Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie: Republica Italiană - Actualizarea situației generate de erupția vulcanului Etna
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, regiunea Sicilia, asupra faptului că activitatea vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian.
Astfel, toate zborurile de pe Aeroportul din Catania au fost suspendate, iar reluarea operațiunilor aeriene depinde de evoluția activității vulcanice și de condițiile meteorologice. De asemenea, se înregistrează întârzieri și anulări către și dinspre Aeroportul Comiso și Aeroportul Internațional Malta.
Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate sau înregistrează întârzieri semnificative sunt sfătuiți să nu se prezinte la aeroport decât în situația în care primesc instrucțiuni în acest sens din partea companiei aeriene.
MAE recomandă cetățenilor români să se informeze înainte de începerea călătoriei în legătură cu situația existentă și să respecte cu strictețe recomandările autorităților locale, să evite deplasările/excursiile în zona vulcanului și să monitorizeze actualizările publicate de Departamentul Protecției Civile italiene, regiunea Sicilia, pe pagina de Internet: https://www.protezionecivilesicilia.it/it/news/?pageid=74.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului al României la Catania: +39 095 537 909, +39 095 536 139, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Consulatului României la Catania +39 320 965 3137.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://catania.mae.ro/, https://www.mae.ro/ și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația 'Călătorește informat' (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.