CETĂŢI: Cetatea Mediaşului
Mediaş este o aşezare străveche, fapt dovedit cu prisosinţă de săpăturile arheologice, notează Vasile Cucu şi Marian Ştefan în lucrarea "România, ghid atlas al monumentelor istorice" (Ed. Sport-Turism, 1979). Pe teritoriul actualului municipiu din judeţul Sibiu, au fost înălţate, de-a lungul istoriei, mai multe construcţii fortificate, fapt ce demonstrează importanţa strategică a zonei.
Astfel, pe actualul Deal al Cetăţii, au fost identificate urmele unei fortificaţii din epoca fierului, arată sursa citată. După cucerirea Daciei, romanii au refăcut cetatea, transformând-o în sediul cohortei III ("Media").

Cetatea Mediaşului, 14 septembrie 1987.
Foto: (c) MARIAN ILIE/Arhivă istorică AGERPRES
Cronicile secolului al XVII-lea vorbesc despre întemeierea cetăţii în jurul anului 1146. Prima menţiune documentară a acesteia datează din anul 1267, cu termenii "possessio Mediesy". Cetatea este menţionată, din nou, în documente din anul 1283 şi 1389, în acestea din urmă fiind denumită "villa Medies."
În secolele XII-XIII, regii Ungariei au adus în zona Mediaşului colonişti germani, cunoscuţi sub numele de saşi.
În 1437-1438, incursiunea turcească în Transilvania a dus la o decădere accentuată, economică şi demografică, a Scaunului de Mediaş. Pentru a ţine piept asalturilor, în 1477 a fost realizată prima fortificaţie perimetrală a Mediaşului, prin intermediul unor valuri de pământ întărite cu palisade de lemn, la rândul lor dublate cu şanţuri de apă, arată visitmedias.com. Din secolul al XV-lea datează şi actuala Biserică "Sf. Margareta", edificiu ridicat pe ruinele unei bazilici romanice ce aparţinuse benedictinelor, conform lucrării "România, ghid atlas al monumentelor istorice". Prima menţiune documentară a bisericii datează din 1414, cronicarul Georg Soterius menţionând anul 1488 ca fiind cel al finalizării construcţiei.
Ameninţarea turcească fiind permanent prezentă, s-a recurs la fortificarea bisericilor, cu ziduri pe suprafeţe restrânse şi câte două turnuri. Astfel, în 1450, a fost ridicat, în imediata apropiere a bisericii, "Turnul Trompeţilor".

Turnul Mariei, 14 septembrie 1987.
Foto: (c) MARIAN ILIE/Arhivă istorică AGERPRES
Actuala incintă fortificată a oraşului Mediaş a fost realizată la iniţiativa regelui maghiar Matei Corvin. În anul 1486, acesta a ordonat tuturor locuitorilor oraşului să participe la lucrări, indiferent de statutul sau averea lor. Fortificaţia avea să fie construită din cărămidă şi piatră, având trei rânduri de ziduri puternice şi cinci turnuri de apărare, arată "România, ghid atlas al monumentelor istorice".
Cetatea a fost finalizată în anul 1534, perioadă din care datează şi schimbarea titulaturii oraşului din "villa" în "civitas", potrivit visitmedias.com. Zidurile de apărare însumau 2.360 m, aveau grosimea de aproape 1 m şi înălţimea de aproximativ 7 m. Cele trei porţi principale de acces erau: Poarta Steingasser, la nord; Poarta Zeckesch, la est şi Poarta Forkesch la sud. Fiecare era întărită de turnuri de apărare.
Turnul Funarilor
Sursa foto: visitmedias.com
În 1529, cetatea a fost cucerită şi aproape distrusă de trupele lui Ioan Zápolya, voievod de Transilvania. Renaşterea cetăţii şi a oraşului a început zece ani mai târziu, atunci când, în 1539, saşii din Mediaş au primit privilegiul libertăţii comerciale, înlesniri fiscale şi scutirea de taxe comerciale, atât pe teritoriul Transilvaniei, cât şi pe cel al Ungariei. Ca urmare, Mediaşul a devenit unul dintre cele mai înfloritoare centre comerciale din Transilvania.
Lucrările de fortificare a cetăţii din Mediaş au continuat până în secolul al XVIII-lea, atunci când existau 19 turnuri şi bastioane, fiind adăugate şi două porţi secundare. Ulterior, însă, zidurile cetăţii nu au mai fost întreţinute, pentru ca la începutul secolului XX, 13 turnuri şi bastioane să fie demolate în vederea fluidizării traficului, conform visitmedias.com.
Actuala Biserică Evanghelică "Sf. Margareta" din interiorul cetăţii Mediaşului a fost realizată în stil gotic şi impresionează prin dimensiunile sale: 20 m lăţime şi 52 m lungime. Nava centrală are 350 m şi 12 m înălţime. Edificiul poate găzdui până la 3.000 de persoane. Orga bisericii are 24 regiştrii sonori şi peste 1.300 de fluiere. Cel mai vechi obiect de factură religioasă din biserică este cristelniţa, realizată din bronz masiv. Construcţia a fost trecută în 1545 din proprietatea călugărilor benedictini, în cea a comunităţii evanghelice lutherane, potrivit primariamedias.ro. În curtea bisericii, se află o placă comemorativă în memoria lui Ştefan Ludwig Roth (1796-1849), revoluţionar şi om de cultură sas.
Turnul Croitorilor
Sursa foto: visitmedias.com
Turnul Trompeţilor, ce are înălţimea de 68,5 m, a servit ca punct de observaţie asupra aşezării, trâmbiţaşul oraşului anunţând, din vârf, eventualele pericole care ameninţau localitatea, precum invazii, incendii sau inundaţii, arată sibiu-turism.ro, dar şi intrarea în oraş a principelui sau a altor înalţi demnitari. Turnul se remarcă şi datorită deviaţiei de 2,28 m de la verticală, înscriindu-se între primele 12 construcţii de acest gen din lume. Este cel mai înclinat turn din România şi al doilea din Europa, după faimosul Turn din Pisa, Italia. Cauza înclinaţiei sale este încărcarea turnului cu încă trei etaje în anul 1551, din dorinţa autorităţilor de a ridica un turn care să rivalizeze cu Turnul Sf. Ştefan din Viena.
Coiful turnului este încadrat de patru turnuri, simbol al faptului că oraşul avea dreptul de a pronunţa pedeapsa capitală (jus gladii). În 1880, în acest turn a fost instalat un ceas mare, care arată şi fazele lunii. Acoperişul este realizat din plăci de teracotă smălţuită, colorată în verde şi galben. Un triptic pictat în jurul anului 1479 are ca fundal o imagine a vechii Viene. Pe pereţii interiori, apar blazoane precum cel al regelui Matei Corvin şi cele ale familiei Bathory, dar şi stemele oraşelor Sibiu şi Mediaş, arată cjsibiu.ro. Între anii 1927 şi 1930, Turnul Trompeţilor a fost încorsetat atât la interior, cât şi la exterior, într-o centură de beton armat până la nivelul primelor etaje, pentru a se evita accentuarea înclinării.
Celelalte cinci turnuri ale cetăţii care s-au păstrat sunt: Turnul Clopotelor, Turnul Croitorilor, Turnul Mariei, Turnul Funarilor şi Turnul Pietrarilor.
Turnul Clopotelor
Sursa foto: visitmedias.com
Turnul Clopotelor se află pe partea de vest a fortificaţiei şi avea rol de turn de poartă. Clădirea are o formă prismatică şi se înalţă pe şapte etaje, ultimul fiind prevăzut cu o galerie de lemn exterioară în care se păstrează clopotele bisericii. Unul dintre ele datează din 1449. În Turnul Croitorilor îşi desfăşura activitatea breasla omonimă, a cărei emblemă este amplasată în vârful turnului. În 1616, acesta a fost parţial integrat în clădirea primăriei, notează sibiu-turism.ro.
Turnul Mariei apăra latura sud-estică a cetăţii. În timpul epidemiilor de ciumă, a servit drept capelă. La nivelul parterului se mai păstrează fresce precum "Coborârea de pe Cruce" sau "Mielul cu stindard". Se pare că aici a fost închis, pentru câteva ore, vestitul principe Vlad Ţepeş, în 1467. Turnul Funarilor are şapte nivele. În secolul al XVIII-lea, turnului i-au fost alăturate două clădiri, dintre care una este vechea şcoală din Mediaş, construită în 1713.
Turnul Pietrarilor a fost clădit între 1504 şi 1534, cu rol de poartă de intrare în oraş. În interior şi-au desfăşurat activitatea pietrarii şi zidarii. În 1705, a fost grav avariat, iar lucrările de refacere i-au adăugat elemente arhitectonice în stil baroc, arată sibiu-turism.ro.
Scara Acoperită
Sursa foto: visitmedias.com
În prezent, zidurile cetăţii, turnurile şi porţile rămase pot fi văzute pe traseul Complexul Castelului - Zona Sub Alee - strada Nicolae Titulescu - strada După Zid - strada Cloşca - strada Unirii - strada Pompierilor, conform visitmedias.com. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













