PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Practici legate de prepararea şi utilizarea băuturii tradiţionale de prune - şliboviţa (Serbia)
Practicile şi cunoştinţele sociale legate de prepararea şi utilizarea băuturii tradiţionale de prune - şliboviţa (sljivovica) din Serbia au fost înscrisă în luna decembrie 2022 pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, potrivit paginii de internet a UNESCO, https://ich.unesco.org.
Experţii UNESCO reuniţi în Maroc au decis astfel că şliboviţa merită recunoaşterea ONU ca exemplu de tradiţie culturală importantă.

Sursa foto: ich.unesco.org
Şliboviţa este un spirt tradiţional de prune. Băutura face parte din categoria de băuturi numite rakia (rachiu). Originea cuvântului provine din slavă (sliva - în traducere prună).
Elementul cultural imaterial include cunoştinţele şi abilităţile complexe de a pregăti această băutură într-un mediu familial, acasă, precum şi utilizarea ei în practicile zilnice şi rituale. Pregătirea şliboviţei constă în mai multe etape care implică membrii familiilor şi comunităţile. Prunele sunt de obicei cultivate în fermele familiale şi recoltate toamna. Fructele sunt preparate şi pregătite într-o perioadă între 20 şi până la 30 de zile, apoi distilate în vase de cupru lucrate manual, pentru a produce un coniac sau brandy "blând". O a doua distilare produce un coniac mai puternic. Ultima fază este învechirea în butoi, de obicei din stejar, timp de cel puţin un an.

Sursa foto: ich.unesco.org
La ocazii festive şi în timpul sărbătorilor de familie, şliboviţa "însoţeşte" toasturile care exprimă urări de sănătate şi bunăstare. Băutura este, de asemenea, parte importantă a medicinei tradiţionale, cu ierburi medicinale sau fructe adăugate pentru remedii împotriva răcelilor, a durerilor sau antiseptice. În mod tradiţional, în sezonul rece, de iarnă se consuma fiartă. Practica este transmisă în general în cadrul familiilor şi comunităţilor, tinerii dobândind cunoştinţe de-a lungul timpului prin implicarea lor treptată în diferite etape ale pregătirii şi utilizării şliboviţei. De asemenea, femeile acordă o mare importanţă transmiterii cunoştinţelor şi abilităţilor legate de ritualuri, medicina tradiţională şi gastronomie, notează site-ul UNESCO. Cunoştinţele artizanale conexe, precum fabricarea vaselor de cupru, sunt transmise în ateliere de meşteşugărit.

Sursa foto: ich.unesco.org
Tăria băuturii poate varia de la 40 la 60 de grade şi chiar şi mai mult. În România, conform Normelor din 10 aprilie 2003, privind definirea, descrierea şi prezentarea băuturilor spirtoase, emise de Ministerul Agriculturii, publicate în MO nr. 573 din 11 august 2003, şliboviţa intră în categoria "rachiu de prune" alături de turţ şi horincă. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: ekapija.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august
Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein













