Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit https://culturalheritageonline.com/.

Președintele de atunci al SUA, Herbert Hoover (1929-1933) a declarat cu prilejul inaugurării că 'acesta este cel mai grandios pod construit vreodată', arată https://oaklandnorth.net/.

În acel moment, San Francisco-Oakland Bay era cel mai lung pod din lume - aproape șapte km (4,3 mile) - și cel mai scump pod construit până la acea dată - 77,2 milioane de dolari. Podul, care a fost deschis cu șase luni înaintea faimosului Golden Gate, a fost considerat una dintre cele mai remarcabile realizări inginerești ale epocii sale. Astăzi, San Francisco - Oakland Bay Bridge reprezintă o arteră de transport esențială în zona golfului San Francisco, potrivit https://legacy.seaonc.org/.

Sursa foto: americanbridge.net 

Planificarea unei traversări permanente a golfului San Francisco a început la sfârșitul anilor 1920, fiind impulsionată de dezvoltarea rapidă a orașelor din zona 'East Bay' și de ineficiența serviciului de feriboturi. Construcția a debutat în iulie 1933, în plină Mare Depresiune, ca proiect federal de lucrări publice.

Sursa foto: americanbridge.net 

Proiectarea și construcția au fost coordonate de inginerul-șef Charles H. Purcell (1883-1951) de la Divizia de Autostrăzi din California, alături de un consiliu de ingineri consultanți de renume național, din care făceau parte Leon Moisseiff, Ralph Modjeski, Daniel Moran, Charles H. Derleth Jr. și Henry J. Brunnier. Podul a fost ridicat de companiile American Bridge Company și Columbia Steel Company. Construcția a implicat mii de muncitori și a necesitat o cantitate de oțel mai mare decât cea folosită pentru podul Golden Gate. Inițial, nivelul superior era destinat traficului auto, în timp ce nivelul inferior era utilizat de camioane și de tramvaie interurbane; ulterior, după ce operatorul 'Key System' a renunțat la serviciul feroviar, nivelul inferior a fost transformat, la rândul său, pentru traficul rutier.

Podul este alcătuit din două secțiuni de lungimi aproximativ egale, însumând aproape șapte km. Secțiunea situată la vest de insula Yerba Buena - cunoscută oficial sub numele de 'Willie L. Brown Jr. Bridge', după numele fostului primar al orașului San Francisco și președinte al Adunării Statului California - face legătura între centrul orașului San Francisco și insula Yerba Buena, în timp ce secțiunea estică, mai recentă, conectează insula de orașul Oakland.

Sursa foto: americanbridge.net 

Secțiunea vestică a podului Bay Bridge reprezintă realizarea inginerească originală din 1936 și rămâne unul dintre cele mai recognoscibile elemente de infrastructură publică americană din epoca Art Deco. Cele patru turnuri, care se înalță la aproximativ 144 metri deasupra apei, integrează estetica modernismului aerodinamic ('streamlined modernism') în ingineria civilă, la o scară pe care puține proiecte contemporane au egalat-o.

Corpurile turnurilor se îngustează ușor pe măsură ce se înalță, iar suprafețele sunt decorate cu caneluri verticale. În partea superioară, turnurile prezintă o coroană în trepte - în locul unui capitel clasic -, încadrându-le clar în vocabularul arhitecturii civice moderniste din anii '30; ca spirit, acestea pot fi comparate cu catargul clădirii Empire State Building sau cu profilurile în trepte ale complexului Rockefeller Center. Pe timpul nopții, cablurile și turnurile sunt iluminate; instalația 'Bay Lights' - o lucrare de artă permanentă cu LED-uri, creată de Leo Villareal pe cablurile principale ale secțiunii vestice - adaugă o dimensiune dinamică unei structuri care, prin natura sa, invită la spectacol.

Sursa foto: americanbridge.net 

Oakland Bay Bridge, secțiunea vestică, cu o deschidere de 700 de metri, este susținut cu cabluri de oțel prinse de cele patru turnuri. Cele două sisteme suspendate sunt unite, la mijloc, printr-un masiv bloc de ancorare central, din beton - o configurație inginerească unică printre marile poduri americane din acea perioadă. Spațiul liber sub secțiunea vestică a podului este de 67 metri. Baza blocului central de ancorare și chesoanele turnurilor se află la o adâncime de 71 de metri sub suprafața apei.

Secțiunea estică originală era un pod în consolă cu structură din grinzi de oțel nituite, care, la capătul estic, făcea legătura cu o secțiune alcătuită din grinzi de oțel nituite. În timpul cutremurului Loma Prieta din 1989, o parte a platformei superioare a secțiunii estice s-a prăbușit peste platforma inferioară, iar podul a fost închis timp de o lună. Reconstrucția secțiunii estice a podului - sub forma unui viaduct conectat la un pod suspendat cu un singur pilon și ancorare proprie - a început în 2002.

Sursa foto: americanbridge.net 

Noua secțiune estică a fost inaugurată pe 2 septembrie 2013, cu un cost raportat de peste 6,5 miliarde de dolari. Spre deosebire de secțiunea vestică și de secțiunea estică originală, noua secțiune estică dispune de o singură platformă, cu benzi de circulație pe ambele sensuri, ceea ce îl transformă în cel mai lat pod din lume. Podul suspendat cu un singur pilon are o deschidere de aproximativ 427 de metri, iar spațiul liber până la nivelul golfului este de aproximativ 58 de metri, conform https://legacy.seaonc.org/.

Sursa foto: americanbridge.net 

San Francisco - Oakland Bay Bridge a fost desemnat obiectiv istoric al statului California (California Historical Landmark), ca recunoaștere a importanței sale inginerești și arhitecturale. A apărut în nenumărate filme, fotografii și picturi - fiind un simbol vizual al orașului San Francisco aproape la fel de cunoscut precum Golden Gate. Cele mai bune puncte de observație pentru turnurile Art Deco ale secțiunii vestice sunt de pe faleza Embarcadero, traseul 'Bay Bridge Trail' aflat pe insula Treasure Island sau chiar de pe apă, în timpul unei croaziere în golf, mai notează https://culturalheritageonline.com/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: crawlsf.com