la 30 mai 1913, potrivit lucrării ''The Balkan Wars 1912-1913 Prelude to the First World War'' (Richard C. Hall, Routledge, London and New York, 2000). În urma semnării tratatului din capitala britanică Imperiul Otoman a cedat anumite teritorii statelor din Balcani. Bulgaria şi-a exprimat nemulţumirea faţă de porţiunea de teritoriu care i-a revenit, ceea ce avea să constituie cea mai importantă cauză pentru declanşarea celui de-al doilea conflict balcanic, potrivit https://www.historycrunch.com.

Sursa foto: historia.ro 

Climatul instabil, semănat cu frământări politico-diplomatice, a fost generat de impactul conferinţei de la Londra şi avea să constituie izvorul unui nou conflict în spaţiul balcanic, într-o formulă nouă de coagulare a forţelor combatante. Astfel, scena confruntării politico-militare a opus Bulgaria unei coaliţii formate din Grecia, Serbia, Muntenegru, România şi Imperiul Otoman. Ferdinand I al Bulgariei a început oficial la 29 iunie 1913 al doilea război balcanic, principalii oponenţi fiind foştii săi aliaţi Serbia şi Grecia. Aceste două state semnaseră o alianţă secretă înaintea declanşării conflictului şi erau principalele state cu care Bulgaria avea anumite dispute teritoriale. S-au dat lupte eroice la Bregalnica şi la Kalimanci. În aceste două confruntări, forţele militare bulgare au suferit pierderi grele şi au fort nevoite să se retragă. În bătălia de la Kresna Gorge, desfăşurată în 8-18 iulie 1913, atât armata bulgară cât şi cea greacă au suferit pierderi enorme, însă niciuna dintre părţi nu şi-a putut adjudeca victoria. Pe acest fond al confruntării, România şi Imperiul Otoman au intrat în luptă şi au atacat Bulgaria. Rolul acestor două noi părţi combatante a fost de scurtă durată, comparativ cu încleştarea dintre Bulgaria cu Serbia şi Grecia.

Bulgaria a fost înfrântă în acest al doilea război balcanic, derulat similar unui conflict fulger, aproape o lună de zile, care s-a parafat la 28 iulie/10 august 1913 prin semnarea tratatului de pace de la Bucureşti şi ulterior prin parafarea acordului de la Constantinopol la 29 septembrie 1913. Tratatul de la Bucureşti a pus capăt celui de-al doilea conflict balcanic, a reaşezat situaţia în zona Balcanilor. Bulgaria a primit o zonă redusă din Macedonia şi o fâşie din coasta egeeană care includea portul Alexandropolis. În jurisdicţia Serbiei a trecut o parte din zona de nord a centrului Macedoniei, Guvernul de la Atena a trecut în administrarea sa partea de sud a Macedoniei, iar sudul Dobrogei, cu oraşul Silistra, revenea României, conform https://placesofpeace.eu/. O porţiune restrânsă din estul Macedoniei, regiunea Pirin şi o parte din estul Traciei au rămas la Bulgaria.

Războaiele balcanice au reprezentat testul de turnesol al alianţei României cu Austro-Ungaria, menţionează lucrarea ''Istoria României'' (Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Editura Corint, Bucureşti, 2005). Victoria Bulgariei şi a aliaţilor săi asupra Imperiul Otoman, în prima încleştare balcanică, generând îngrijorare în cercurile decizionale de la Bucureşti, pentru că ascensiunea Bulgariei reprezenta un potenţial factor de dezechilibru de putere în zonă, conform sursei citate anterior. Guvernul român dorea concesii teritoriale din partea Bulgariei, însă a primit sprijin redus în această direcţie din partea Austro-Ungariei care urmărea atragerea guvernului bulgar în cadrul Triplei Alianţe. După ce Bulgaria şi-a atacat foştii aliaţi Serbia şi Grecia, pe fondul disputei dedicate împărţirii teritoriilor luate de la Imperiul Otoman, România a declarat război Bulgariei, chiar dacă primise apeluri la reţinere din partea Austro-Ungariei şi Germaniei. Acest al doilea conflict balcanic a fost dezastruos pentru Bulgaria, iar prin tratatul de la Bucureşti din data de 28 iulie/10 august 1913, Bulgaria a cedat României sudul Dobrogei. După acest conflict, România şi-a sporit prestigiul datorită posturii de garant al echilibrului de putere din Balcani şi şi-a mărit încrederea în forţele proprii, menţionează lucrarea citată - ''Istoria României''.

Vernisajul expoziţiei temporare ''1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti'', organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) cu ocazia împlinirii unui secol de la semnarea, la Bucureşti, a Tratatului de Pace care punea capăt celui de-al Doilea Război Balcanic (10 august 1913); În imagine: harta cu noua graniţă a Cadrilaterului fixată prin Tratatul de Pace incheiat la 28 iulie 1913, la Bucureşti.

Foto: (c)  SORIN LUPSA/AGERPRES FOTO

Delegaţiile pentru negocierile de pace au venit de la Nis şi s-au întâlnit la Bucureşti la 30 iulie 1913. Premierul grec Elefterios Venizelos conducea delegaţia Greciei, iar Nikola Pasici coordona delegaţia Serbiei. Premierul Janko Vukotici reprezenta Muntenegru, iar Titu Maiorescu conducea delegaţia României. Negocierile purtate la Bucureşti de părţile implicate au avut parte şi de prezenţa discretă a marilor puteri prin ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, reprezentanţii diplomatici nu s-au implicat hotărâtor în negocieri, dar influenţa lor a jucat un anumit rol. Delegaţia României a respins cererea Imperiului Otoman de a participa, motivând prin faptul că discuţiile vizau exclusiv aliaţii balcanici. Într-un astfel de context, Bulgaria trebuia să îşi rezolve pe cale bilaterală chestiunea în relaţia cu Imperiul Otoman. Delegaţii au convenit asupra unei perioade de cinci zile de armistiţiu începând din ziua următoare.

Semnarea Tratatului de Pace de la București, 10 august 1913. Președintele de Consiliu Titu Maiorescu în mijlocul participanților la negocieri.

Sursa foto: rfi.ro

Dimitur Toncev, noul ministru de finanţe bulgar, a condus delegaţia la negocierile de la Bucureşti. Premierul noului executiv bulgar, Vasil Radoslavov, nu era cunoscut pentru abilităţile sale de negociator diplomatic şi nici nu dorea să poarte negocieri pe fondul înfrângerii militare a Bulgariei, fiind nevoit în această postură să şi confirme acest statut de parte beligerantă învinsă la masa negocierilor. Obiectivul delegaţiei Bulgariei viza fragmentarea unităţii frontului câştigătorilor, însă fără succes pentru că delegaţiile greacă, română şi sârbă au avansat poziţii într-un demers comun sudat, potrivit lucrării ''The Balkan Wars 1912-1913 Prelude to the First World War''. În relaţia cu România, Bulgaria acceptase la 19 iulie 1913 cedarea sudului Dobrogei, astfel delegaţia română ţintea ca raportul de forţe din Balcani să-i fie favorabil, indică sursa citată anterior.

Un rezultat favorabil în ce priveşte chestiunile în relaţia Bulgariei cu foştii aliaţi a fost mult mai dificil de obţinut. Subiectul central al discuţiilor a vizat Macedonia, părţile implicate urmărind să obţină o parte cât mai consistentă din acest stat. Bulgaria avea drept obiectiv obţinerea părţii de est de la râul Vardar care să îndeplinească rolul de graniţă, însă nu au reuşit acest lucru. Presiunea exercitată de Rusia şi Austro-Ungaria asupra Serbiei a moderat aspiraţiile acestui stat în ce priveşte obţinerea unei părţi cât mai semnificative din Macedonia. Disputa dintre Bulgaria şi Grecia asupra portului Kavala de la Marea Egee a reprezentat deopotrivă o chestiune delicată care a suscitat dezbateri aprinse în cadrul conferinţei. Pierzând portul Salonic, Bulgaria urmărea să aibă o rută comercială care să-i permită accesul către noile teritorii care se întindeau dincolo de munţii Rodopi. Kavala era, de asemenea, centrul unei regiuni importante pentru producerea tutunului în estul Macedoniei. Marile puteri s-au implicat discret, în această chestiune, Austria şi Rusia susţineau Bulgaria, iar Germania şi Franţa promovau interesele Greciei. Kavala a revenit Greciei, iar Bulgaria a păstrat doar Alexandroupolis, ca punct de acces la Marea Egee, potrivit lucrării citate anterior.

Delegaţia Muntenegru a sprijinit aspiraţiile Serbiei în cadrul conferinţei cu intenţia de a obţine o parte din Novi Pazar, armatele Muntenegrului eşuaseră în a ocupa parte din această regiune în timpul războiului. Serbia avea să cedeze o parte din Novi Pazar la conferinţa de la Bucureşti. Un acord în acest sens a fost semnat la 7 noiembrie acelaşi an, la Belgrad, pentru confirmarea delimitării acestui teritoriu.

Sursa foto: muzeulvirtual.ro

Lucrările conferinţei s-au încheiat la 26 iulie/8 august, iar două zile mai târziu a fost semnat Tratatul de la Bucureşti. Bulgaria a plecat înfrântă politico-diplomatic, Serbia şi Grecia au fost mulţumite cu reuşitele obţinute la Bucureşti, Macedonia a fost împărţită în trei părţi, iar restul teritoriului intra rămânea sub protectorat străin, România obţinuse sudul Dobrogei şi devenise un actor mediator hotărâtor în regiune, Serbia devenea cea mai puternică ţară din punct de vedere militar la sudul Dunării şi avea o relaţia specială cu Rusia.

Nemulţumirile care au rămas în tabăra Bulgariei după definitivarea sub formă de înţelegeri scrise a celui de-al doilea conflict balcanic aveau să constituie sursa majoră a implicării acesteia în primul Război Mondial. Războaiele balcanice au constituit şi un test de turnesol pentru verificarea alianţei României cu Austro-Ungaria, cât şi pentru celelalte relaţii bilaterale ale statelor balcanice cu puterile din cele două blocuri configurate la nivel european. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Vernisajul expoziţiei temporare ''1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti'', organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) cu ocazia împlinirii unui secol de la semnarea, la Bucureşti, a Tratatului de Pace care punea capăt celui de-al Doilea Război Balcanic (10 august 1913); În imagine: tabloul din cadrul expozitţei care prezintă Conferinţa Balcanică de Pace din Bucureşti, 2013.