Mănăstirile Haghpat şi Sanahin din regiunea Tumanian (149 de km nord de capitala Erevan), datând din perioada prosperă a dinastiei Kiurikian (secolele X-XIII), au fost şi importante centre de învăţare în Armenia.

Cele două complexe monastice sunt mărturia vie a celei mai importante perioade specifice arhitecturii religioase armeniene, al căreii stil unic s-a dezvoltat prin simbioza elementelor arhitecturii ecleziastice bizantine cu tradiţionalele caracteristici arhitecturale ale Caucazului, potrivit https://whc.unesco.org/. Lăcaşul de la Sanahin a fost foarte apreciat şi pentru şcoala de caligrafie.

Aceste aşezăminte monastice sunt situate în nordul Armeniei. La momentul construcţiei complexelor au fost luate în consideraţie diferite aspecte care au contribuit predominant la definirea rolului acestora. Printre caracteristicile definitorii ale edificiilor distingem asimetria arhitecturală, dar echilibrată în ce priveşte volumul, armonia şi modalitatea de integrare cu spaţiul.

Mănăstirea Haghpat a fost ridicată de regina Khosrovanush (soţia regelui Ashot al III-lea cel Iertător) în anul 976 d. Hr. şi cuprinde pronaosul (nartex), două morminte coridor, o sală de mese, capela Hamazasp, turnul clopotniţei, şi numeroase capele care adăpostesc morminte, toate acestea fiind înconjurate de fortificaţii cu turnuri. Căile de acces către mănăstire sunt dezvăluite de la Fortăreaţa Kayanberd, construită în secolul XIII special cu acest scop.

Biserica Sf. Cruce este cel mai vechi monument al complexului şi a fost construit între anii 976 şi 991, avându-l arhitect pe Trdat. Este o construcţie rectangulară cu dom, cu o proeminentă alungire pe direcţia est-vest, îmbrăcând ca o mantie protectoare planul în formă de cruce. Domul central primeşte în structura sa patru piloni masivi în pereţii laterali. Domul dominant este amplasat în interior, biserica fiind un exemplu complet şi uimitor pentru noul stil al arhitecturii armene din secolele X-XI. Cel mai vechi strat de fresce din apsida principală a trecut testele timpului, păstrând cea mai importantă reprezentare - ''Iisus Hristos pe tron''. Scene din Biblie, precum Înălţarea, Naşterea şi Botezul sunt pictate în partea inferioară a peretelui incintei.

Regăsim extraordinare reprezentări de artă, printre care sculpturi în basorelief ale regilor Smbat şi Gourgen, care susţin un model al bisericii şi se află dispuse în partea superioară a faţadei de est.

Biserica este continuată în partea de vest cu pronaos, având o compoziţie interioară interesantă, care a fost adăugat în cea de-a doua decadă a secolului XIII de către prinţesa Mariam. Pronaosul indică un excepţional exemplu de arhitectură medievală armeană. Arcadele intersectate sunt susţinute de două coloane care poartă bolta acoperişului, iluminând interiorul clădirii.

Construită în anul 1257, în partea de nord a bisericii principale, clădirea mănăstirii Hamazasp are acoperişul în formă de boltă, susţinut de patru coloane centrale, cu un spaţiu gol în acoperiş care permite fumului să iasă în exterior şi luminii să intre. Este cea mai mare clădire de acest tip din complex. În partea de est a pronaosului a fost adăugată o biserică mică, sala de redactare a documentelor bisericeşti (scriptorium), amenajată în secolul 11 d. Hr şi construită în partea de sud a peretului estic, reconstruită pe deplin în secolul XIII.

Spaţiul între biserica Sf. Cruce, clădirea mănăstirii Hamazasp şi scriptorium a fost amenajat cu o boltă, în secolul XIII. Este continuat de un al doilea spaţiu dedicat mormintelor, de-a lungul părţii estice a bisericii.

Clopotniţa, ridicată în 1245, în partea de est a complexului, este cel mai recent exemplu de acest tip de construcţie, fiind definită de o singularitate aparte prin soluţiile spaţial-volumetrice cu planul său în formă de cruce care susţine cel de-al doilea nivel. Turnul clopotniţei este proiectat pe şapte coloane.

În mănăstire sunt păstrate numeroase monumente comemorative şi de artă. Crucea de piatră Amenaprkich, datând din anul 1273, este localizată la intrarea de nord a Bisericii Sf. Cruce.

Mănăstirea Sanahin a fost centru administrativ şi loc de înmormântare familială pentru Kyurikyan Bagratids (secolele X-XI), precum şi reşedinţă episcopală a diocezei până în secolul XI.

În mănăstirea Sanahin regăsim Biserica Sfintei Fecioare Maria, Biserica Mântuitorului şi Biserica Sf. Grigore, biserica de la intrare, camera de redactare a documentelor bisericeşti, academia şi alte clădiri adiacente. Biserica Sfintei Fecioare Maria, construită între anii 928-944, este realizată în formă de cruce cu un dom central, respectând arhitectura clasică medievală armeană care cunoaşte nivelul extraordinar de dezvoltare prin Biserica Mântuitorului, care a fost construită între 957-966 d. Hr., sub patronajul reginei Khosrovanush. În biserică se intră prin pronaos, construit în 1181 în plan de cruce cu acoperiş susţinut de patru coloane. Coloanele sunt împodobite cu sculpturi simbolice reprezentând capete de animale, oferind un grad de expresivitate pronaosului. În ceea ce priveşte Biserica Sfintei Fecioare Maria, nartexul este organizat în trei nave rectangulare. În scriptorium (construit în 1063) sunt găzduite cărţi şi codice. Biserica Sfântului Grigore, ce datează din 1061, poartă o specificitate aparte, similară unei semnături proprii, având arcade miniaturale decorative şi intrânduri triunghiulare, conform https://whc.unesco.org/.

Clopotniţa mănăstirii Sanahin, una dintre cele mai vechi din Armenia, a fost construită între anii 1211 şi 1235, în apropiere de biserica de la intrare de la peretele nordic. Faţada vestică se distinge prin ornamentele decorative.

Biserica Sfintei Învieri (prima parte a secolului XIII) şi ruinele Bisericii Sfântului Iacob (a doua jumătate a secolului X) se află dincolo de graniţele mănăstirii.

Peste 50 de cruci de piatră sunt păstrate în complexul monastic Sanahin, dintre care se disting crucile lui Grigori Tuteordi (situate la peretele nordic al Bisericii Sfintei Învieri) şi Sargis (aşezate la peretele vestic al Bisericii Sfintei Fecioare Maria). Aceste cruci sunt apreciate drept cele mai bune exemple de sculptură medievală armeană.

Biserica Sfântul Garabet (Ioan Botezătorul), construită la sfârşitul secolului X - începutul secolului XI, se află în partea de est a complexului, capela Sargis (sfârşitul secolului X-începutul secolului XI) este localizată în partea de vest a mănăstirii Sanahim. Parte din această proprietate este şi podul de piatră peste Debet, păstrat în forma sa originală din secolul XIII.

Mănăstirile Sanahim şi Haghpat sunt expresii de unicitate prin modul de îmbinare a elementelor specifice arhitecturii bisericeşti bizantine cu stiluri tradiţionale din construcţii specifice regiunii. Cele două mănăstiri sunt importante elemente de reprezentativitate pentru Armenia perioadei secolelor X-XIII.

Prezente într-o zonă activă seismic şi pe un căutat culoar turistic, cele două mănăstiri se confruntă, astfel, cu serioşi factori diferiţi de uzură în ce priveşte integritatea proprietăţii de 2.65 hectare şi cu o zonă tampon de protecţie în jur de 23,8 hectare. Întreaga zonă se află în jurisdicţia Bisericii Sfinte Apostolice Armene şi beneficiază de protecţia oferită de cadrul legal al Republicii Armenia pentru utilizarea şi protecţia monumentelor imobile şi istorice. În proiectele derulate pentru conservarea monumentelor sunt implicaţi actori diferiţi, din partea Ministerului culturii, prin instituţiile specializate, şi Biserica Apostolică Armeană, prin unităţile sale şi prin intermediul diocezei care administrează, fiind, totodată, implicate şi organizaţii neguvernamentale şi persoane fizice. În 2012, a fost demarat un proces amplu de reabilitare a mănăstirii Sanahin, potrivit https://whc.unesco.org/.

Din 1996, complexele mănăstirilor Haghpat şi Sanahin din Armenia sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: whc.unesco.org