Elisabeta I - ultimul monarh al dinastiei Tudor - s-a născut la Greenwich, la 7 septembrie 1533, fiind fiica lui Henric al VIII-lea şi a celei de-a doua soţii a acestuia, Anne Boleyn, care a fost decapitată, potrivit site-ului oficial al Casei Regale a Marii Britanii, https://www.royal.uk/.

S-a lovit, încă de la începutul vieţii, de incertitudini, iar, mai târziu, şansele ei de a urca pe tron s-au diminuat considerabil odată ce fratele ei vitreg, Edward, s-a născut în 1537. Ea era atunci a treia în linie după sora ei vitregă romano-catolică, prinţesa Maria, singurul copil al regelui Henric al VIII-lea şi al primei soţii Caterina de Aragon. Romano-catolicii au considerat-o întotdeauna ilegitimă, pe Elisabeta, ea scăpând de execuţie doar în urma unei rebeliuni eşuate împotriva reginei Maria, în 1554.

Elisabeta a urcat pe tronul Angliei, la moartea surorii ei vitrege, în noiembrie 1558. Era foarte bine educată (vorbea fluent cinci limbi) şi moştenise inteligenţa, determinarea şi perspicacitatea de la ambii părinţi.

Domnia ei, ce s-a întins de-a lungul a 45 de ani, este, în general, considerată una dintre cele mai glorioase din istoria Angliei. În timpul ei a fost înfiinţată o Biserică a Angliei. Doctrinele sale au fost stabilite în 1563, în cele 39 de articole, un compromis între romano-catolicism şi protestantism. Majoritatea supuşilor ei au acceptat compromisul ca bază a credinţei lor, iar poziţionarea sa a salvat probabil Anglia de războaie religioase precum cele pe care le-a suferit Franţa, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Deşi autocratică şi capricioasă, Elisabeta a avut o judecată politică plină de inteligenţă, înconjurându-se de cei mai buni consilieri: William Cecil, mai târziu Lord Burghley, Sir Christopher Hatton şi Sir Francis Walsingham. În general, administraţia Elisabetei era formată din aproximativ 600 de funcţionari care administrau marile oficii ale statului şi un număr similar care se ocupau de pământurile Coroanei. Reglementarea socială şi economică şi ordinea publică au rămas în mâinile funcţionarilor de la nivel local, susţinute de judecători de pace neplătiţi.

În timpul domniei sale, au avut loc cele mai multe călătorii ce aveau ca scop descoperirea de noi teritorii şi bogăţiile acestora, precum cele întreprinse de Francis Drake, Walter Raleigh şi Humphrey Gilbert, în special, în America. Aceste expediţii au pregătit Anglia pentru o epocă a colonizării şi a expansiunii comerciale, pe care Elisabeta I însăşi a recunoscut-o prin înfiinţarea Companiei Indiilor de Est la sfârşitul anului 1599.

Şi artele au înflorit în timpul domniei Elisabetei I, cunoscută şi sub denumirea de "era elisabetană". Au fost construite case la ţară, precum Longleat şi Hardwick Hall, pictura în miniatură a atins punctul culminant, teatrele au prosperat - Regina a participat la prima reprezentaţie a piesei de teatru "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare. Compozitori precum William Byrd şi Thomas Tallis au lucrat la curtea Elisabetei şi la Capela Regală a Palatului St. James.

Imaginea domniei Elisabetei este una de triumf. Regina însăşi a fost numită adesea "Gloriana", "Regina bună Bess" şi "Regina Virgină". Investind în haine şi bijuterii scumpe (pentru a arăta ca toţi suveranii contemporani), ea a cultivat această imagine făcând cel puţin 25 de vizite în regiunile ţării sale, mai degrabă călare decât cu trăsura.

Regina Elisabeta I a avut de înfruntat şi ameninţările de invazie ale Spaniei prin Irlanda şi ale Franţei prin Scoţia. O mare parte din nordul Angliei a fost în rebeliune între 1569-1570. O bulă papală din 1570 i-a eliberat în mod special pe supuşii romano-catolici ai reginei. La rândul ei a adoptat o serie de legi dure împotriva acestora după ce au fost descoperite comploturi împotriva vieţii ei.

Un astfel de complot a implicat-o pe Maria, regina Scoţiei, care a fugit în Anglia, în 1568, după ce al doilea soţ al ei, Henry, Lord Darnley, a fost ucis, şi după căsătoria ei ulterioară cu un bărbat despre care se crede că a fost implicat în uciderea lui James, Contele de Bothwell. Ca succesoare probabilă a Elisabetei, Maria a petrecut 19 ani ca prizonieră a acesteia, ea fiind capul rebeliunilor şi posibilelor comploturi de asasinare, cum ar fi "complotul Babington" din 1586. Într-o scrisoare din 1586 adresată Mariei, Elisabeta I scria: "Ai plănuit... să-mi iei viaţa şi să-mi ruinezi regatul... N-am procedat niciodată atât de aspru împotriva ta". În ciuda reticenţei Elisabetei de a lua măsuri drastice, la insistenţa Parlamentului şi a consilierilor ei, Maria a fost judecată, găsită vinovată şi executată în 1587.

În 1588, marina engleză a obţinut o mare victorie asupra "Armadei", flota spaniolă de invazie, formată din aproximativ 130 de nave. Armada avea scopul de a răsturna regina şi de a restabili romano-catolicismul prin cucerire, deoarece Filip al II-lea credea că avea dreptul la tronul Angliei prin căsătoria sa cu Maria.

Oamenii din mediu rural, în special, au avut de înfruntat, în anii 1590, costuri mari ale vieţii şi o recesiune economică severă. Războiul împotriva Spaniei, împreună cu alte campanii, au fost evenimente foarte costisitoare. Deşi a ţinut în frâu cheltuielile guvernamentale, suverana a lăsat datorii mari succesorului ei.

În ciuda combinaţiei de tensiuni financiare şi război prelungit după 1588, Parlamentul nu a fost convocat mai des. Au existat doar 16 şedinţe ale Comunelor în timpul domniei Elisabetei, dintre care cinci au avut loc în perioada 1588-1601. Deşi regina şi-a folosit în mod liber puterea de veto, ea a evitat confruntarea şi nu a încercat să definească poziţia şi drepturile constituţionale ale Parlamentului.

Regina Angliei nu s-a căsătorit niciodată. Dacă ea ar fi ales un prinţ străin, el ar fi atras Anglia în politicile externe pentru propriile sale avantaje (ca în căsătoria surorii ei Maria cu Filip al Spaniei); căsătoria cu un compatriot ar fi putut să o atragă pe regină în lupte interne între facţiuni. Elisabeta şi-a folosit perspectivele de căsătorie ca instrument politic în politicile externe şi interne. La sfârşitul domniei, ea s-a adresat Parlamentului în aşa-numitul "Discurs de aur" din 1601, când le-a spus parlamentarilor: "Nu există nicio bijuterie, cu un preţ atât de mare, pe care să o fi pus înaintea acestei bijuterii; mă refer la iubirea ta", mai notează sursa amintită.

Sursa foto: westminster-abbey.org 

Elisabeta I a murit la Palatul Richmond, la 24 martie 1603. Data urcării sale pe tronul Angliei a fost sărbătoare naţională timp de două sute de ani. Iacob al VI-lea al Scoţiei a devenit rege al Angliei sub numele de Iacob I (1603-1625). Acest eveniment a marcat unificarea Angliei şi a Scoţiei, precum şi instaurarea dinastiei Stuart în Anglia. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: rmg.co.uk