Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI DE MARE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane (bărbați) de 25 și 38 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
Video- https://youtu.be/sMv9IITFdd4
Din probele administrate în cauză a reieșit că, în data de 4 iunie 2025, persoana de 25 de ani ar fi procurat de la o altă persoană cercetată, de 38 de ani, o cantitate de ADB-BUTINACA (drog de mare risc), pe care ar fi oferit-o unei minore de 14 ani.
Investigațiile au relevat că bărbatul de 25 de ani ar fi interacționat cu minoră, în curtea unei unități de învățământ din Mangalia, unde aceasta este înscrisă, fiind însoțit de alți doi elevi, tot minori.
După ce persoana vătămată ar fi consumat din drogul de mare risc, ar fi acuzat stări de rău, fiind găsită ulterior în stare de inconștienta în baia școlii.
A fost transportată la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate.
În continuarea cercetărilor, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința bărbatului, de 38 de ani, fiind descoperite și ridicate mai multe doze conținând materie vegetală ADB-BUTINACA, un recipient în care se aflau aproximativ 30 de grame substanță vegetală ADB-BUTINACA (drog de mare risc), peste 40.000 lei, precum și alte mijloace de probă.
La data de 5 iunie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanelor în cauză.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța și cel al polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Mangalia.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].