Palatul Cercului Militar Naţional, monument istoric, este situat în centrul istoric al Capitalei, cu faţada principală spre Calea Victoriei (Fântâna Sărindar şi Piaţa Tricolorului) şi câte o faţadă laterală pe Bulevardul Regina Elisabeta şi, respectiv, strada Constantin Mille. 

Calea Victoriei, pe măsura dezvoltării ei în etape istorice, a căpătat şi configuraţii noi. Prima porţiune, cea mai veche (secolele XVI-XIX), de la Dâmboviţa spre Palatul Cercului Militar, era împânzită de prăvălii, case boiereşti, biserici şi hanuri, străbătând zona comercială cea mai intens valorificată economic din Bucureşti. A doua porţiune, de la Palatul Cercului Militar până la Palatul Regal, era susţinută de clădiri reprezentative, instituţii publice monumentale. Cea de-a treia, de la Piaţa Palatului Regal până la Piaţa Victoriei, a devenit o arteră de-a lungul căreia aveau să se afle reşedinţele protipendadei bucureştene, adevărate mici palate, conform site-ului https://www.cmn.ro/.

Palatul Cercului Militar face parte din seria de clădiri construite de-a lungul celui de-al doilea tronson al Căii Victoriei, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima decadă a secolului al XX-lea, fiind sediul central al activităţilor de reprezentare şi protocol, culturale, educative şi sociale ale ofiţerilor superiori din armata română.

Inaugurarea oficială a Palatului Cercului Militar a avut loc în urmă cu 100 de ani, la 4 februarie 1923, în prezenţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, şi a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ştefan Holban.

Poza 1 - Cercul Militar Naţional (Casa Centrală a Armatei) din Capitală, 1995./AUREL VIRLAN/AGERPRES FOTO/ARHIVĂ

Poza 2 - Proiecţie video-mapping 3D dedicată eroilor României, realizată pe faţada Cercului Militar Naţional, cu prilejul Zilei Eroilor, 2021./ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Proiectul ales pentru construcţia Palatului Cercului Militar fusese elaborat de arhitectul Dimitrie Maimarolu (1859-1926), personalitate a arhitecturii româneşti. Lucrările pentru construcţia acestei clădiri monumentale au început în 1911, deşi terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Beneficiarul lucrării era Cercul militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, iar fondurile necesare au fost adunate - în procent de aproximativ 80% - din donaţii, subscripţii şi cotizaţii ale ofiţerilor, iar restul - din subvenţii de stat şi împrumuturi rambursabile.

Palatul Cercului Militar Naţional a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăştinos. Din cauza solului umed şi nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny şi Elie Radu, a fost adoptată soluţia unei fundaţii pe piloni din stejar, înfipţi în terenul ferm de sub mlaştină.

La începutul Primului Război Mondial, construcţia era "terminată 'la roşu' şi învelită". La 2 aprilie 1916, ''Gazeta ilustrată" scria că Cercul Militar din Bucureşti este ''podoaba arhitecturală a ţării (...), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, ştiinţa şi simţul estetic al marilor arhitecţi români şi străini au înzestrat România".

Cercul Militar (instituţia şi palatul în care îşi are sediul) a purtat, de-a lungul timpului, mai multe denumiri, fără ca scopul şi destinaţia iniţială să se schimbe: până la 1948 - Cercul Militar; între 1948 şi 1991 - Casa Centrală a Armatei; din 1991 - Cercul Militar Naţional, precizează site-ul https://www.cmn.ro/.

    
Poza 1 - Casa Centrală a Armatei (Cercul Militar Naţional) din Capitală, 1989./TRAIAN PROSAN/AGERPRES FOTO/ARHIVĂ

Poza 2 - Cercul Militar Naţional situat pe Calea Victoriei, 2019./SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

În prezent, palatul dispune de numeroase săli, fiecare dintre ele având elemente, detalii şi ornamente specifice - Sala de Marmură (cu ferestre înalte arcadate şi un şir de coloane înalte), Sala Maură (cu pereţii îmbrăcaţi în lambriuri din lemn, decoraţi cu motive ornamentale discrete), Sala Bizantină (dominată de un şir de arcade care susţin un plafon casetat, arcade care se sprijină pe un şir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită, cărora şi se adaugă fresce murale reprezentând imagini ale unor conducători ai României independente şi ale unor momente de referinţă din istoria poporului român), Sala Gotică (având arcuri frânte în ogive şi candelabre specifice), Sala Norvegiană (cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice).

    
Pe lângă aceste săli, Cercul Militar Naţional dispune de săli de expoziţie, o sală de spectacole, dar şi de restaurant şi braserie. În incinta clădirii se află Biblioteca Militară Naţională, mai precizează site-ul instituţiei.

La 1 martie 2005, în clădirea Cercului Militar Naţional a avut loc Ceremonia dezvelirii bustului arhitectului Dimitrie Maimarolu, proiectantul Palatului Cercului Militar, şi inaugurarea oficială a Salonului fondatorilor Palatului, unde se află şi bustul lui Vasile Zottu şi cel al lui Nicolae Filipescu.

Pe zidul exterior al scărilor din faţa Palatului Cercului Militar Naţional de pe Calea Victoriei, care urcă spre terasă, a fost montată o plăcuţă comemorativă în amintirea fostei Mănăstiri Sărindar, pe al cărei fost amplasament se află Palatul.

La 15 decembrie 2011, lângă intrarea în Palat - din strada Constantin Mille - a fost amplasată o placă din marmură pe care este inscripţionat textul: "Palatul Cercului Militar Naţional, monument istoric, este construit din iniţiativa şi prin contribuţia financiară a ofiţerilor din garnizoana Bucureşti". AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu; redactori Arhiva Foto: Vlad Ruşeanu, Elena Bălan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Casa Centrală a Armatei de pe Bulevardul 6 Martie (în prezent Bulevardul Regina Elisabeta), 1956.