Dramaturg, teoretician al teatrului, regizor şi poet, Bertolt Brecht s-a născut, la 10 februarie 1898, la Augsburg, Germania, arată imdb.com. A fost întemeietorul instituţiei teatrale "Berliner Ensemble" şi iniţiator al "teatrului epic", promovând o nouă teorie şi practică a teatrului, bazate pe efectul distanţării epice.

Bertolt Brecht a studiat Medicina la München, între anii 1917-1921. Tot aici şi-a început activitatea teatrală, ca dramaturg şi regizor.

Prima piesă semnată de Bertolt Brecht care a fost pusă în scenă este "Tobe în noapte" ("Trommeln in der Nacht"), scrisă între anii 1919 şi 1920. A fost montată, în premieră, pe scena teatrului Kammerspiele din München, în ziua de 29 septembrie 1922, potrivit ww1plays.com. Regizor a fost Otto Falckenberg, directorul teatrului, iar rolurile principale au fost interpretate de Maria Koppenhofer şi Erwin Faber.

Compoziţia este reprezentativă pentru curentul artistic şi literar numit "expresionism", apărut în Germania la începutul secolului XX. În esenţă, piesa lui Bertolt Brecht abordează tema nedreptăţii sociale: un tânăr soldat, obligat să lupte pe front şi să sufere ca prizonier de război, este repudiat de societate în favoarea unui individ fără scrupule, care a profitat financiar de pe urma războiului.

Pentru "Tobe în noapte", Bertolt Brecht a primit, în 1922, prestigiosul premiu Kleist pentru literatură în limba germană.

Au urmat piesele "Baal" (1922), "Viaţa lui Eduard al II-lea al Angliei" (1924), scrisă împreună cu Leon Feuchtwanger, şi "În hăţişul oraşelor" (1924).

Musicalul "Opera de trei parale", reprezentat pentru întâia oară, în 1928, la Berlin, l-a consacrat pe Brecht pe plan mondial. În 1930, s-a jucat la Moscova, trei ani mai târziu la New York, iar după Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre primele titluri care au cucerit afişele şi publicul scenelor germane, atât în Est cât şi în Vest.

La venirea lui Hitler la putere (1933), Brecht a fugit din Germania, ajungând în mai multe ţări, printre care Elveţia, Danemarca, apoi Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii.

Întors din exil, după capitularea Germaniei naziste, Bertolt Brecht s-a stabilit în Berlinul de Est. Aici a întemeiat, împreună cu soţia sa, actriţa Helene Weigel, Teatrul "Berliner Ensemble", denumit şi "Brecht-Ensemble".

Una dintre cele mai reprezentative piese pentru conceptul de "teatru epic" propus de dramaturgul german este "Mutter Courage şi copiii ei" ("Mutter Courage und ihre Kinder"). A fost terminată de Brecht în 1939 şi montată de patru ori, în Elveţia şi Germania, între anii 1941 şi 1952. În afară de prima, celelalte au fost regizate de chiar autorul textului.

Piesa este prezentată în premieră absolută la 19 aprilie 1941 la Schauspielhaus Zürich, având-o în rolul titlular pe Therese Giehse, în regia lui Leopold Lindtberg, în timp ce montarea lui Bertolt Brecht şi Erich Engel din 1949 de la Berlin îi va aduce interpretei principale Helene Weigel faima mondială, potrivit teatrulgerman.ro.

Brecht a scris "Mutter Courage şi copiii ei" la puţin timp de la invadarea Poloniei de către armata hitleristă, anticipând conflagraţia mondială ce avea să urmeze.

"Mutter Courage şi copiii ei" este o cronică din Războiul de 30 de ani (1618-1648). Brecht se referă la 12 ani din cei 30 (1624-1636), piesa fiind împărţită în 12 scene.

La trei ani de la moartea scriitorului, piesa a fost adaptată pentru marile ecrane, cu Helene Weigel, văduva lui Brecht, în rol principal, arată defa-stiftung.de/.

Potrivit teoriei lui Bertolt Brecht, teatrul epic (pe care, spre sfârşitul vieţii, l-a numit "teatru dialectic") trebuie să povestească despre un eveniment, nu să îl întruchipeze. Prin diversele tehnici teatrale, se încearcă realizarea a ceea ce el numea "efectul de alienare" sau îndepărtare al publicului de acţiunea prezentată pe scenă. Prin această distanţare, privitorul devine mai puţin înclinat să se implice emoţional şi să se identifice cu personajele, în schimb este ajutat să-şi păstreze luciditatea pentru a putea înţelege şi analiza într-un mod cât mai obiectiv evenimentele prezentate pe scenă.

Alte piese semnate de Bertolt Brecht sunt: "Teroarea şi mizeria celui de-al treilea Reich" (1938), "Viaţa lui Galilei" (1939), "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită" (1941), "Viziunile Simonei Machard" (1942), scrisă împreună cu Leon Feuchtwanger, "Cercul de cretă caucazian" (1945) şi "Şveik în Al Doilea Război Mondial" (1947).

Creaţia sa dramatică poate fi văzută ca o necruţătoare critică, adesea într-un stil satirico-grotesc, a aspectelor decadente şi viciate din lumea contemporană, ca o luare fermă de poziţie împotriva războiului, a fascismului şi fanatismului religios.

Din proza sa, remarcabile sunt povestirea "Socrate rănit" (1949) şi fragmentul de roman "Afacerile domnului Iuliu Cezar" (1949). Poezia lui a fost inspirată de balade populare germane, cântecele franceze din Epoca Renaşterii (chansons), precum şi de operele poeţilor Arthur Rimbaud şi François Villon.

Bertolt Brecht s-a stins din viaţă, la 14 august 1956, la Berlin. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: encyclopedia.ushmm.org