Monica Lovinescu, critic literar şi eseist, fiică a criticului literar Eugen Lovinescu, a fost una din marile voci ale exilului cultural românesc din perioada comunistă.

S-a născut la 19 noiembrie 1923 la Bucureşti. A început studiile primare în particular, fiind înscrisă, în 1934, la Liceul Notre Dame de Sion unde a susţinut bacalaureatul în 1942, potrivit volumului "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998). A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (licenţa în 1946), a fost timp de un an, asistenta lui Camil Petrescu la seminarul de artă dramatică (1946-1947), apoi a plecat cu o bursă la Paris în Franţa unde a cerut azil politic la începutul anului 1948.

În Franţa a făcut parte din câteva companii teatrale de avangardă, a semnat, în colaborare, regia unor spectacole, a lucrat la o agenţie literară franceză. Între anii 1951-1975 a realizat numeroase emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea franceză. Din 1962 a început colaborarea la Radio Europa Liberă, unde, din 1967, a realizat emisiunea săptămânală "Teze şi antiteze la Paris", a scris cronici literare despre literatura română pentru emisiunea "Actualitatea culturală". În această perioadă Monica Lovinescu a devenit, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre personalităţile centrale ale exilului românesc, una dintre vocile cele mai cunoscute ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţii radiofonice.

Trăind de timpuriu în preajma literaturii, i-a cunoscut în casa tatălui său pe toţi scriitorii ce frecventau cenaclul "Sburătorul", astfel că a început să scrie foarte devreme. Pe când avea doar opt ani i-a fost publicat basmul "Dimineaţa copiilor" (1931), iar la 15 ani, i-au apărut proze scurte în revistele "Vremea" şi "Kalende" (1938), sub pseudonimul Ioana Tăutu. După moartea tatălui său, a publicat sub propriul nume romanul "În contratimp" (1943) în mai multe numere din "Revista Fundaţiilor Regale". După al Doilea Război Mondial a scris cronică dramatică (1944-1945).

Pe lângă recenziile, notele, mesele rotunde, comentariile radiofonice, Monica Lovinescu a colaborat la mai multe reviste ale exilului, ca şi la cele franceze. O mică parte din această activitate critică a apărut în volumul "Unde scurte. Jurnal indirect" (1978). A publicat, sub diverse pseudonime, traduceri în limba franceză din literatura română şi a elaborat capitolul despre teatrul românesc din "Histoire du spectacle" ("Encyclopedie de la Pleiade", 1965). A continuat să colaboreze la mai multe publicaţii din ţară şi din străinătate.

După Revoluţia din 1989, după întoarcerea în ţară, a publicat mai multe cărţi de memorialistică şi despre literatura română şi contextul acesteia din trei decenii, cele mai multe publicate de Editura Humanitas. Din ciclul "Undelor scurte" menţionăm: "Seismograme. Unde scurte" (1993), "Posteritatea contemporană. Unde scurte" (1994), "Est-etice. Unde scurte" (1994), "Pragul. Unde scurte" (1995) şi "Insula şerpilor. Unde scurte" (1996), ultimul cuprinzând perioada anilor 1988-1989. Printre celelalte volume apărute în ţară, se numără "jurnalul comentat", după cum l-au denumit criticii, "La apa Vavilonului" (2 vol.; 1999, 2001), "Diagonale" (2002), care reuneşte textele publicate la rubrica cu acelaşi nume din paginile "României literare" între anii 1996-2001, "Jurnal. 1981-1984" (2002) şi "Jurnal. 1985-1988" (2003), "Jurnal. 1990-1993" (2003), "Jurnal. 1994-1995" (2004), "Jurnal 1998-2000" (2006). În 2005 a apărut "Această dragoste care ne leagă", scris în dialog cu Doina Jela, un volum în care evocă figura mamei sale, care a murit în închisoarea Jilava, iar în 2007 a apărut romanul "Cuvântul din cuvinte".

A editat, în colaborare cu Gabriela Omăt, editoare a jurnalului lui Mihail Sebastian, agendele literare ale tatălui său, criticul Eugen Lovinescu, ediţia ajungând la volumul al VI-lea.

A obţinut Premiul ARA al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (1987). La ediţia a II-a, din 2003, a Premiilor Prometheus ale Fundaţiei Anonimul, a fost nominalizată la Marele Premiu Prometheus Opera Omnia - secţiunea Literatură. În 1999 i-a fost conferit Ordinul naţional ''Steaua României'' în grad de Comandor alături de eseistul, criticul literar şi poetul Virgil Ierunca, cel cu care a fost căsătorită (din 1923). Cei doi au primit distincţia ''pentru curajul şi tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii şi libertăţii'' în îndelungată activitate de critică radiofonică pe care au desfăşurat-o la postul Europa Liberă.

În 2008, a decis să doneze statului român locuinţa sa din Paris.

Locuinţa Monicăi Lovinescu din Paris, donată statului român, Franţa, 23 aprilie 2008.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR /Arhiva istorică AGERPRES

A murit la 20 aprilie 2008, la spitalul Charles Richet din Val d'Oise, la 15 km de Paris. A fost decorată post-mortem cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer. Urnele funerare ale Monicăi Lovinescu şi soţului ei (m. 2006) au fost aduse în ţară şi depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.

În amintirea acestor mari oameni de cultură a fost inaugurată, în anul 2010, la Universitatea din Oradea, Biblioteca "Monica Lovinescu-Virgil Ierunca". De asemenea, din 2007, se desfăşoară anual în România, la Suceava, Fălticeni sau Iaşi, ''Zilele Monica Lovinescu''.
 
În 2021 a fost lansat volumul "Monica Lovinescu - Tezaurul secret", de Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România, coordonatoare a proiectului ''Zilele Monica Lovinescu''. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)