logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

28 februarie - Ziua Protecţiei Civile, 90 de ani de la înfiinţare

Imagine din galeria Agerpres

Ziua Protecţiei Civile sau Ziua Apărării Civile este sărbătorită în fiecare an la 28 februarie. În această zi, în anul 1933, a luat fiinţă protecţia civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468, care aproba "Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene", având ca scop "limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor", potrivit site-ului www.isudb.ro.

Conceptul de protecţie civilă se referă la ansamblul sistemelor, structurilor şi resurselor gestionate de guverne şi care sunt orientate spre protejarea populaţiei non-combatante, în principal în caz de dezastre naturale şi tehnologice. Această definiţie este valabilă în special în arealul geografic al Uniunii Europene, precizează site-ul https://pompieriiromanieu.wordpress.com.

 

 

Manifestări ocazionate de Ziua Protecţiei Civile din România, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, în Piaţa Mare, Sibiu, 27 februarie 2015.

 

Foto: (c) ROMULUS BRUMĂ (C) / AGERPRES FOTO

 


Denumit iniţial "apărare pasivă", conceptul de protecţie civilă a trecut ulterior la denumirea de "apărare locală antiaeriană" (1952), apoi la ''apărare civilă'' (1978), din anul 1994 fiind consacrat ca "protecţie civilă", prin Legea apărării naţionale nr. 45 din 1 iulie 1994. Protecţia civilă este definită pe site-ul www.isudb.ro drept ''o componentă a sistemului securităţii naţionale, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, al protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate''.

Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care a intrat în vigoare la 23 martie 1933, s-a stabilit că ''Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriul de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă'', conform volumului ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor. De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare. Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.

În ceea ce priveşte reglementările de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat, acestea au fost stipulate în Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr. 1245/24 aprilie 1933, care prevedea, totodată, încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare.

 

 

Manifestări ocazionate de Ziua Protecţiei Civile din România, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, în Piaţa Mare, Sibiu, 27 februarie 2015.

 

Foto: (c) ROMULUS BRUMĂ (C) / AGERPRES FOTO

 


Momente importante în organizarea structurilor de apărare pasivă au fost marcate de alte acte normative, precum: Ordinul M.St.M. (Marele Stat Major) nr. 45.082 din 15 septembrie 1948, prin care s-a reînfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului; Decretul nr. 222 din 9 septembrie 1950, care prevedea măsuri de organizare şi funcţionare, pregătire şi control privind apărarea pasivă a teritoriului ţării, reglementări de inspiraţie sovietică (ulterior modificate, în raport cu realităţile româneşti); Decizia ministrului Afacerilor Interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951, prin care s-a înfiinţat Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului. În anul 1952, au fost organizate, în noua structură administrativ teritorială, state majore regionale ale apărării antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

A urmat Legea nr. 2/1978, care a consfinţit aplicarea, în ţara noastră, a unei noi concepţii privind apărarea civilă, modernizarea fiind impusă de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, dar şi de catastrofele naturale care au lovit ţara, precum inundaţii, cutremurul din 1977 sau unele catastrofe industriale (incendii pe platformele petrochimice şi metalurgice etc.). În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile nr. 106, în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în prezent Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr. 481 din 2004, care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum şi cu cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu, potrivit site-urilor www.isudb.ro şi http://isucj.ro.

România a realizat, în 2004, un proces de reformă instituţională, reunind protecţia civilă şi pompierii militari într-o structură unitară - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit site-ului www.isusibiu.ro, Protecţia Civilă, componentă a apărării naţionale, ''cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora''.

 

 

Manifestări ocazionate de Ziua Protecţiei Civile din România, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, în Piaţa Mare, Sibiu, 27 februarie 2015.

 

Foto: (c) ROMULUS BRUMĂ (C) / AGERPRES FOTO

 


La 28 februarie 2022, cu prilejul Zilei Protecţiei Civile, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, în care a subliniat că activităţile în acest domeniu sunt fundamentale în contextul actual şi că trebuie alocate cu prioritate resursele necesare. "Protecţia civilă este o componentă importantă a apărării naţionale, iar personalul aferent acestor structuri are o misiune esenţială în ocrotirea populaţiei şi a patrimoniului în faţa pericolelor şi a situaţiilor de urgenţă. În contextul actual, în care ne confruntăm cu provocări complexe - agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, pandemia de COVID-19 şi schimbările climatice - activităţile de protecţie civilă sunt fundamentale. Cea mai bună armă împotriva reducerii riscurilor provocate de dezastre şi a crizelor este prevenţia şi, de aceea, este obligatoriu să fim bine pregătiţi pentru a face faţă, prin răspunsuri adecvate, oricăror dezastre. Trebuie să alocăm cu prioritate resursele necesare acestui sector, în vederea consolidării capacităţilor logistice şi umane, pentru a putea acţiona cu succes, rapid şi eficient în orice situaţie", spunea şeful statului în mesajul transmis de Administraţia Prezidenţială.

El menţiona că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, se bucură de o strânsă colaborare, în acest domeniu, cu structurile celor două organizaţii. Şeful statului a mulţumit tuturor celor care fac parte din sistemul de protecţie civilă - pompieri, salvamontişti, piloţi, medici, paramedici, asistenţi, salvamari, precum şi personal tehnic, administrativ, voluntari -, arătând că fără aceştia misiunile de salvare nu ar putea fi realizate cu succes.

 


În data de 1 martie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională a Protecţiei Civile. La 1 martie 1972 a intrat în vigoare Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile (International Civil Defence Organisation, ICDO). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 163

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 14-11-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc

Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a

Documentare 14-11-2026 09:00

DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)

Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p

Documentare 14-11-2026 08:00

14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d

Documentare 14-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil

Documentare 14-11-2026 05:33

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie

Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-11-2026 15:53

Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026

Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&

Documentare 13-11-2026 12:17

Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026

Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co

Documentare 13-11-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la

Documentare 13-11-2026 08:30

13 noiembrie - Ziua limbii maghiare

La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13

Documentare 13-11-2026 08:00

Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)

O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u

Documentare 13-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344

Documentare 13-11-2026 05:32

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie

Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-11-2026 10:45

FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)

La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub

Documentare 12-11-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)

Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit

Documentare 12-11-2026 10:15

FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)

La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați