La 8 martie 1848 a avut loc la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români - munteni şi moldoveni -, în cadrul căreia s-a hotărât începerea revoluţiei simultan în cele două Principate române şi s-a redactat un program, în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire, se arată în volumul "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

În primăvara anului 1848 în Principatele române exista o puternică tensiune socială şi politică determinată de veştile despre izbucnirea revoluţiei în Europa. Începând din luna martie, se înregistrează un val de agitaţii şi acţiuni revoluţionare, manifeste, întruniri politice la Bucureşti şi la Iaşi, iar în Ţara Românească aveau loc consfătuiri ale membrilor societăţii ''Frăţia''. Cauzele revoluţiei de la 1848 erau legate de acutizarea problemei agrare (necesitatea înlăturării servituţilor feudale şi împroprietărirea ţăranilor), necesitatea asigurării de drepturi şi libertăţi democratice, necesitatea realizării unităţii naţionale, necesitatea impunerii unui statut internaţional deosebit pentru cele două Principate române, aflate sub suzeranitate otomană ş.a.

"Revoluţia de la 1848 se încadrează în chip firesc în curentul de renaştere şi modernizare început după 1821; paşoptiştii s-au socotit de altfel continuatorii direcţi ai lui Tudor Vladimirescu şi ai cărvunarilor, ale căror scrieri le-au scos din uitare şi ale căror idei şi le-au însuşit. Revoluţia a fost pregătită de mişcările revoluţionare deja amintite şi a fost organizată şi condusă de oameni politici şi cărturari care-şi făcuseră cunoscut crezul politic de multă vreme. După 1840, dorinţa de înnoire era exprimată de altfel în mai toate cercurile politice, cel mai categoric însă în cercurile tinerilor intelectuali, în majoritate boieri, care îşi făcuseră studiile în Franţa. Din 1843, liberalii munteni, N. Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, organizaseră societatea secretă "Frăţia", ale cărei scopuri nu se deosebeau decât foarte puţin de cele ale lui Câmpineanu sau Filipescu. Din punct de vedere social, mişcarea de idei din deceniul premergător revoluţiei se orienta hotărât către democratizarea societăţii, abolirea privilegiilor de clasă, rezolvarea chestiunii ţărăneşti; din punct de vedere naţional, ea urma propunerile lui Câmpineanu de unire şi independenţă. Anii 40 au fost de altfel ani de mare pasiune pentru istorie, folosită ca argument politic şi ca justificare a programului naţional", arată istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea sa "Istoria românilor de la origini până în zilele noastre" (reeditată de Editura Humanitas, Bucureşti, 1992).

La finele secolului al XVIII-lea şi în primele decenii ale secolului al XIX-lea, cunoaşterea limbii franceze făcuse posibilă stabilirea unui contact direct cu literatura iluministă şi a uşurat pătrunderea ei în Principatele române. La începutul veacului al XIX-lea, cartea apuseană precumpănea categoric atât în bibliotecile particulare cât şi în cele bisericeşti, subliniază istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea citată. După 1791 ajunseseră şi în Principatele române şi se răspândiseră ideile şi aspiraţiile legate de Revoluţia franceză, principiile acesteia, deviza ''Libertate, Egalitate, Fraternitate''. Ideile franceze au fost răspândite în ţările române cu deosebită eficienţă mai ales prin lecturi, arată istoricul Dan Berindei în lucrarea sa ''Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură. Secolele XVIII-XIX'' (Ed. Museion, Bucureşti, 1991). Puternica influenţă a Franţei a dezvoltat în rândul românilor ideile de libertate, de patrie, precum şi spiritul liberal, răsfrângându-se în politica, legislaţia, literatura, administraţia ca şi în viaţa socială românească.

În deceniile premergătoare Revoluţiei de la 1848 se constată o intensificare a demersurilor politice ale românilor în problema naţională, o acţiune largă desfăşurată atât în Principate cât şi în afară, astfel încât problema românească să devină tot mai cunoscută marilor puteri. Au fost făcute eforturi diplomatice, din afară şi din interior, pentru câştigarea opiniei publice europene, iar situaţia românilor a fost făcută cunoscută şi prin numeroase cărţi şi broşuri, precum ''La Roumanie'' a lui J.A. Vaillant (1844).

În 1843 a luat fiinţă societatea secretă ''Frăţia'' organizată de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Christian Tell, cu sediul la Bucureşti şi având filiale la Iaşi şi la Paris. La Paris filiala externă a "Frăţiei" era ''Societatea studenţilor români'', înfiinţată în 1845, a cărei deviză era ''Dreptate, frăţie''. ''Societatea studenţilor români'', al cărei preşedinte era Ion Ghica, iar secretar - C.A. Rosetti, era sprijinită de Lamartine, Edgar Quinet, Jules Michelet. La 1 ianuarie 1847 Nicolae Bălcescu a ţinut un discurs în faţa studenţilor români de la Paris, care reflecta pe larg programul naţional al românilor precum şi unele obiective ale viitoarei revoluţii. "Tinerii români aflaţi la Paris, în decursul deceniilor patru şi cinci ale secolului al XIX-lea, continuând exemplul generaţiei anterioare, dar cu implicare şi mai accentuată, trăiau sub impactul revoluţiilor şi al urmărilor lor", subliniază istoricul Dan Berindei în lucrarea ''Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură. Secolele XVIII-XIX'' (Ed. Museion, Bucureşti, 1991).

Sursa foto: memorialulbalcescu.ro 

Revoluţia română de la 1848 a fost parte integrantă a mişcărilor sociale şi politice care au zguduit din temelii cele mai multe ţări europene în acel an, scrie istoricul Apostol Stan în lucrarea sa ''Revoluţia română de la 1848'' (Ed. Politică, Bucureşti, 1987). "Revoluţia din februarie 1848 de la Paris, ca şi izbucnirea revoluţiei la Viena şi Pesta au avut un puternic ecou în rândul românilor, ca şi a altor naţiuni din zonă. În consecinţă, încă de la începutul lunii martie, valul agitaţiei revoluţionare a cuprins ţările române, atât în Transilvania, cât şi Principatele. În cele două state autonome se urmărea, potrivit lui Nion, consulul general al Franţei la Bucureşti, "emanciparea sau cel puţin o reformă radicală a instituţiilor", se arată în ampla lucrare "Istoria românilor" apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

"Când revoluţia a început în capitala Franţei, membrii "Societăţii studenţilor români" aflaţi aici au înţeles că Principatele nu puteau rămâne în afara acestui important fenomen istoric. Pentru ca evenimentele aflate în curs de desfăşurare să-i găsească pregătiţi, N. Bălcescu, unul dintre conducătorii Societăţii şi membru fondator al "Frăţiei", a convocat la locuinţa sa, la 8/20 martie 1848, pe toţi "moldo-românii". La întrunire au participat Al.G. Golescu (Negru), Dimitrie Bolintineanu şi C. Mavrodin, precum şi moldovenii Iancu Alecsandri, Vasile Mălinescu, I. Lecca ş.a. Căzându-se de acord asupra iminenţei revoluţiei, s-a considerat necesară redactarea unui program, în cuprinsul căruia figurau şi eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor prin despăgubire. Important de notat este faptul că nu a fost acceptată propunerea potrivit căreia moldovenii şi muntenii, adunaţi în Ţara Românească, să proclame începerea Revoluţiei, care urma să se extindă, apoi, în Moldova. Moldovenii au cerut ca "mişcarea să fie simultană şi ca fiecare să meargă în Principatul lui". Soluţia, care a întrunit acordul celor prezenţi, avea în vedere tocmai observarea acelor împrejurări particulare, proprii" ("Istoria românilor", lucrare apărută sub egida Academiei Române, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: radioromaniacultural.ro