Cuviosul Ieromonah Iuvenalie Străinul s-a născut în anul 1902, în oraşul Moineşti-Bacău, din părinţi temători de Dumnezeu. Dorind să-şi închine viaţa lui Hristos, în anul 1927 a intrat în obştea Mănăstirii Durău-Neamţ. După doi ani se duce la Mănăstirea Frăsinei, unde primeşte tunderea monahală, iar în anul 1931 pleacă definitiv din ţară şi se închinoviază în Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos.

"Ieromonahul Iuvenalie Străinu este unul dintre cei mai nevoitori călugări români în afara hotarelor ţării din ultimii 50 de ani. Un ales trăitor şi iubitor de Hristos, îndrăgostit din copilărie de Sfintele Locuri - Athos, Ţara Sfîntă şi Muntele Sinai - şi un mare pelerin şi înstrăinat de ai săi pentru singur Dumnezeu". ("Convorbiri Duhovniceşti", 1993)

"Părintele Iuvenalie este un călugăr al tăcerii şi bucuriei. Pe unii îi foloseşte prin blândeţea şi răbdarea sa. Pe alţii îi odihneşte prin multa lui smerenie şi pe toţi îi dobândeşte prin dragoste". ("Convorbiri Duhovniceşti", 1993)

La Prodromu a trăit şapte ani de zile ca sihastru la mai multe chilii, fiind foarte iubitor de singurătate şi linişte şi lucrând rugăciunea lui Iisus.

În anul 1938 s-a dus în Ţara Sfântă, unde l-a cunoscut pe Cuviosul Ioan Iacob, la Mănăstirea Sfântul Sava, unde au rămas până în anul 1947.

Înfiinţându-se Mănăstirea românească "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Iordan, monahul Iuvenalie s-a stabilit împreună cu Cuviosul Ioan Iacob, stareţul schitului, în acest sfânt lăcaş.

În anul 1953, Cuviosul Ioan, retrăgându-se la pustie în Peştera Sfintei Ana, a rămas egumen monahul Iuvenalie, care a fost hirotonit ieromonah de către patriarhul Justinian, în anul 1965. Nu a slujit însă niciodată Sfânta Liturghie şi nimic din cele preoţeşti, a rămas simplu monah. "M-a smerit Dumnezeu, ca să nu cad în păcatul mândriei", spunea părintele Iuvenalie.

Ieromonah Iuvenalie Străinul pleacă, în anul 1970, la Muntele Sinai şi vieţuieşte timp de 20 de ani la Mănăstirile Sfânta Ecaterina şi Rait, în aspră nevoinţă pustnicească.

În 1989, la adânci bătrâneţi, şi-a dat sufletul cu pace în mâinile Domnului, pe Care L-a slăvit 90 de ani.

Întrebat fiind de părintele arhimandrit Ioanichie Bălan cum era nevoinţa sa la pustie, părintele Iuvenalie răspunde: "Îmi plăcea foarte mult singurătatea, părinte Ioanichie. Tot timpul tăceam, făceam ascultare şi ziceam rugăciunea 'Doamne Iisuse'. Mâncam o dată pe zi, seara, şi dormeam câteva ore, până la miezul nopţii. Iar când începeau să sune clopotele mănăstirilor şi schiturilor din Athos, ne sculam şi făceam utrenia. În continuare, până la ziuă citeam la Psaltire şi făceam metanii". ("Convorbiri Duhovniceşti", 1993)

Părintele Ioanichie: "- Aveaţi mulţumire sufletească la Athos?"

Părinte Iuvenalie: "- Slavă Domnului! Eram cel mai fericit. Mai ales noaptea, când privegheam şi citeam la Psaltire. Nu vedeam cu săptămânile fiinţă de om. Numai marea şi vântul ne ţineau de urât. Ce scumpă este liniştea sufletului, părinte!" ("Convorbiri Duhovniceşti", 1993)

Cuvântul său de folos dat părintelui Ioanichie Bălan a fost: "Părinte Ioanichie, unde trăim, să iubim pe Dumnezeu şi pe oameni şi să nu uităm că de tot cuvântul vom da socoteală. Amin!". (surse: "Convorbiri Duhovniceşti", arhimandrit Ioanichie Bălan, 1993; "Patericul Românesc", arhimandrit Ioanichie Bălan; Ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa foto: ziarullumina.ro