Aderarea României la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică
Memorandumul iniţial privind accederea Românei la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) va fi depus, la 15 decembrie 2022, la Paris, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.
Aderarea României la OCDE reprezintă un obiectiv major al politicii externe române, conform MAE. România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exerciţiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016.
La 1 septembrie 2016, prin Decizie a prim-ministrului a fost creat Comitetul Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE, alcătuit din reprezentanţi ai tuturor instituţiilor care participă la activitatea structurilor OCDE sau gestionează programe de colaborare cu organizaţia. În prezent Comitetul este coordonat de prim-ministrul României, iar Secretariatul General al Guvernului asigură secretariatul tehnic.
La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuţiilor de aderare cu toate cele şase ţări aspirante (în ordine alfabetică): Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Peru şi România. Candidaţii au fost informaţi asupra deciziei printr-o scrisoare a SG OCDE care a solicitat, totodată, confirmarea ataşamentului faţă de valorile, principiile şi standardele organizaţiei menţionate în documentele relevante ale organizaţiei, potrivit sursei citate.
Criteriile pentru dobândirea statutului de membru OECD se referă la: existenţa unei economii de piaţă şi a unei democraţii funcţionale; dimensiunea şi importanţa economică a statului candidat; principiul beneficiului reciproc pentru OECD şi statul candidat; considerente globale referitoare la asigurarea echilibrului geografic între membrii organizaţiei.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, cu sediul la Paris, reprezintă un for interguvernamental dedicat identificării, aplicării şi evaluării politicilor publice dedicate dezvoltării economice şi stabilităţii sociale în rândul statelor membre, precum şi la nivel global. OECD asigură un cadru apolitic format din peste 250 de comitete şi grupuri de lucru, care facilitează dezbateri între experţi în diferite domenii: investiţii, agricultură, anticorupţie, transporturi etc.
OECD s-a înfiinţat oficial la 30 septembrie 1961, la intrarea în vigoare a Convenţiei semnate la 14 decembrie 1960, după ce Canada şi SUA s-au alăturat membrilor OEEC (Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană), încurajaţi de succesul organizaţiei şi în perspectiva extinderii activităţii la scară globală. OEEC a fost fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanţat de SUA, ce avea ca scop reconstrucţia unui continent răvăşit de război. Iniţiativa a deschis calea spre o nouă eră de cooperare, care urma să schimbe înfăţişarea Europei, conform www.oecd.org/.
În prezent, OECD cuprinde 38 de state membre, are o listă de adeziune formată din şase state, inclusiv România, şi o lista de parteneri - cheie: Brazilia, China, India, Indonezia, Africa de Sud. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, ce deţin aproximativ 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Organizaţia urmăreşte o consolidare permanentă a vocaţiei şi expertizei sale globale prin cooperarea cu G7, G20, ONU, OMC şi alte organizaţii internaţionale şi regionale cu profil economic, precum şi a relevanţei sale de ''club al bunelor practici'' în domeniul guvernanţei economice.
Criteriile de aderare la OCDE au fost stabilite în 2004, prin aşa-numitul ''Raport Noboru'' şi revizuite în iunie 2017 şi 2021. Cele patru criterii tehnice generale stipulate în Raportul Noboru sunt: apartenenţa la un set comun de valori şi principii (like-mindedness); statutul de jucător semnificativ (significant player); beneficiul reciproc (mutual benefit); considerente globale (global considerations). Criteriile generale Noboru au fost completate de un nou set de parametri de evaluare, adoptaţi cu prilejul reuniunii Consiliului Ministerial OCDE din 7-8 iunie 2017 şi detaliaţi în cuprinsul noului cadru de evaluare a statelor aspirante. La Conferinţa Ministerială OCDE din octombrie 2021 au fost adoptate alte două documente relevante pentru evaluarea pregătirii candidaţilor, îndeosebi din punct de vedere al ataşamentului la valorile, principiile şi standardele organizaţiei: ''The 60th Anniversary New Vision Statement'' şi ''The 2021 Ministerial Council Statement'', evidenţiază www.mae.ro.
Procedurile de extindere ale OCDE sunt specifice, diferenţiindu-se de cele ale altor organizaţii. Principalele etape ale procesului de aderare la OCDE sunt următoarele: adoptarea, prin consens, de către Consiliul OCDE a deciziei de demarare a discuţiilor de aderare; examinarea şi adoptarea de către Consiliul OCDE a Foii de parcurs (Accession Roadmap/AR) a ţării candidate, elaborată de Secretariat cu contribuţia a peste 22 de comitete tehnice; examinarea multi-anuală de către comitetele, prin evaluări tehnice aprofundate, a stadiului îndeplinirii condiţiilor şi criteriilor din secţiunile AR. Examinarea se finalizează printr-un raport final (formal opinion) al fiecărui comitet, care certifică conformitatea legislaţiei şi practicii statului candidat cu cele ale OCDE. În paralel, Consiliul monitorizează evoluţia procesului, prin informări periodice prezentate de Secretariat: adoptarea de către Consiliul OCDE a deciziei de invitare a ţării candidate să devină membru al OCDE (în baza finalizării tuturor rapoartelor formale ale comitetelor); semnarea Acordului de aderare între ţara candidată şi OCDE, urmată de ratificarea acordului şi depunerea instrumentului de aderare la Convenţia OCDE de către ţara candidată, arată www.mae.ro.
La 8 iunie 2022, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat la reuniunea anuală la nivel ministerial a Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), de la Paris, prima reuniune la nivel ministerial a OCDE la care România a participat în calitate de stat candidat la aderarea la Organizaţie, după decizia de acordare a statutului de candidat luată de Consiliul OCDE.
Foaia de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României a fost adoptată în cadrul sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE de la 10 iunie 2022. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, Foaia de Parcurs fixează termenii, condiţiile şi etapele procesului de aderare a României la Organizaţie şi urmăreşte alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor interne cu cele ale OCDE. Bogdan Aurescu a afirmat că adoptarea Foii de Parcurs pentru aderare la OCDE a reprezentat şi o recunoaştere a eforturilor naţionale de profilare a României ca partener like-minded.
La 27 iunie 2022, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a primit delegaţia Secretariatului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, condusă de Ulrik Vestergaard Knudsen, secretar general adjunct, în debutul misiunii OCDE de lansare a discuţiilor privind aderarea României la Organizaţie (kick-off mission), desfăşurată în perioada 27-29 iunie. Totodată, delegaţia OCDE s-a întâlnit cu secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice, Cornel Feruţă, coordonatorul naţional al procesului tehnic de aderare la OCDE.
Guvernul a aprobat, la 14 septembrie 2022, un memorandum referitor la aderarea României la OCDE.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe pentru procesul de aderare la OCDE, Luca Niculescu, a declarat la 14 septembrie 2022 că sumele anuale pentru procesul de aderare la OCDE sunt cuprinse între 3,5 şi 5 milioane de euro. El a precizat că prima tranşă pentru procesul de aderare la OCDE a fost plătită pe 1 septembrie, cea de-a doua urmând să fie achitată până la 1 ianuarie. Nicolescu a arătat că banii provin din bugetul MAE, cu suplimentarea necesară de la Ministerul de Finanţe. Oficialul a menţionat că procesul de aderare la OCDE, în cadrul căruia subiectul investiţiilor are un rol central, va implica un efort profund şi de durată, România urmând să fie evaluată de 26 de comitete sectoriale şi să internalizeze peste 230 de instrumente juridice.
"OCDE e văzut uneori ca un grup al bogaţilor, pentru că acolo ar fi cele mai bogate ţări din lume, dar sunt ţările cu economiile cele mai dezvoltate şi transparente. Nu este un grup al bogaţilor pentru bogaţi. Este grupul ţărilor care acţionează pentru o lume mai bună, mai justă şi mai puţin polarizată. Aderarea la OCDE e cea de-a treia mare şansă de modernizare a României din ultimele decenii. Sunt foarte convins că nu vom rata această ocazie", a precizat Luca Niculescu la 1 decembrie 2022. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: OECD / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











