O PERSONALITATE PE ZI: Actorul Michael Caine

Inteligent, elegant, spiritual, Michael Caine, pe numele său adevărat, Maurice Joseph Micklewhite, este un demn urmaş al cunoscutului actor englez de film, David Niven, în interpretarea unor escroci cu farmec ori detectivi cu fler, potrivit volumului ''Dicţionar de cinema'' (Editura Univers Enciclopedic, 1997).
Michael Caine s-a născut la Londra, la 14 martie 1933. A părăsit şcoala la vârsta de 15 ani şi a avut mai multe locuri de muncă. S-a alăturat armatei britanice şi a luat parte la războiul din Coreea. La întoarcerea în Anglia, s-a îndreptat către o carieră în teatru şi a obţinut un post de asistent manager de scenă. A adoptat numele de Caine la sfatul agentului său, arată www.imdb.com.
''Zulu''.1964
Sursa foto: achievement.org
La început, a apărut în filme mici, iar ocazional a interpretat roluri principale în seriale TV. Cunoaşte succesul în 1963, când este distribuit într-un rol principal în filmul ''Zulu''. Ulterior primeşte un rol în ''The Ipcress File'' (1965), urmat de alte două filme, ''Funeral in Berlin'' (1966) şi ''The Billion Dollar Brain'' (1967).
Michael Caine and Geraldine Moffat ''Get Carter '', 1970.
Sursa foto: achievement.org
Michael Caine a interpretat roluri principale în filme clasice precum ''The Italian Job'' (1969), apoi în filmul lui Joseph L. Manckiewicz - ''Sleuth'' (1972), în care a jucat alături de Laurence Olivier şi pentru care a primit, în 1973, o nominalizare la Oscar. Alături de Sean Connery, a jucat în producţia ''The Man Who Would Be King'' (1975).
Este nominalizat la Oscar în 1984 cu rolul din ''Educating Rita'' (1983), iar în 1987 câştigă Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar cu rolul din pelicula ''Hannah and Her Sisters'' (1986). În 1999 obţine Globul de Aur pentru cel mai bun actor pentru rolul din ''Little Voice'' (1998), iar în 2000 câştigă al doilea Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea din producţia ''The Cider House Rules'' (1999), conform imdb.com.
Anul 2000 i-a adus rolul în pelicula ''Miss Congeniality'' alături de Sandra Bullock. În 2002 joacă în ''Austin Powers in Goldmembe'', iar în 2003 evoluează în pelicula ''Quicksand'' şi primeşte o nominalizare la Globurile de Aur pentru interpretarea din producţia ''The Quiet American'' (2002). A mai jucat în ''Secondhand Lions'' (2003), ''Around the Bend'' (2004), ''Batman Begins'' (2005), ''The Children of Men'' (2006).
În 2007 a lansat primul său album muzical intitulat ''Cained'', o compilaţie de melodii clasice de jazz pe care le-a remixat. Caine a luat decizia de a scoate un album după ce a fost convins de Elton John, care a fost impresionat de cunoştinţele muzicale ale actorului.
''The Cider House Rules'' Michael Caine, cel mai bun actor în rol secundar și Angelina Jolie, cea mai bună actriță în rol secundar.
Sursa foto: achievement.org
Printre peliculele în care a mai evoluat Michael Caine s-au numărat: ''The Dark Knight'' (2008), ''Harry Brown'' (2009), ''Inception'' (2010), ''Journey 2: The Mysterious Island'' (2012), ''Last Love'' (2013), ''Kingsman: The Secret Service'' (2014), ''Now You See Me 2'' (2016).
În 2017 a urmat un remake al filmului din anii 1970, ''Going in Style'', unde a jucat un pensionar care plănuieşte un furt la bancă împreună cu colegii săi pensionari. A mai avut un rol similar în ''King of Thieves'' (2018), bazat pe povestea adevărată a hoţilor în vârstă care au vizat o unitate de depozitare în condiţii de siguranţă din Londra. În 2020, Caine a apărut în filmul fantasy ''Come Away'', iar în acel an a mai jucat în ''Tenet'', un thriller SF. Creditele sale din 2021 au inclus un rol în drama ''Best Sellers'', în care a interpretat un scriitor retras.
Michael Caine alături de soția sa Shakira, 1995.
Sursa foto: achievement.org
Michael Caine este şi autorul mai multor cărţi foarte bine vândute. ''Acting in Film'' (1987) este considerată o resursă de nepreţuit pentru actori, iar în memoriile sale ''What's It All About? '' (1993) şi ''The Elephant to Hollywood'' (2010) îşi afirmă reputaţia de povestitor talentat.
Sursa foto: achievement.org
În 1993, Caine a fost numit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic (CBE), iar în 2000 a fost numit cavaler. În 2011 a fost numit Comandant al Ordinului Artelor şi Literelor, cea mai înaltă onoare culturală din Franţa, menţionează www.britannica.com. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Michael Caine/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SÃRBÃTORI: Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)
Biserica sărbătorește în acest an Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile în ziua de 8 iunie. În cea de-a cincizecea zi de la Învierea Lui Hristos, în Ierusalim, când Duhul Sfânt a venit în lume și S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos. Cincizeci
DOCUMENTAR: Celebrul interpret galez Tom Jones împlinește 85 de ani (7 iunie)
Tom Jones este unul dintre cei mai longevivi interpreți de faimă mondială, având o carieră ce depășește cinci decenii. S-a remarcat prin timbrul său vocal plin și robust, precum și datorită multitudinii de genuri muzicale abordate, de la pop, R&B și country la dance, soul, folk, disco și gospel. De-a lungul timpului, a avut 36 de piese intrate î
CITATUL ZILEI
'Viața ta ar trebui să vină întotdeauna cu sos de ciocolată, cu frișcă și cu o cireașă deasupra.' - A.D. Posey (sursa: https://www.goodreads.com/)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Zenaida (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de vară) Greco-catolice Sf. m. Teodot al Ancirei. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Robert, abate Sfântul Mucenic Teodot al Anc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iunie
Este a 158-a zi a anului 2025. Au mai rămas 207 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 58 m. Luna răsare la 17 h 29 m și apune la 03 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)
Săptămâna europeană 2-6 iunie 2025
Comisia Europeană a actualizat lista Uniunii Europene (UE) a companiilor aeriene sigure, precum și lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții de exploatare pe teritoriul UE. Executivul comunitar a propus prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecției acordate refugiaților ucraineni în UE. Un gr
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 iunie 2025
Participarea președintelui Nicușor Dan la Summitul B9 și Țările Nordice de la Vilnius, discuții informale privind formarea viitorului guvern și programul de guvernare, recomandarea Comisiei Europene prin care îndeamnă Consiliul să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea dezechilibrului bugetar, recoma
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 iunie, debutează, la București, cea de-a IX-a ediție a American Independent Film Festival, conceput ca un omagiu adus regizorului David Lynch și actorului Gene Hackman, arată filmedefestival.ro. În centrul atenției se vor afla peliculele 'Inland Empire'
CITATUL ZILEI
'Mi se mai coc / Lângă urechi / Astăzi perechi / Mâine deloc / Cireșe dulci / Copilărești' - Ana Blandiana, 'Portret cu cireșe la urechi' (sursa: https://poetii-nostri.ro/)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion Greco-catolice Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Ilarion cel Nou Romano-catolice Sf. Norbert, ep. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăsti
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iunie
Este a 157-a zi a anului 2025. Au mai rămas 208 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 16 h 25 m și apune la 02 h 42 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Universitatea și clădirile istorice din Alcalá de Henares (Spania)
Alcala de Henares a fost primul oraș universitar planificat din lume, înființat la începutul secolului al XVI-lea de cardinalul Jimenez de Cisneros. A fost considerat tiparul original pentru Civitas Dei (Orașul lui Dumnezeu), comunitatea urbană ideală pe care misionarii spanioli au dus-o cu ei în America. A constituit, de asemenea, un model pentru universit
5 iunie - Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (ONU)
Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat este marcată anual la data de 5 iunie. În 2015, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a propus lansarea unei inițiative pentru declararea unei Zile internaționale pe
Bienala de Design de la Londra 2025 (5-29 iunie)
A cincea ediție a Bienalei de Design de la Londra/ London Design Biennale are loc anul acesta între 5 și 29 iunie la Somerset House, avându-l ca director artistic pe dr. Samuel Ross, anunță https://londondesignbiennale.com/. Tema stabilită pentru acest an este 'Surface Reflections'/'Refle
5 iunie - Ziua mondială a mediului înconjurător (ONU)
Ziua mondială a mediului înconjurător este marcată anual la 5 iunie, sub coordonarea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), și reprezintă principalul mijloc al Organizației Națiunilor Unite pentru încurajarea conștientizării și acțiunilor pentru mediu la nivel mondial. La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Uni