logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

INFORMARE PUBLICÃ

Lucrări în desfășurare pentru modernizarea rețelei de iluminat public

În contextul programului de modernizare a sistemului de iluminat public, lucrările desfășurate în municipiul Constanța continuă și în această săptămână, în mai multe zone ale orașului. Intervențiile urmăresc creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității iluminatului public și dezvoltarea unei infrastructuri moderne, adaptate nevoilor actuale ale comunității.

Echipele din teren execută în această perioadă lucrări de înlocuire și extindere a rețelelor de alimentare, realizarea infrastructurii necesare pentru noile sisteme de iluminat și montarea elementelor aferente acestora.

În săptămâna curentă, intervențiile sunt programate în următoarele zone:

* Strada Soveja, pe tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Ștefăniță Vodă - continuarea operațiunilor de demontare a rețelei și a stâlpilor existenți;

* Bulevardul I.C. Brătianu - lucrări pentru instalarea noii rețele de alimentare, inclusiv săpături și refacerea suprafețelor afectate;

* Strada Termele Romane - pozarea cablurilor electrice, executarea fundațiilor și readucerea terenului la starea inițială după finalizarea intervențiilor;

* Bulevardul Tomis, între strada Suceava și bulevardul Aurel Vlaicu - lucrări de realizare a infrastructurii electrice și a fundațiilor necesare noilor echipamente de iluminat;

* Cartierul Tomis Nord - continuarea lucrărilor de modernizare prin executarea fundațiilor, montarea rețelelor electrice și instalarea stâlpilor de iluminat.

Pentru desfășurarea intervențiilor în condiții de siguranță, în zonele de lucru pot fi instituite restricții temporare de trafic sau pot apărea perturbări punctuale ale circulației pietonale și rutiere.

Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim constănțenilor pentru înțelegere și răbdare. Aceste lucrări sunt necesare pentru modernizarea infrastructurii de iluminat public și pentru creșterea confortului și siguranței în oraș.

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.