PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Palmierul de curmal - cunoştinţe, abilităţi, tradiţii şi practici
Obiceiul denumit ''Palmierul de curmal - cunoştinţe, abilităţi, tradiţii şi practici'', înscris pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în anul 2022, este păstrat de secole în zonele cu climă deşertică, uscată şi temperată, pe teritoriul statelor Emiratele Arabe Unite (UAE), Bahrein, Egipt, Irak, Iordania, Kuweit, Mauritania, Maroc, Oman, Palestina, Qatar, Arabia Saudită, Sudan, Tunisia şi Yemen, arată https://ich.unesco.org/.
Palmierul de curmal este o plantă veşnic verde cu rădăcini ce pătrund în sol în căutarea umidităţii. Aceşti palmieri cresc în oazele din zonele de deşert cu niveluri adecvate de irigare. Timp de secole, multe populaţii au fost legate de curmali, aceşti arbori contribuind la construirea civilizaţiilor în regiunile aride. Relaţia istorică străveche dintre regiunea arabă şi palmierii de curmal a creat o bogată moştenire culturală care a fost transmisă de-a lungul generaţiilor. În zilele noastre, comunităţile, grupurile şi oamenii din zonele unde s-a răspândit curmalul încă mai păstrează practicile, cunoştinţele şi abilităţile legate de cultivarea acestui arbore.
Arborele de curmal a fost asociat cu această regiune de secole, constituind o sursă cheie de nutriţie pe lângă meşteşugurile, profesiile şi tradiţiile asociate. Datorită semnificaţiei străvechi, curmalul este susţinut pe scară largă de comunităţile locale şi de diferite agenţii guvernamentale, lucru care a facilitat o extindere vizibilă a cultivării sale şi creşterea forţei de muncă regionale în sectorul de producţie.
Palmierii de curmal sunt cultivaţi printr-un proces de ''clonare'', folosind butaşi din trunchiurile altor palmieri care sunt apoi plantaţi. Un palmier de curmal produce în mod normal primele curmale după aproximativ cinci ani. Polenizarea are loc între lunile martie şi aprilie. Polenizarea naturală nu este suficientă, astfel că pentru a asigura o recoltă mare, regulată, polenizarea prin vânt este completată de polenizare ''artificială'' de către oameni. Aceasta presupune îndepărtarea unei ramuri care poartă polen masculin de la un arbore şi introducerea ei printre florile feminine de la alt arbore, potrivit unui articol publicat pe www.color-foods.com.
Sursa foto: www.horticultorul.ro
Fructele lui apetisante constituie o sursă de hrană semnificativă, iar ramurile sale creează o oază pentru cei care caută adăpost de razele arzătoare ale soarelui. Curmalele sunt printre primele alimente pe care oamenii le mănâncă atunci când întrerup, seara, postul din Ramadan. Fructele curmalului sunt dăruite copiilor în cadrul celebrărilor care marchează sfârşitul jumătăţii Ramadanului, păstrate în Kuweit, Bahrein, Emiratele Arabe Unite şi Oman. Crengile şi ramurile sunt folosite la fabricarea lăzilor şi a mobilei, frunzele pentru coşuri sau jucării. Arborele simbolizează generozitate, pace şi frumuseţe, fiind o sursă de inspiraţie pentru o multitudine de poeme, povestiri şi proverbe locale, evidenţiază un scurt documentar video realizat de UNESCO, care pătrunde în culturile statelor ce păstrează această tradiţie.
Populaţia din Emirate a încercat să extindă culturile de curmali, a dezvoltat soiurile sale, a utilizat şi ramurile tăiate, a prelucrat produse derivate şi a promovat legătura istorică organizând festivaluri, expoziţii şi evenimente culturale. Şeicul Zayed (1918-2004) a iniţiat un centru de cercetare afiliat Universităţii UAE, care a înregistrat progrese constante. În cadrul acestui laborator, s-a pus accent pe polenizare, una din cele mai importante părţi din proces, pentru ca fermierii să îşi dezvolte expertiza. Astfel, oazele din Emirate cuprind sute de soiuri. Mai mult, Centrul de management al deşeurilor din Abu Dhabi se ocupă cu gestionarea deşeurilor produse în jurul producţiei de curmale şi transferul către un centru de fertilizare unde acestea sunt transformate în îngrăşământ organic, a detaliat Coordonatorul Departamentului de Conştientizare Publică din cadrul Centrului Abu Dhabi Waste Management. Unul dintre evenimentele reprezentative pentru cultura curmalului în Emirate Arabe Unite este Liwa Date Festival, care include licitaţii şi conferinţe cu scopul de a susţine conştientizarea semnificaţiei curmalului.
Sursa foto: www.horticultorul.ro
Oazele Al-hasa, Al-aqsa, Riyadh şi Al-Madinah din Arabia Saudită cuprind milioane de curmali, astfel că Regatul este cel mai mare producător de curmale din lume. Vara este sezonul cultivării de curmale, apoi fructele sunt ambalate şi trimise în cele mai mari pieţe saudite. Festivalul Curmalei din Brida durează 90 de zile şi primeşte 60.000 de tone de curmale anual. Licitaţii de curmale au loc de dimineaţă până seara în cadrul acestui eveniment.
În Egipt, creştinii sărbătoresc Duminica Palmierului, duminica dinaintea Paştelui, ce marchează începutul Săptămânii Sfinte. În această zi, oamenii împart crengi şi frunze de palmier, reprezentând ramurile pe care mulţimea le-a împrăştiat în faţa lui Hristos la intrarea în Ierusalim. Frunzele de curmal sunt folosite la artizanat sau decorarea caselor, iar în această zi numeroşi meşteşugari scot la vânzare pe străzi şi în faţa bisericilor cruci, podoabe şi alte obiecte realizate din frunzele arborelui, detaliază https://egyptianstreets.com/.
Sursa foto: www.horticultorul.ro
Reportajul realizat de UNESCO în Palestina arată şi unele obstacole ivite în viaţa comunităţilor locale. Spre exemplu, sursa de apă dulce din regiunea Ariha a devenit sărată datorită supra-pompării. Astfel, Ministerul Agriculturii a susţinut fermierii cu vlăstari, planul fiind ca în câţiva ani, după ce se dezvoltă culturile, să fie înapoiaţi vlăstarii astfel încât să se repete ciclul, a explicat Ibrahim Qutaishat, Director general pentru Extindere şi Dezvoltare rurală în Palestina. În regiune, forţa de muncă este sezonieră, angajările făcându-se pentru una-două luni, începând din luna august. Rolul femeilor în procesul de producţie este foarte important pentru că se ocupă cu sortarea atentă a curmalelor în funcţie de tipul lor - aminteşte un reprezentant al comunităţii locale din Palestina.
Şi în Qatar tradiţia curmalilor este transmisă din generaţie în generaţie şi nu va dispărea, legătura cu palmierii de curmali fiind sacră. ''De la aceşti arbori mâncăm 'rotab' şi curmale, ne fabricăm aşternutul, aprindem focul, facem mături şi evantaie, împletim coşuri de pâine, facem bureţi de spălat, folosim frunzele pentru acoperişuri. În trecut, ne-am bazat pe fiecare parte din arborele de curmal. O casă fără curmale este o casă sortită foamei'', a declarat Mohammad Al-Yafei, director al departamentului centrelor culturale şi artistice, în documentarul menţionat.
Sursa foto: www.horticultorul.ro
În Maroc, copiii iau parte la împletirea coşurilor din frunze de palmier în timpul sărbătorii Ashura, iar în Mauritania, Festivalul Curmalelor reprezintă o ocazie de revitalizare a tradiţiei răspunzând totodată unui scop modern.
În Bahrein, cea mai cunoscută zonă pentru culturile de palmieri este Insula Muharraq.
În Kuweit, regiunile Abdhally, Wafra şi Sulaibia totalizează cele mai multe plantaţii de curmali, conform unui articol publicat pe www.researchgate.net.
Sursa foto: www.horticultorul.ro
În Regatul Iordaniei, anumite soiuri de curmali au prosperat în ultimele decenii datorită climei, printre acestea numărându-se Medjool şi Berhi. Plantaţiile de curmali s-au dezvoltat mai ales în Valea Iordanului, potrivit unui articol publicat pe https://jordantimes.com/.
În Sudan, regiunile Kordofan şi Darfur sunt cele mai roditoare pentru palmierii de curmali.
Tunisia găzduieşte 50% din populaţia globală de curmali din specia Deglet Nour, cea mai dorită pe pieţele internaţionale, şi totodată statul este cel mai mare exportator ca valoare, potrivit unor date prezentate de distribuitorii internaţionali. Plantaţiile de curmali se află în zonele Djerid şi Kebili.
În Sultanatul Oman culturile de curmali ocupă primul loc în agricultura ţării, acoperind 80% din toate culturile de fructe şi 50% din teritoriul ţării.
Curmalele sunt prezente în ritualurile de zi cu zi din statele din Golful Persic şi Africa de Nord. Oamenii servesc adesea oaspeţilor curmale cu lapte sau cafea. Seminţele sunt folosite ca înlocuitor al cafelei şi hrană pentru cămile. Monede antice, desene şi sculpturi au atestat valoarea culturală, economică, estetică şi socială a curmalului de-a lungul istoriei. Beneficiile arborelui de curmal, asociat cu mediul arab, nu cunosc limite, mai subliniază sursa citată. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.plantedeinterior.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &











