Accidente miniere (cronologie 2000-2023)
Trei persoane au decedat şi alte şapte au fost rănite, în urma unui accident în care au fost implicate 25 de persoane, produs la 17 ianuarie 2023, într-o carieră minieră din Gorj. Deoarece zona nu este accesibilă cu autospecialele de intervenţie, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilţ Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenţie. Potrivit primelor informaţii comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, a fost activat Planul roşu de intervenţie, la faţa locului fiind trimise mai multe echipaje de pompieri, paramedici şi ambulanţe.
* * *
Cele mai grave accidente miniere din ţara noastră au avut loc la 29 noiembrie 1980, în mina Livezeni din Valea Jiului când o explozie în subteran a ucis 53 de persoane, şi la 2 noiembrie 1972, la mina Uricani, când o explozie a ucis 43 de persoane.
După anul 2000, cele mai grave accidente miniere au avut loc la:
15 noiembrie 2008 - O gravă explozie s-a produs în abatajul 431 de la mina Petrila din Valea Jiului, la circa 950 metri în subteran. Cauza a fost o acumulare de gaz metan. Explozia a fost urmată, la patru ore, de încă una, şi s-a soldat cu 13 morţi şi 14 răniţi.
14 ianuarie 2006 - În oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin, şapte persoane au murit şi alte cinci au fost rănite, în urma unei explozii subterane produsă din cauza acumulării de gaz metan.
15 mai 2002 - La mina Vulcan din Valea Jiului au murit zece mineri, iar alţi patru au fost răniţi, în urma unei explozii de gaz metan.
7 august 2001- Într-un abataj al minei Vulcan din Valea Jiului, 14 mineri au murit şi alţi patru au fost răniţi din cauza intoxicării cu monoxid de carbon, a arsurilor de gradul I-IV şi a traumatismelor provocate de o explozie de gaz metan.
8 mai 2000 - La Exploatarea Minieră de nisip cuarţos de la Hudeşti, judeţul Botoşani, şapte mineri şi-au pierdut viaţa, din cauza unei explozii accidentale, la suprafaţă, a încărcăturii explozive pregătite pentru dislocarea zăcământului de nisip folosit pentru fabricarea sticlei.
* * *
2019
7 mai - Un electrician de 42 de ani de la Exploatarea Minieră (EM) Lupeni din Hunedoara a suferit un accident de muncă în timp ce lucra la un transformator de înaltă tensiune. Victima a suferit arsuri pe 25% din suprafaţa corpului.
2018
18 iulie - Un miner a fost rănit şi un altul a murit în urma unei surpări care s-a petrecut în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, la aproximativ trei kilometri de intrarea în mină.
23 mai - Un miner de la exploatarea de cărbune Livezeni, din Valea Jiului, a murit într-un accident de muncă produs în subteran, în timp ce transporta materiale pentru un abataj mecanizat. Minerul, în vârstă de 41 de ani, ar fi fost lovit în zona capului de o piesă metalică în greutate de circa 150 de kilograme.
2017
30 octombrie - Un miner a murit şi alţi trei au fost răniţi într-o deflagraţie care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului. Cei patru mineri coborâseră la 50 de metri sub pământ ca să ridice un dig. Ulterior, la 9 noiembrie, unul dintre minerii răniţi care fusese transportat la Spitalul de Arşi din Capitală a murit. Acesta suferise 40% arsuri pe suprafaţa corpului şi arsuri de căi respiratorii.
5 octombrie - Într-o galerie din Mina Lupeni, Valea Jiului, a avut loc o surpare care a surprins 11 mineri. Opt dintre aceştia au reuşit să iasă la suprafaţă, trei rămânând blocaţi sub dărâmături. Unul dintre mineri a fost găsit decedat de către salvatori, un altul a murit la 6 octombrie 2017, deşi a fost transportat la Bucureşti cu elicopterul la spitalul Floreasca, iar cel de-al treilea se afla într-o stare mai bună, fiind internat pentru investigaţii la spitalul din Petroşani. Surparea de la Mina Lupeni, în care doi mineri şi-au pierdut viaţa, iar altul a fost rănit, a fost încadrată ca accident colectiv de muncă cu trei victime.
2013
17 octombrie - Un accident minier produs la mina Roşiuţa, din judeţul Gorj, s-a soldat cu un mort şi 12 răniţi.
2012
18 iunie - Doi angajaţi ai Exploatării Miniere Petrila au fost opăriţi cu abur sub presiune, în timpul unei operaţiuni pe care o executau la o galerie din subteran pentru a răci o zonă aflată în spatele unui dig de izolare. În accident un inginer şi un miner şef de brigadă au suferit arsuri de gradele 3 şi 4 din cauza apei supraîncălzite, fiind transportaţi cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.
2011
15 noiembrie - Un bărbat a murit în mina Botuşanu aparţinând Exploatării Miniere Crucea din subordinea Companiei Naţionale a Uraniului. Accidentul s-a produs în urma unei explozii controlate la un abataj din mină, cel mai probabil din cauza unei erori umane. Bărbatul avea 42 de ani, era din zona Borca, judeţul Bacău, şi lucra de 20 de ani în minerit.
9 noiembrie - Un miner de 42 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident de muncă la Exploatarea Subterană Lupoaia din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, municipiul Motru, după ce a fost lovit în zona capului de o grindă. Bărbatul lucra la exploatarea minieră de mai bine de 20 de ani.
27 octombrie - Un miner de la Exploatarea Minieră Paroşeni, judeţul Hunedoara, a fost rănit după ce o bucată de cărbune s-a desprins din peretele unei galerii din subteran şi i-a strivit un picior. Acesta lucra ca vagonetar, iar bucata de huilă care s-a desprins din galerie i-a prins piciorul pe o laterală a unei benzi transportoare dintr-un abataj mecanizat din subteran.
5 februarie - Cinci mineri au murit în subteranul minei Uricani, cel mai probabil din cauza unei explozii ca urmare a unei acumulării de gaz metan. Aceştia, un inginer şi patru electricieni, lucrau la depanarea unui transformator electric.
2009
1 noiembrie - O puternică explozie s-a produs într-o galerie hidroenergetică subterană din localitatea buzoiană Nehoiaşu, în punctul Arsele. O echipă de zece muncitori de la Hidroconstrucţia Siriu se afla în subteran în momentul producerii deflagraţiei, şase dintre aceştia fiind răniţi.
9 februarie - O explozie a avut loc la mina din Paroşeni, judeţul Hunedoara. Toţi minerii care care se aflau în mină au fost evacuaţi, neînregistrându-se victime.
2008
6 mai - Un accident de muncă în subteranul minei Vulcan s-a soldat cu rănirea a doi mineri.
12 aprilie - Un accident la Exploatarea Minieră Paroşeni s-a soldat un un mort şi un rănit.
2006
7 august - În mina Baia Nouă din judeţul Mehedinţi, doi mineri au rămas blocaţi în subteran în urma surpării unui perete al minei. Aceştia au murit pe loc, în urma unui şoc mecanic, iar trupurile lor neînsufleţite au fost scoase la suprafaţă după 24 de zile de eforturi de căutare. La Exploatarea Minieră de la Baia Nouă un accident similar a avut loc în anul 1993, când doi mineri şi-au pierdut viaţa după ce un perete al minei s-a surpat.
8 mai - În mina Lupeni, judeţul Hunedoara, datorită unei viituri puternice, un miner a murit şi alţi patru au fost răniţi. Potrivit primelor cercetări, viitura în subteran s-a produs din cauza unor acumulări de apă în goluri de deasupra galeriilor.
2004
6 iulie - Un angajat al Exploatării Miniere Livezeni a murit electrocutat într-un accident de muncă produs la suprafaţă într-o staţie de transformare a energiei electrice aflată la mina Dâlja, judeţul Hunedoara.
22 mai - Doi mineri au murit, iar alţi doi au fost răniţi într-un accident colectiv de muncă produs în subteranul Minei de la Uricani din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani.
2003
20 martie - Trei salvatori mineri de la Exploatarea minieră Lonea au suferit arsuri, după ce din tavanul galeriei, au căzut bucăţi de cărbune aprins, în timp ce lucrau la amenajarea unui dig unde se semnalase fenomenul de aprindere a cărbunelui.
2002
22 decembrie - Un artificier a murit şi alţi trei mineri au fost răniţi în urma aprinderii gazului metan existent în subteran la locul de puşcare, în sectorul 1 al Minei Lonea.
2000
8 martie - Patru mineri au murit la Exploatarea Minieră Iara din judeţul Cluj, în urma intoxicării cu monoxid de carbon produs de un incendiu din subteran. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte
La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte. Celebrarea acestei zile a fost instituită în urma adoptării, la 3 noiembrie 1916, a Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, prin care Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de arma vânători de munte), înființată la 30 sept
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 noiembrie
Ortodoxe Sf. Sfințiți Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida Greco-catolice Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala și Iosif Romano-catolice Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă Sf
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 noiembrie
Este a 307-a zi a anului 2026. Au mai rămas 58 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 17 h 03 m. Luna răsare la 00 h 18 m și apune la 14 h 21 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Barometrul statistic al lunii octombrie 2026
Deficitul României a scăzut în anul 2025 cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de 2024, dar continuă să fie cel mai ridicat deficit bugetar din UE. În primele 9 luni ale anului 2026, deficitul a coborât la 3,81%, de la 5,31% în primele nouă luni ale anului 2025. Prețurile energiei electrice pentru gospodării raportate la puterea de cump
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul David Schwimmer
Actorul David Lawrence Schwimmer, regizor și producător american, este un cunoscut pentru interpretarea memorabilă a rolului paleontologului Ross Geller în sitcom-ul 'Friends' (Prietenii tăi), rol pe care l-a jucat timp de un deceniu (1994-2004) și care i-a adus o nominalizare la premiile Emmy în 1995. S-a născut la 2 noiembrie 1966, î
2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie
Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a
1 noiembrie - Ziua radioului național
La 1 noiembrie este marcată Ziua radioului național. În 1928, pe 1 noiembrie, la ora 17:00, se difuza prima emisiune a postului național de radio, cu anunțul 'Alo, alo, aici Radio București!', potrivit www.radioromaniacultural.ro. Primele cuvinte în eter au fost
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 noiembrie
Ortodoxe Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia Duminica a 22-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 22-a după Rusalii. Sf. Cosma ;i Damian, doctori fără plată. (Pomenirea morților) Romano-catolice Toți Sfinții Sfinții doct
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 noiembrie
Este a 305-a zi a anului 2026. Au mai rămas 60 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 17 h 05 m. Luna răsare la 23 h 01 m și apune la 13 h 28 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co












