Fiu al lui Radu I, domn al Ţării Româneşti (1377-1385), Mircea cel Bătrân (n. 1355) şi-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când, potrivit unei cronici bulgare, predecesorul şi fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu ţarul bulgar de la Târnovo, Şişman, se arată în volumul ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976).

Mircea cel Bătrân a venit pe tronul Ţării Româneşti într-un moment în care ameninţarea otomană în sud-estul Europei era în ascensiune. Lunga sa domnie a marcat un moment hotărâtor în istoria relaţiilor româno-otomane, determinând un echilibru politic, care, în ciuda frecventelor frământări, va dăinui câteva secole, scrie istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea "Istoria românilor de la origini până în zilele noastre" (Editura Humanitas, Bucureşti, 1992). Rezistenţa militară a lui Mircea cel Bătrân este sinonimă cu supravieţuirea politică a Ţării Romaneşti în epoca în care turcii reuşeau să lichideze ţaratele bulgare şi sârbe, subliniază istoricul Vlad Georgescu.

Frescă înfăţişându-l pe domnitorul Mircea cel Batran, în vesminte apusene, alături de fiul sau Mihai şi de Fecioara Maria cu Pruncul - tablou unicat, de inspiraţie mixtă, europeană şi bizantină.

Foto: (c)  TUDOR IOSIFARU/ AGERPRES FOTO 

''O nouă perioadă începe pentru Ţara Românească cu acest viteaz şi iscusit organizator care e Mircea'', remarca marele istoric Nicolae Iorga (''Istoria poporului românesc'', Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică'', Bucureşti, 1985). Ingenios comandant de oşti, abil diplomat, bun organizator al ţării şi sprijinitor al culturii, Mircea cel Bătrân a urmărit consolidarea internă a ţării, domnia sa reprezentând şi o perioadă de progres economic. În Ţara Românească se aduceau mărfuri numeroase şi variate, atât din apus cât şi din răsărit, iar circulaţia monetară era intensă. A organizat şi a înzestrat ''oastea cea mare'', a construit un adevărat sistem de fortificaţii la Dunăre şi la Marea Neagră, construind cetăţi. În acelaşi timp, a organizat şi a îmbunătăţit administraţia ţării, marii dregători având de acum un rol însemnat în Sfatul ţării. Dintre ctitoriile lui Mircea cel Bătrân cea mai renumită este Mânăstirea Cozia, ridicată în 1387-1388, de plan trilobat, cu o structură specială a naosului.

Mânăstirea Cozia, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/  AGERPRES  FOTO 

În perioada domniei sale are loc desăvârşirea unităţii teritoriale a Ţării Româneşti, căreia îi sunt integrate stăpâniri mai vechi sau mai noi pierdute de înaintaşii lui Mircea. Aceasta reiese din titlul său domnesc: ''Io Mircea mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domn al Banatului Severinului şi de amândouă părţile pe toată Podunavia, încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului''. Este întinderea maximă pe care a cunoscut-o Ţara Românească, în întreaga sa istorie, până în secolul al XIX-lea. În lucrarea ''Ţările Române şi Înalta Poartă'' (Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993), istoricul Mihai Maxim subliniază: ''(...) Când otomanii atingeau linia Dunării (1393-1396), Ţara Românească se afla sub puternica ocârmuire a lui Mircea şi într-un moment de maximă întindere teritorială din întreaga sa istorie''.

În planul politicii externe, Mircea cel Bătrân a avut relaţii bune cu domnii Moldovei Petru I Muşat şi Alexandru cel Bun. În ce priveşte raporturile cu celelalte ţări vecine, până spre finele anului 1394 accentul a fost pus pe colaborarea cu Polonia. La urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân Ungaria manifesta tendinţe de expansiune, iar regele Sigismund de Luxemburg urmărea să-şi impună autoritatea în Ţara Românească. Pentru a contracara ameninţarea ungară, Mircea cel Bătrân încheie, în 1389, prin intermediul domnului Moldovei Petru I, un tratat de alianţă cu regele Wladislaw al II-lea Jagiello al Poloniei, de pe poziţii de egalitate deplină. Relaţiile dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg se vor îmbunătăţi în contextul creşterii ameninţării otomane, domnul Ţării Româneşti susţinând angajarea Ungariei pe frontul antiotoman din sud-estul Europei. Prin tratatul de alianţă încheiat în 1395 cu Sigismund de Luxemburg, Mircea este recunoscut ca stăpân al Făgăraşului, precum şi al Banatului de Severin. Acest tratat reprezintă prima alianţă militară românească antiotomană, conform volumului ''Istoria României în date'' (coordonator Dinu C. Giurescu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Mânăstirea Cozia, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/  AGERPRES  FOTO 

În faţa atacului turcilor împotriva Dobrogei, 1388-1389, Mircea cel Bătrân intervine, luptele soldându-se cu alungarea turcilor şi alipirea Dobrogei la Ţara Românească (în titlul domnului Ţării Româneşti este menţionat ''despot al pământurilor lui Dobrotici şi domn al Dârstorului''). Consecinţele erau foarte importante pentru Ţara Românească, având în vedere deschiderea la Marea Neagră, stăpânirea litoralului şi a Gurilor Dunării.

''Avansul rapid al statului otoman în Peninsula Balcanică a creat o ameninţare pentru Ţara Românească. Mircea cel Bătrân a reacţionat luând sub autoritatea sa ţara despotului Dobrotici - Dobrogea - şi trimiţând un corp de oaste pentru a-l sprijini pe cneazul Lazăr al Serbiei în bătălia de la Kossovopolje (1389), încheiată cu înfrângerea forţelor creştine'', arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea ''O istorie sinceră a poporului român'' (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002).

Din 1391 începe o lungă serie de lupte între oastea Ţării Româneşti şi forţele otomane. După ce, în 1393, sultanul Baiazid I cucereşte ţaratul de Târnovo şi asediază cetatea Silistra, aflată în stăpânirea lui Mircea cel Bătrăn, acesta din urmă întreprinde, în 1394, o expediţie fulger în sudul Balcanilor pentru lichidarea bazelor de atac ale turcilor. Drept răspuns, în acelaşi an, a urmat campania sultanului Baiazid I în Ţara Românească, iar la 10 octombrie 1394 are loc bătălia din locul numit ''la Rovine'' (locul nu este cunoscut, însă este avansată ipoteza probabilă pe Jii, lângă Craiova, conform volumului ''Istoria României în date''). Aceasta a fost una dintre cele mai mari confruntări româno-otomane şi s-a soldat cu victoria oastei lui Mircea cel Bătrân. O cronică bulgară contemporană descria astfel bătălia de la Rovine: ''lănci nenumărate s-au frânt'' iar ''cerul nu se mai putea vedea de desimea săgeţilor''.

După o nouă bătălie cu turcii, desfăşurată lângă Argeş, în 1395, Mircea cel Bătrân este nevoit să se retragă din faţa invadatorilor, o parte dintre boieri sprijină venirea pe tronul Ţării Româneşti a lui Vlad I. La bătălia de la Nicopole, din 25 septembrie 1396, soldată cu victoria armatei lui Baiazid I asupra armatei de cruciaţi, a participat şi Mircea cel Bătrân cu un corp de oaste. În decembrie 1396- ianuarie 1397, Vlad I a fost alungat, iar Mircea cel Bătrân şi-a restabilit autoritatea asupra Ţări Româneşti.

După bătălia de la Ankara, din 1402, înfrângerea lui Baiazid I de către Timur Lenk, Mircea cel Bătrân a sprijinit, pe rând, diferiţi pretendenţi la tronul sultanului, respectiv pe Musa, apoi pe Mustafa, descendenţi ai lui Baiazid I. Timp de un deceniu, domnul Ţării Româneşti s-a distins ca un abil diplomat. Venirea pe tron a lui Mehmed I, în 1413, a însemnat însă o lovitură grea pentru Mircea cel Bătrân.

''Faptul dominant pentru existenţa şi relaţiile externe ale Ţării Româneşti în anii lui Mircea îl constituie ameninţarea otomană (...) Turcii reprezentau spre finele secolului al XIV-lea, cea mai puternică şi ofensivă forţă militară a sud-estului european; ca atare, după aproape trei decenii de lupte, Mircea a fost obligat - dată fiind disproporţia covârşitoare de forţe - să stabilească un modus vivendi, o reglementare politică a raporturilor cu noii stăpâni ai Peninsulei Balcanice'', se arată în volumul ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976). Istoricul Florin Constantiniu remarca: ''Domnia lui Mircea cel Bătrân rămâne importantă, în primul rând, prin inaugurarea cu succes a strategiei de disuadare a Porţii otomane de a introduce administraţia directă între Carpaţi şi Dunăre şi prin oprirea temporară la Dunăre a expansiunii otomane, ceea ce a salvat Ţara Românească, în faza de consolidare statală, de anihilarea politică''.

Foto: (c)  BOGDAN BARBULESCU/ AGERPRES  FOTO 

Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418 şi a fost înmormântat, la 4 februarie 1418, la ctitoria sa de la CoziaAGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor:Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)