Ilustrând conflictele istorice contemporane, ironizând moravurile aristocraţiei sau atacând abuzurile politice şi religioase ale epocii, marele artist spaniol Francisco de Goya a influenţat substanţial pictura secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Dintre capodoperele sale amintim: "Maja desnuda" ("Maja dezbrăcată", 1797-1800), "Maja vestida" ("Maja îmbrăcată", 1800-1805) ", "3 mai 1808 - Împuşcarea revoltaţilor madrileni" (1814), "Los Caprichos" (1799), "Los desatres de la guerra" ("Dezastrele războiului", 1810-1814) etc.

Francisco de Goya s-a născut la 30 martie 1746, în Fuendetodos, Spania. În anii 1770 şi-a început studiile, la Zaragoza, cu Luzan y Martinez, un artist local format la Napoli. A continuat să studieze la Madrid, fiind elev al pictorului curţii regale, Francisco Bayeu, cu a cărui soră avea să se căsătorească în 1773. În 1770, a ajuns la Roma, de unde s-a întors cu influenţe neoclasice, ilustrate în pictura "Hanibal trecând Alpii", potrivit site-ului https://www.nga.gov/.

Întors în Spania, în 1771, Goya avea să primească primele comenzi importante pentru fresce în catedrale, la care avea să lucreze cu întreruperi în următorii zece ani. Prima comandă de acest fel avea să fie cea pentru sanctuarul Nuestra Senora del Pilar, conform volumului lui Vasile Florea, "Goya" (Editura Meridiane, Bucureşti, 1968).

Perioada 1776-1792 a fost cea a ascensiunii sociale a lui Francisco de Goya. Oficial, cariera lui la Curtea regală a început în 1775, prin pictarea unei serii de 60 de cartoane (picturi pregătitoare) pentru Fabrica Regală de Tapiserii din Santa Barbara.

Foto: (c) NEIL HALL / EPA

Cu lucrarea "Hristos pe cruce" ("Cristo crucificado"), inspirată de pictura cu acelaşi nume a lui Diego Velazquez, avea să fie ales membru al Academiei Regale din San Fernando, în 1778. A devenit, ulterior, pictorul Regelui Carol al III-lea. În timpul noului rege al Spaniei, Carol al IV-lea, Goya a fost menţinut pictor al Curţii, fiind numit director al Academiei (1795-1797) şi pictor principal al Curţii (1799), conform https://www.metmuseum.org/.

Ca urmare a unei boli care l-a lăsat fără auz, în 1792, lucrările din perioada 1792-1800 sunt caracterizate de o nouă dimensiune, care exprimă mai liber observaţiile introspecţiilor sale şi care cultivă un nou stil, cu accente de realism exagerat, caricatură şi satiră. Această perioadă a debutat cu seria de tablouri cunoscute sub numele de "divertismente naţionale" şi a continuat cu "Casa de locos" ("Casa de nebuni", 1794), scrie Larousse.fr.

Din aceeaşi perioadă datează şi "Los Caprichos" ("Capriciile"), o serie de 80 de gravuri, publicate în 1799, în care Goya a atacat abuzurile politice, sociale şi religioase ale epocii. Baudelaire spune despre "Capriciile" lui Goya că "monştrii pictorului se nasc viabili, armonioşi" şi "că toate aceste zvârcoliri, aceste feţe bestiale, aceste schimonosiri diabolice sunt pătrunse de umanitate". În ciuda precauţiilor pe care Goya şi le-a luat, spunând despre "Capricii" că îşi au originile în "extravaganţele şi nebuniile comune întregii societăţi", gravurile au fost retrase de la vânzare după doar câteva zile. Gravurile, pe lângă titluri, conţin şi comentarii ale artistului, care explică titlurile, adesea criptice. Ulterior, Goya a fost ameninţat de Inchiziţie şi, în 1803, a depus lucrările în faţa Regelui, în schimbul unei indemnizaţii pentru fiul său, conform site-ului https://museogoya.ibercaja.es/.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO

Trecând la un cu totul alt registru, Goya a terminat, în 1805, celebrele "Maja îmbrăcată" ("La maja vestida") şi "Maja dezbrăcată" ("La maja desnuda"), prima imitând-o pe a doua, fiind primele nuduri din Spania de la "Venus în oglindă" (1650) a lui Velazquez. Artistul spaniol a pictat cele două pânze celebre pentru premierul Manuel Godoy Alvarez de Faria, presupunându-se că amanta sa a servit drept model. Dacă "Maja îmbrăcată", culcată lasciv, pare a fi un afront la adresa bunelor moravuri, în Spania "foarte catolică", ce mai poate fi spus despre "Maja dezbrăcată", identică cu prima, dar complet goală?", menţionează site-ul https://www.franciscogoya.com/.

Extinderea războaielor napoleoniene în Spania, în 1808, îl inspiră pe Goya să picteze seria intitulată "Dezastrele războiului", "El dos de mayo" şi "El tres de mayo" (1814), care tratează toate rezistenţa opusă de spanioli, conform sursei citate.

"Picturile negre" enigmatice din ultima parte a vieţii sale, "Quinta del Sordo" (1820-1823), "Proverbele" ("Los proversbios") şi "Disparatele" ("Los disperates"), gravuri publicate abia în 1864, sunt viziuni de coşmar în limbaj expresionist, care par să reflecte cinismul, pesimismul şi disperarea. Una dintre cele mai cunoscute lucrări de acest gen este "Saturn devorându-şi fiul", pictată între 1819 şi 1823, care face trimitere la mitologia greacă, unde regele titanilor, Cronos, pentru a evita îndeplinirea predicţiei potrivit căreia va fi detronat de către unul dintre fiii săi, îi devorează pe fiecare dintre ei, încă de la naştere, mai scrie https://www.franciscogoya.com/.

În 1824, Goya s-a instalat la Bordeaux unde, trăind printre exilaţii spanioli, a realizat numeroase portrete şi s-a familiarizat cu litografia. A mai făcut încă două scurte sejururi la Madrid (1826 şi 1827) şi, cu puţin timp înainte de moarte, a realizat celebra sa pictură "Lăptăreasa din Bordeaux", după o tehnică reînnoită.

Foto: (c) NEIL HALL / EPA

A murit la 16 aprilie 1828, fiind înmormântat la Bordeaux, în Franţa.

Cea mai mare parte a operei lui Goya se află în prezent în Spania, la Museo Nacional del Prado, Academia de Arte Frumoase din San Fernando şi în palatele regale. Restul colecţiei este repartizată în principalele muzee ale lumii, în Franţa (Luvru, Muzeul Goya), Regatul Unit (National Gallery), Statele Unite (National Gallery of Art, Metropolitan Museum of Art) etc.

În secolul al XIX-lea, pictorul spaniol a fost omagiat de Charles Baudelaire, în "Les fleurs du mal", iar în 1987, s-au instituit Premiile Goya, premii anuale ale Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Spania, care recompensează cele mai bune producţii spaniole ale anului. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Adrian Dădârlat)