Sfântul Sava cel Sfinţit a ctitorit mănăstirea care îi poartă numele în pustia Iudeii, dincolo de Betleem şi Beit Sahour, pe malul drept al pârâului Kedron, care curge spre Marea Moartă.

Mănăstirea a fost ctitorită de Sfântul Părinte Sava, după sosirea sa din oraşul natal Moutalaski din Cappadocia în Ţara Sfântă, în anul 456, şi după ce a deprins mai întâi viaţa monahală de la Sfântul Eftimie cel Mare şi de la Sfântul Teoctist.

În timpul vieţii Sfântului Sava şi după adormirea sa, această Lavră a devenit un centru monahal al ortodoxiei şi al întregului creştinism, precum şi un centru al nevoinţelor ascetice ale Sfântului Sava în Ţara Sfântă.

Începând cu această Lavră, Sfântul Sava a întemeiat mai multe mănăstiri în Palestina şi a devenit părintele duhovnicesc şi îndrumător a mii de călugări, precum şi un apărător al învăţăturii ortodoxe la cel de-al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon din 451, împreună cu Sfântul Teodosie, începătorul vieţii de obşte, contemporan şi prieten al Sfântului Sava, după cum mărturiseşte biograful Sfinţilor Palestinieni, Chiril de Skythopolis.

Din 1965, sfintele moaşte ale Sfântului Sava se păstrează în Lavră, ca binecuvântare şi încurajare pentru cei care li se închină. (https://ro.jerusalem-patriarchate.info)

Mănăstirea "Sfântul Sava" - Mar Sabas sau Marea Lavră - este considerată cea mai veche mănăstire locuită încă din Ţara Sfântă şi una dintre cele mai vechi mănăstiri din lume încă în funcţiune. Marea Lavră a luat numele ctitorului său după moartea acestuia. (Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit - Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, 4 decembrie 2021; https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/)

Ridicându-se deasupra Văii Cedronului, construcţia masivă din piatră a mănăstirii impresionează prin fortificaţiile puternice, prin zidurile groase, prin turnurile fortăreţei. Ea răsare în mijlocul deşertului pietros, când nu te aştepţi să mai întâlneşti altceva decât piatră şi nisip.

În mănăstire, în secolul al VII-lea, locuiau cam patru mii de călugări. Se crede că în peşterile din jurul mănăstirii vieţuia un număr dublu de sihaştri.

În centrul incintei se află o mică bisericuţă, paraclisul vechi, care a adăpostit moaştele Sfântului Sava până la luarea lor de către cruciaţi şi ducerea lor la Veneţia. Sfintele moaşte au fost redate mănăstirii în 1965, fiind aşezate în biserica principală, cu hramul "Sfântul Nicolae".

În vechea biserică, ridicată pe locul fostei peşteri în care vieţuia Sfântul Sava, sunt păstrate craniile călugărilor ucişi în timpul invaziei persane din 614. În chip minunat, pe unele cranii a apărut semnul Sfintei Cruci. Tot în centrul lavrei se mai aflau un paraclis, un spital, brutăria, o casă de oaspeţi pentru pelerini şi cisterne de apă.

După cucerirea arabă din 638, călugării au fost nevoiţi să îşi părăsească treptat chiliile din jurul mănăstirii pentru a locui de obşte în clădirile din centrul mănăstirii, protejate de un zid înconjurător, ce există până astăzi. O privelişte deosebită o oferă balcoanele chiliilor, care se înalţă ameninţător de abrupt deasupra Văii Cedronului, la 180 de metri.

În secolul al VI-lea, au locuit în mănăstirea Sfântului Sava Chiril Scythopolis, ucenicul şi biograful său, şi Ioan Moschul, doi dintre cei mai mari scriitori bizantini de literatură ascetică din secolul al VI-lea. Deşi a decăzut mult în timpul ocupaţiei persane, mănăstirea a înflorit din nou în timpul secolelor VII-VIII, perioada de aur a literaturii patristice.

"Cel mai cunoscut călugăr din acea vreme este fără îndoială Sfântul Ioan Damaschin, dârzul apărător al icoanelor în faţa iconoclaştilor. În acea mănăstire a compus Tratatele sale împotriva iconoclaştilor şi Fântâna Cunoştinţei, o operă dogmatică esenţială, în care a concentrat învăţătura Părinţilor şi a Scriitorilor bisericeşti anteriori. Sfântul Ioan Damaschin s-a remarcat şi prin realizări imnografice de excepţie, la fel ca şi fratele său, Sfântul Cosma Melodul". (Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit - Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic)

Alţi călugări îmbunătăţiţi care au vieţuit în mănăstirea Sfântul Sava au fost Sfântul Ştefan Savaitul, nepotul Sfântului Ioan Damaschin, şi Sfântul Ioan Isihastul.

De asemenea, se crede că în acest loc s-a conturat de-a lungul timpului Marele Tipic - numit îndeobşte Tipicul Sfântului Sava cel Sfinţit - în care sunt redate reguli mănăstireşti, modul de oficiere a slujbelor, precum şi anumite rânduieli pentru post. Acest tipic s-a impus în special după Sinodul de la Constantinopol din 1166 sub numele de Tipicul Sfântului Sava, mai ales după ce a fost adoptat şi de mănăstirile atonite.

Sfântul Sava cel Sfinţit este considerat restauratorul şi organizatorul vieţii mănăstireşti din Palestina. El a sistematizat cele două tipuri de monahism existente - chinovitic, de obşte (pe care l-a experimentat în Mănăstirea Sfântului Teoctist), şi cel eremitic, de sine (deprins în preajma Sfântului Eftimie cel Mare).

"Pentru viaţa sa aleasă, Sfântul Sava a primit darul facerii de minuni; moaştele sale fiind nu doar o mărturie în acest sens, ci un izvor de binefaceri pentru numeroşii pelerini. Dintre minunile săvârşite de-a lungul secolelor merită a fi amintită cea în legătură cu izvorul. Prin mijlocirea rugăciunilor Sfântului Sava, în incinta mănăstirii sale a izvorât un izvor cu apă de băut, atât de necesar în acea zonă cu climă uscată; şi a plouat în vreme de secetă. Nu mai vorbim despre numeroşii bolnavi şi demonizaţi care au aflat vindecare la mormântul Sfântului Sava". (Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit - Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.doxologia.ro