logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)

Image

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006.

Tema propusă de OMS pentru ediția din 2026 este 'Intervenția timpurie în diabet' ('Early Action in Diabetes'). În acest fel, este evidențiată importanța depistării precoce a bolii, a identificării factorilor de risc și a accesului la îngrijire medicală înainte de apariția complicațiilor.

'Fără un diagnostic, persoanele care trăiesc cu diabet ar putea să nu aibă acces la îngrijirea, tratamentul și sprijinul de care au nevoie pentru a-și gestiona afecțiunea și a duce o viață sănătoasă. Cunoașterea simptomelor diabetului poate ajuta oamenii să recunoască momentul în care trebuie să solicite sprijin', se arată pe pagina oficială a Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat, who.int/campaigns/world-diabetes-day/2026.

Campania de anul acesta a OMS transmite șase mesaje-cheie. În primul rând, este evidențiată importanța cunoașterii simptomelor, deoarece peste 40% dintre persoanele care trăiesc cu diabet nu sunt diagnosticate. Simptomele frecvente includ sete intensă, urinări frecvente, oboseală și vedere încețoșată.

În al doilea rând, OMS atrage atenția că diabetul de tip 1 poate apărea la orice vârstă și este adesea trecut cu vederea sau diagnosticat greșit, în special în cazul adulților. Recunoașterea simptomelor poate facilita stabilirea diagnosticului și accesul la un tratament care poate salva vieți.

Cel de-al treilea punct al campaniei se referă la promovarea accesului echitabil la tratament. Diagnosticul de diabet poate îmbunătăți rezultatele de sănătate doar dacă este urmat de acces la îngrijiri medicale prompte și accesibile, precum și la sprijin continuu.

În al patrulea rând, OMS subliniază că este necesară crearea unor medii mai sănătoase. Asigurarea accesului tuturor la alimente sănătoase, la spații sigure pentru activitate fizică și la servicii medicale de calitate contribuie eficient la reducerea riscului de diabet de tip 2 și sprijină gestionarea adecvată a diabetului.

Cel de-al cincilea punct se referă la prioritizarea îngrijirii de calitate. Aceasta, atunci când este neîntreruptă, reduce riscul de complicații ale diabetului și le permite persoanelor care trăiesc cu această afecțiune să ducă o viață sănătoasă și împlinită.

Nu în ultimul rând, OMS atrage atenția că stigmatizarea asociată diabetului este larg răspândită, dăunătoare și poate fi prevenită. Fiecare persoană care trăiește cu diabet merită să fie sprijinită.

În octombrie 2026, Forumul Român de Diabet, în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate a Senatului, a reunit, la Palatul Parlamentului, reprezentanți ai autorităților, ai comunității medicale, ai organismelor profesionale, ai asociațiilor de pacienți și ai industriei farmaceutice, la conferința 'Trei perspective, o singură direcție: managementul integrat al diabetului zaharat'. Evenimentul a marcat 7 ani de activitate ai Forumului Român de Diabet.

Datele prezentate în cadrul evenimentului au arătat că există 1.381.461 de persoane cu diabet zaharat înregistrate în 2025, cu 58.924 mai multe față de 2024 și cu 151.490 mai multe față de 2023 (+12,32% față de 2023). Totodată, 1 din 13 adulți de 20-79 de ani are diabet, iar 21,4% dintre aceștia, adică 1 din 5, nu știu că au boala.

România alocă 5,7% din PIB pentru sănătate, cel mai scăzut procent din Uniunea Europeană, iar cheltuielile cu sănătatea pe locuitor sunt de 972 de euro, față de 3.835 de euro media UE. Pentru prevenție se alocă doar 1,2% din bugetul sănătății. Costul anual pe persoană cu diabet este de 900,1 dolari în România, față de 2.950,9 dolari în Europa.

În fiecare an, 10.033 de români cu vârste între 20 și 79 de ani mor din cauze legate de diabet.

La 20 octombrie 2020, Parlamentul României a adoptat Legea privind prevenția și depistarea precoce a diabetului. Actul normativ cuprinde următoarele trei direcții de acțiune: I. Educația populației pentru adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos și responsabil; II. Screening pentru depistarea precoce a diabetului; III. Prevenția sau întârzierea instalării diabetului. Țara noastră se numără printre puținele din lume care au o lege prin care se reglementează prevenția diabetului zaharat.

În anul 2022, țările membre ale OMS și-au propus atingerea a cinci ținte până în 2030 legate de diabet. Acestea sunt: depistarea și diagnosticarea a peste 80% dintre persoanele cu diabet; controlul satisfăcător al glicemiei pentru 80% dintre diabetici; ținerea sub control a tensiunii arteriale pentru 80% dintre suferinzii de diabet; 60% dintre diabeticii cu vârsta de peste 40 de ani să aibă acces la tratament cu statine; toate persoanele diagnosticate cu diabet de tip 1 să aibă acces la tratament cu insulină și la posibilitatea auto-monitorizării nivelului de glucoză din sânge, potrivit who.int.

Diabetul este numele dat mai multor boli metabolice și endocrine. Diabetul zaharat poate fi de tipul 1, caracterizat de lipsa totală a insulinei din organism, și de tipul 2, caracterizat prin prezența unei cantități mai mari de insulină decât la omul normal, dar pe care organismul nu o poate folosi din diverse motive, sau printr-o cantitate mai mică față de normal, fără însă a lipsi cu desăvârșire. La rândul său, insulina este un hormon secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism.

Un al treilea tip de diabet este cel gestațional, ce se poate declanșa în perioada de sarcină la femei sănătoase. Chiar dacă dispare după perioada de sarcină, poate crește riscul apariției diabetului de tip 2.

Dacă diabetul de tip 1 nu poate fi prevenit, cel de tip 2 poate fi evitat prin controlul greutății, o dietă sănătoasă și activitate fizică regulată. Persoanele aflate în grupa de risc, identificate în funcție de vârstă, circumferința taliei și istoricul medical al familiei, este indicat să fie controlate periodic pentru determinarea nivelului de glucoză în sânge, conform site-ului Federației Asociației Diabeticilor din România, fadr.ro.

Potrivit Ghidului de management al diabetului zaharat, elaborat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, o dietă care poate ajuta la prevenirea sau întârzierea apariției diabetului de tip 2 ar trebui să țină cont de următoarele recomandări: eliminarea/limitarea zahărului și a glucidelor rafinate din dietă, scăderea aportului de glucide, scăderea dimensiunilor porțiilor, consumul alimentelor bogate în fibre, optimizarea nivelurilor de vitamina D, scăderea aportului de alimente procesate, consumul de apă în dauna băuturilor îndulcite artificial sau a sucurilor de fructe, conform societate-diabet.ro.

În condițiile unui control inadecvat al diabetului, creșterea glicemiei poate provoca, în timp, leziuni în întregul organism, afectând în special ochii, rinichii, vasele de sânge, inima și sistemul nervos, arată doc.ro. Controlul greutății și evitarea sedentarismului ajută în ameliorarea simptomelor diabetului, însă persoana diagnosticată este necesar să fie în permanență monitorizată de medicul specializat în boli de nutriție. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Imagine de la prezentarea rezultatelor campaniei de strângere de fonduri pentru proiectul 'Act today to change tomorrow' organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
 

Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 14-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil

Documentare 14-11-2026 05:33

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie

Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-11-2026 15:53

Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026

Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&

Documentare 13-11-2026 12:17

Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026

Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co

Documentare 13-11-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la

Documentare 13-11-2026 08:30

13 noiembrie - Ziua limbii maghiare

La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13

Documentare 13-11-2026 08:00

Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)

O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u

Documentare 13-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344

Documentare 13-11-2026 05:32

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie

Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-11-2026 10:45

FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)

La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub

Documentare 12-11-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)

Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit

Documentare 12-11-2026 10:15

FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)

La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați

Documentare 12-11-2026 10:00

AnulNadia/ Nadia Comăneci aniversează 65 de ani - 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie'

În Anul dedicat Zeiței de la Montreal, Nadia Comăneci aniversează 65 de ani. Născută la 12 noiembrie 1961, la Onești, Nadia Comăneci a ajuns să schimbe istoria gimnasticii cu primul '10' olimpic, în 1976. 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ți spună cum să

Documentare 12-11-2026 09:00

12 noiembrie - Ziua Cercetașilor Militari

La 12 noiembrie, Armata Română celebrează Ziua Cercetașilor Militari. Acest demers amintește de momentul constituirii primului element organizat al unităților de cercetași în Armata Română. Cercetașii reprezintă una dintre cele mai de temut arme ale oricărei armate moderne. Cercetașii sunt cei care culeg informații despre inamic, în ori