Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie
(Denia Canonului Mare)

Greco-catolice
Sf. ep. Marcu al Aretusei, diac. Chiril şi cei împreună cu ei. Canonul cel Mare

Romano-catolice
Sf. Eustasie, ep.


Sfântul Sfinţit Mucenic Marcu este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 martie.

Sfântul Marcu s-a născut în vremea Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), care, în 313, prin Edictul de la Milan, a acordat totală libertate de credinţă creştinilor. A fost episcop al cetăţii Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza.

Despre viaţa, lupta şi suferinţa sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz.

"Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu ştie ce i s-a întâmplat? Şi povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomeneşte? Acela, în împărăţia marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creştinilor, a stricat o capişte idolească şi mulţime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povăţuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieţii, cât şi prin frumoasa grăire a vorbei", spune în cuvântul său Sfântul Grigorie.

"Pentru aceasta a fost de demult în multă ură şi mânie la aretusienii cei iubitori de diavoli. După aceea, schimbându-se stăpânirea creştinească, iar puterea păgânească începând iarăşi a creşte şi a se înviora, în acea vreme cumplită n-a scăpat de mâinile muncitorilor. Pentru că mulţimea poporului cel iubitor de diavoli, deşi o vreme şi-a stăpânit mânia, după asemănarea focului ascuns în materie sau a unui râu oprit cu sila, însă, dobândind vreme potrivită, precum focul se aprinde şi râul iese cu pornire, astfel mânia şi răzbunarea cea neoprită a poporului a început a se întinde îndată sub împăratul Iulian Apostatul (361-363)". (Vieţile Sfinţilor)

Credinţa creştină a fost din nou interzisă în vremea împăratului Iulian Apostatul, când s-a încercat revenirea la politeism, urmând o altă perioadă de persecuţii împotriva creştinilor.

Între cei care au suferit atunci a fost şi Sfântul Marcu. A fost torturat cu deosebită cruzime, căci din cei care veneau asupra lui, plini de ură, fiecare aducea un nou chin. Cei care erau împotriva sa, pentru faptul că adusese în Biserică mulţime mare de credincioşi şi dărâmase un templu păgân, se întărâtau mai ales de vitejia sfântului şi de curajul său, socotind acest fapt ca o defăimare a propriei lor neputinţe.

Răbdarea şi blândeţea Sfântului Marcu au înduplecat pe mulţi dintre călăii săi să creadă în Hristos.

Însuşi eparhul Aretusiei, deşi nu era creştin, îngrozit fiind însă de chinurile la care era supus Sfântul Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: "Oare nu ne este ruşine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toţi creştinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, şi nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă ruşine ca de la dânsul să ne ducem biruiţi?". (Vieţile Sfinţilor)

După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaunul episcopal şi în scurtă vreme a trecut la cele veşnice.

* Sfântul Chiril diaconul a fost torturat şi ucis în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile zeilor din cetatea Iliopolis.

În scurta perioadă de restauraţie a păgânismului susţinută de Iulian Apostatul au fost ucişi în mari chinuri mulţi creştini, mai întâi preoţii, apoi femeile şi fecioarele care ajutau în cadrul comunităţilor creştine, iar apoi alţi mărturisitori ai lui Hristos. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)