Născut la 25 martie 1894, de praznicul Bunei Vestiri, în satul Branie din sudul Serbiei, întreaga existenţă şi operă teologică a părintelui Iustin Popovici avea să stea sub semnul Evangheliei, a 'veştii celei bune' a Întrupării Cuvântului şi Fiului lui Dumnezeu care se face om din Prea Curata Fecioară Maria ca să-l facă pe om dumnezeu sau fiu al lui Dumnezeu după har. (sursă: "Omul şi Dumnezeul-Om, Abisurile şi culmile filosofiei", Arhimandritul Iustin Popovici, Sibiu, 1997)

La botez a primit numele Blagoe (de la Blagovesnik, numele sârbesc al praznicului Bunei Vestiri).

Între 1905-1914, tânărul Blagoe urmează liceul, iar apoi seminarul din Belgrad pe care-l absolvă în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial. Înrolat în armată ca infirmier auxiliar participă la luptele grele din anii 1914-1915, care au dus la înfrângerea armatei sârbe în faţa forţelor coaliţiei austro-ungare, germane şi bulgare.

Blagoe ia parte la retragerea în condiţii dramatice a armatei sârbe şi, la Skodar, este tuns în monahism de mitropolitul Dimitrie al Serbiei, primind numele Sfântului Iustin martirul şi Filosoful, care se va dovedi predestinat.

Monahul Iustin este trimis de mitropolitul Dimitrie împreună cu alţi tineri sârbi la studii în Rusia şi Europa. După câteva luni petrecute la Petrograd, el îşi va continua studiile la Oxford până în anul 1919, după care va pleca la Atena pentru a studia şi aprofunda în original scrierile Sfinţilor Părinţi şi monumentele dogmatice şi simbolice ale Ortodoxiei.

Devine doctor al Facultăţii de Teologie din Atena în 1926 cu teza patristică "Problema persoanei şi cunoaşterii după Sfântul Macarie Egipteanul". Înainte publicase la Belgrad, în 1923, studiul "Filosofia şi religia lui Dostoievski", opera scriitorului rus constituind pentru părintele Iustin obiectul unei meditaţii constante şi insistente şi un ferment activ în inspiraţia reflecţiei filosofice personale.

Întors în Serbia, părintele Iustin va fi profesor la seminariile teologice din Sremski Karloviţi şi Bitolia predând aici Noul Testament, patristica şi dogmatica.

Între figurile contemporane care l-au marcat în perioada interbelică se găsesc doi mari ierarhi ortodocşi al căror fiu duhovnicesc şi prieten a fost. Este vorba de episcopul Ohridei Nikolai Velimirovici (1880-1956) - supranumit pe drept cuvânt Hrisostomul sârb - "incontestabil cea mai remarcabilă figură spirituală şi teologică a Ortodoxiei sârbe din prima jumătate a secolului XX". ("Omul şi Dumnezeul-Om, Abisurile şi culmile filosofiei")

Episcopul Nikolai Velimirovici este considerat de părintele Iustin drept cel mai mare povăţuitor duhovnicesc al poporului sârb de după Sfântul Sava. Alături de acesta, părintele Iustin a fost impresionat de personalitatea mitropolitului rus Antoni Hrapoviţki (1863-1936), întâistătătorul sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din emigraţie.

Inspiraţia fundamentală pentru părintele Iustin erau Sfinţii Părinţi greci şi bizantini, citiţi masiv şi studiaţi intensiv. Pe lângă Sfinţii Macarie şi Isaac şi de întreaga literatură ascetică şi duhovnicească a Filocaliei, reperele esenţiale pentru savantul ieromonah sârb vor rămâne Sfinţii Atanasie cel Mare şi Ioan Damaschin.

În 1932 şi, respectiv, 1935 acesta va publica primele două volume ale monumentalei sale opere: ''Dogmatica Bisericii Ortodoxe''. Ulterior, aceasta a fost baza pentru titularizarea sa ca asistent şi apoi conferenţiar la Facultatea de Teologie din Belgrad, unde va preda până în anul 1941. Volumul III al Dogmaticii va fi publicat abia în 1978, cu un an înaintea morţii sale.

Înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial părintele Iustin a mai publicat o serie de articole şi eseuri filosofico-teologice, acestea vor fi cuprinse în volumele "Abisurile filosofiei" (1957) şi "Omul şi Dumnezeul-om" (1969), eseul: "Progresul în moara vieţii" (1933), un compendiu de Teologie elementară (1939), iar în ajunul conflictului un nou studiu despre Dostoievski, "Europa şi slavismul" (1940).

În timpul ocupaţiei germane, în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, părintele Iustin, "peregrinând şi ascuns prin mănăstirile sârbeşti izolate, răspunde la teroarea istoriei şi explozia nihilistă a ideologiilor prin rugăciune şi aprofundarea Revelaţiei Bisericii". ("Omul şi Dumnezeul-Om, Abisurile şi culmile filosofiei"

Traduce în această vreme şi prelucrează texte hagiografice şi începe seria comentariilor neo-testamentare cu Epistolele ioaneice şi pauline, serie continuată după război şi publicată în mai multe volume.

După instaurarea comunismului, părintele este arestat şi închis în 1945. Eliberat, dar lipsit de drepturi civile şi religioase, rătăceşte dintr-o mănăstire în alta. În cele din urmă i se permite să se stabilească la mănăstirea Sfinţii Arhangheli din Celie, întemeiată în secolul al XIV-lea. Aici slujeşte zilnic Sfânta Liturghie şi îşi desăvârşeşte opera.

Din 1972, arhimandritul Iustin a început să publice o altă lucrare importantă, în 12 volume, despre sfinţii Bisericii Ortodoxe, intitulată "Vieţile Sfinţilor". Odată cu editarea "Vieţilor sfinţilor", a căror traducere Sfântul Iustin a început-o după cel de-Al Doilea Război Mondial, au apărut şi ediţii separate ale vieţilor celor mai cunoscuţi sfinţi sârbi. Lucrarea a devenit normativă, iar obiectul de studiu Aghiologie a fost introdus în rândul materiilor obligatorii ale seminarelor teologice din Serbia. (https://basilica.ro)

Părintele arhimandrit Iustin Popovici s-a stins din viaţă la Mănăstirea Celie, în 1979, chiar în ziua în care împlinea 85 de ani, de praznicul Bunei Vestiri.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a decis, la 29 aprilie 2010, trecerea în rândul sfinţilor a părintelui Iustin Popovici, fixând ca zi de prăznuire a sa data de 1 iunie, sub numele Sfântul Cuvios Iustin de la Mănăstirea Celie. Slujba de proclamare a canonizării a avut loc la 2 mai, în Catedrala "Sfântul Sava" din Belgrad. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: crestinortodox.ro