London Bridge este cel mai vechi pod din Londra, luând în considerare strămoşul său care a fost ridicat de către romani. A fost reconstruit de nenumărate ori. Până în 1729, când a fost construit Putney Bridge, el era singura modalitate de a traversa Tamisa. Pe la 1870, aproape un milion de persoane trăiau la est de London Bridge, iar trecerea în partea cealaltă a oraşului putea dura câteva ore. Între 1884-1894, a fost construit Tower Bridge, ridicat din nevoia unei noi căi de traversare a Tamisei. Design-ul său neo-gotic a fost ales pentru a forma un tot unitar cu Turnul Londrei, fiind o cerinţă a reginei Victoria (1837-1901), notează https://www.towerbridge.org.uk/.

La 17 martie 1973, noul pod al Londrei realizat din beton şi oţel, era inaugurat de către regina Elisabeta a II-a (1952-2022) şi îl înlocuia pe cel construit între 1825-1831, pe baza planurilor inginerului scoţian John Rennie, care l-a rândul său l-a înlocuit pe cel medieval care a rezistat timp de aproape 600 de ani.

Actualul pod din Londra, construit între 1968-1972, a înlocuit arcadele de piatră ale lui Rennie cu grinzi din beton precomprimat care ajung la 104 metri în deschiderea centrală. Construcţia a fost realizată folosind metoda "grinda în consolă", segmentele fiind construite spre exterior din doi piloni. Fiecare segment este legat de cel anterior prin tendoane din oţel de înaltă rezistenţă. Designul reprezintă o inovaţie majoră după cel de-al Doilea Război Mondial în ingineria podurilor, dar podul în sine nu are o mare importanţă istorică. Arhitectul noului pod a fost Sir William Holford, inginerii civili - Mott, Hay şi Anderson, iar constructor a fost John Mowlem.

Deoarece traficul nu a putut fi oprit, podul a fost construit pe secţiuni. Jumătate din lăţimea podului a fost demontată în timp ce noua structură era montată pe secţiuni. Apoi procesul a fost repetat pentru cealaltă jumătate. Podul are o lungime de 269 de metri (882.5 picioare), are trei deschideri, şase benzi de circulaţie şi două alei pietonale largi, potrivit https://www.nytimes.com/.

Un pod a traversat Tamisa, legând centrul Londrei de cartierul Southwark, care se întinde spre sud, peste zone şi sate istorice precum Rotherhithe, Bermondsey, Walworth, Camberwell, Nunhead etc., încă de pe vremea romanilor. Cele mai vechi poduri au fost construite din lemn şi erau înlocuite frecvent, potrivit https://www.english-heritage.org.uk/.

Cunoscutul cântec "London Bridge is falling down" se poate să fi fost inspirat de o luptă pentru controlul oraşului, care a dus la distrugerea podului. În 1014, Londra a fost ocupată de danezi. Se spune că regele saxon Aethelred a navigat în susul Tamisei împreună cu aliatul său, Olaf Haraldsson (mai târziu rege al Norvegiei), pentru a recuceri oraşul. Potrivit legendei, Olaf şi soldaţii săi au legat cabluri de stâlpii care susţineau podul, apoi au vâslit înapoi în aval, până când podul s-a prăbuşit.

Între 1077 şi 1136, Londra a fost devastată de opt incendii, iar în 1091 oraşul a fost lovit de o puternică furtună. Fiecare incident a deteriorat structura de lemn a podului. În cele din urmă, în 1176, s-a început ridicarea unui nou pod de piatră, de către Peter the Bridge Master, membru al clerului şi maestru al Fraţilor Podului din Londra. Lucrările la noul pod au durat mai bine de 30 de ani. Fundaţiile sale au fost construite prin introducerea unor ţăruşi de lemn în albia râului, fixarea pilonilor de piatră şi umplerea cu moloz. Podul a fost, apoi, ridicat pe pilonii conectaţi prin 19 arcade de-a lungul a 282 de metri. A rămas de neclintit timp de mai mult de 600 de ani.

Pe cel mai lung pod din Europa, la acea vreme, s-au ridicat prăvălii şi case de locuit, devenind o zonă comercială vibrantă şi una dintre cele patru sau cinci străzi comerciale principale ale oraşului. Una dintre cele mai populare reprezentări ale London Bridge aparţine artistului olandez, Claude de Jongh (cca 1603-1663), foarte puţin cunoscut. În secolul al XIV-lea, străjerii podului primeau chirii de la aproximativ 140 de proprietăţi. Până la momentul în care de Jongh a realizat pictura, în 1630, multe dintre case se uniseră şi existau doar 91 de locuinţe separate. Iniţial casele aveau doar două etaje, dar până în secolul al XVII-lea majoritatea au fost completate cu încă două sau trei etaje. La sfârşitul secolului al XIV-lea, prăvăliile de pe pod includeau mercerii, producători de mănuşi şi comercianţi de cuţite şi unelte de tăiat, producători de arcuri şi săgeţi.

Până la începutul secolului al XVIII-lea, podul medieval din Londra şi-a pierdut din farmec, devenind o ruină, şi a fost considerat de modă veche. Inaugurarea în 1749, a Podului Westminster, în amonte, a scos în evidenţă restricţiile şi limitările structurii antice. Arcadele sale înguste restrângeau mişcarea traficului fluvial şi încetineau curgerea apei într-o asemenea măsură încât Tamisa îngheţa adesea în timpul iernilor foarte reci. Într-o metropolă aflată în continuă dezvoltare, drumul îngust de peste podul medieval provoca, de asemenea, aglomeraţie pentru trăsuri şi pietoni.

La mijlocul secolului al XVIII-lea au început lucrările de îndepărtare a prăvăliilor şi caselor de pe pod pentru a lărgi drumul. Dar, în ciuda îmbunătăţirilor, care au inclus şi înlocuirea celor două arcade centrale cu una mai mare, modificările s-au dovedit insuficiente. În 1825, au început lucrările unui nou "London Bridge", cu cinci arcade de piatră. A fost inaugurat oficial şapte ani mai târziu, la 1 august 1831, de către regele William al IV-lea, podul medieval fiind demolat, potrivit https://www.rct.uk/.

Podul londonez din secolul al XIX-lea (amintit în poemul "The Waste Land" al lui TS Eliot) a supravieţuit puţin mai mult de un secol înainte de a fi înlocuit, la rândul său, în anii 1970, de actualul pod. Vechiul pod a fost dezmembrat în întregime şi vândut în cadrul unei licitaţii, în 1968, antreprenorului american din Arizona, Robert McCulloch. Reconstrucţia podului a început la 23 septembrie 1968. Lake Havasu City's London Bridge a fost inaugurat la 10 octombrie 1971, cu o paradă de fanfare, artificii, baloane cu aer cald şi paraşutişti, conform https://www.towerbridge.org.uk/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: Tower Bridge/Facebook