logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Săptămâna europeană 21-25 noiembrie 2022

Image

Îndeplinirea de către România a angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi încheierea monitorizării în cadrul MCV, adoptarea bugetului UE pentru 2023, Conferinţă ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, deciziile UE privind ajutorul suplimentar pentru Ucraina şi sancţionarea Rusiei, inaugurarea celui mai recent supercalculator european LEONARDO la Bologna se numără printre evenimentele ce vizează spaţiul european ale acestei săptămâni.


Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Platform)

* La 21 noiembrie a avut loc cea de-a treia Conferinţă ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfăşurată la Paris, prezidată de ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, alături de omologii din Franţa şi Germania. "Platforma noastră demonstrează că Republica Moldova are mai mulţi prieteni decât a avut vreodată. Nu doar în Uniunea Europeană, ci în lumea întreagă, care sunt dispuşi să ajute Chişinăul", a afirmat Aurescu, într-o conferinţă de presă comună cu miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Republica Moldova. Oficialul român a reamintit că, în cadrul conferinţei ministeriale desfăşurate în iulie, la Bucureşti, la care au participat mai multe state, organizaţii şi instituţii financiare internaţionale, s-a obţinut un sprijin în valoare totală de 615 milioane euro, dintre care 432,3 de milioane euro asistenţă sub formă de granturi.

Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova este o iniţiativă a României, Germaniei şi Franţei, care urmăreşte generarea de asistenţă imediată politică, financiară şi materială, precum şi de expertiză aprofundată pentru procesul de reformă democratică, din partea instituţiilor şi statelor membre ale Uniunii Europene, a ţărilor G7, a instituţiilor financiare internaţionale şi organizaţiilor internaţionale, precum şi a altor parteneri de dezvoltare, potrivit https://gov.md/


Parlamentul European

* La 22 noiembrie, PE şi-a dat la Strasbourg aprobarea finală pentru îmbunătăţirea protecţiei infrastructurii esenţiale a Uniunii Europene, noile reguli urmând să armonizeze definiţiile infrastructurii esenţiale în statele membre. Cu 595 voturi pentru, 17 voturi împotrivă şi 24 de abţineri, eurodeputaţii au confirmat astfel acordul la care s-a ajuns după negocieri cu Consiliul. Acoperind energia, transporturile, sistemul bancar, infrastructura digitală, apa potabilă şi reziduală, alimentele (inclusiv producţia, procesarea şi livrarea), sănătatea, administraţia publică şi spaţiul, noua legislaţie înăspreşte cerinţele pentru evaluarea riscurilor. Conform noilor reguli, statele membre ar trebui să adopte strategii naţionale de rezilienţă şi comunicarea transfrontalieră ar urma să se desfăşoare prin puncte de contact unice în fiecare stat membru. În acelaşi timp, ţările UE trebuie să evite dubla raportare, astfel încât participanţii să nu întâmpine obstacole administrative nenecesare.

* Reunit în sesiune plenară, la 23 noiembrie, la Strasbourg, PE a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul. Eurodeputaţii au adoptat, cu 494 voturi pentru, 58 împotrivă şi 44 abţineri, o rezoluţie legată de ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Documentul subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război.

Întrucât în prezent UE nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, PE le solicită UE şi statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat şi să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Între timp, eurodeputaţii solicită Consiliului să includă organizaţia paramilitară rusă ''Grupul Wagner'', Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut şi sub numele de ''Kadîroviţi'', precum şi alte grupări armate, miliţii şi interpuşi finanţaţi de Rusia, pe lista UE a teroriştilor, conform https://www.europarl.europa.eu/

La aceeaşi dată, după votul din PE privind Rusia, site-ului web al Parlamentului European a fost ţinta unui atac cibernetic de tip DDoS (Distributed Denial of Service), revendicat de un grup pro-Kremlin, a informat preşedinta instituţiei, Roberta Metsola.

* La 23 noiembrie 2022, Europarlamentarii europeni au adoptat bugetul UE pentru 2023, cu angajamente totale în valoare de 186,6 miliarde de euro şi plaţi stabilite la 168,7 miliarde de euro, potrivit www.europarl.europa.eu. Pentru anul viitor, PE a asigurat o susţinere mai sigură şi eficientă pentru consecinţele Războiului din Ucraina şi procesul recuperării după pandemie. Bugetul a fost votat cu 492 voturi pentru, 66 împotrivă şi 46 de abţineri.

PE a mai asigurat finanţare suplimentară pentru programe precum: Erasmus+, cu 120 milioane de euro pentru susţinerea studenţilor şi profesorilor din Ucraina, ajutor umanitar - plus 150 de milioane de euro; Fondul pentru azil, migraţie şi integrare - suplimentare cu 36,5 milioane de euro, Instrumentul pentru managementul frontierelor şi politica de vize - plus 10 milioane de euro; Instrumentul pentru Vecinătate, Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (NDICI - Global Europe), pentru vecinătăţile de sud şi de est ale UE, cu 280 milioane de euro şi Mobilitate Militară cu 58,8 milioane de euro.

* La 23 noiembrie, PE a susţinut decizia de a nu acceptea paşapoarte şi documente de călătorie eliberate de Rusia în regiunile ilegal ocupate din Ucraina şi aşa-zisele teritorii separatiste din Georgia, cu 531 voturi în favoare, 7 împotrivă şi 34 de abţineri.

* La 23 noiembrie, Roberta Metsola, preşedinte PE, şi Dario Nardella, primarul Florenţei şi preşedinte al reţelei Eurocities (o reţea formată din peste 200 dintre cele mai mari oraşe europene), au lansat iniţiativa ''Generatoare ale speranţei''- o campanie ce face apel la oraşele europene să doneze generatoare de energie electrică şi transformatoare pentru a ajuta ucrainenii să treacă cu bine de iarna grea care îi aşteaptă. La lansare a participat şi Andrii Yermak, şeful cabinetului preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

* La 24 noiembrie, PE a aprobat un împrumut de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor acoperi aproximativ jumătate din finanţarea lunară estimată la 3-4 miliarde de euro, de care ţara are nevoie în 2023. Banii vor fi direcţionaţi pentru sprijinirea serviciilor publice esenţiale - administrarea de spitale, şcoli şi asigurarea de locuinţe pentru persoanele relocate -, stabilitatea macroeconomică şi refacerea infrastructurii critice distruse de Rusia, conform propunerii Comisiei. Obţinut de UE de pe pieţele financiare, împrumutul va fi acordat în tranşe trimestriale. Decizia a fost adoptată cu 507 voturi pentru, 38 împotrivă şi 26 abţineri.

Împrumutul este condiţionat de reforme pentru consolidarea instituţiilor statului, reconstrucţie, cât şi pentru calea către aderarea la UE. Revizuite de Comisie înainte de fiecare tranşă, condiţiile includ măsuri pentru combaterea corupţiei, reforma judiciară, respectarea statului de drept, buna guvernare şi modernizarea instituţiilor, anunţă www.europarl.europa.eu.

* Într-o rezoluţie aprobată la 24 noiembrie cu 416 voturi în favoare, 124 împotrivă şi 33 de abţineri se arată că cele 17 măsuri de remediere negociate de Comisie cu Ungaria ''nu sunt suficiente pentru a aborda riscul sistemic pentru interesele financiare ale UE'' chiar dacă sunt implementate integral. Comisia şi Consiliul ar trebui să reziste presiunii din partea Ungariei şi să adopte măsurile de condiţionalitate privind statul de drept propuse pentru suspendarea fondurilor de coeziune, anunţă www.europarl.europa.eu.


Comisia Europeană

* În cadrul Conferinţei ONU privind schimbările climatice COP27, care s-a încheiat la 20 noiembrie, la Sharm el Sheikh, în Egipt, Comisia Europeană a susţinut îndeplinirea obiectivului de limitare a încălzirii a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. În privinţa atenuării, părţile au fost de acord că limitarea încălzirii globale la acest nivel necesită reduceri rapide, ample şi susţinute ale emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial, mai exact o reducere cu 43% faţă de nivelul din 2019 până în 2030. În privinţa rezultatului COP27, preşedinta CE, Ursula Ursula von der Leyen a declarat: ''COP27 a confirmat că lumea nu va da înapoi în ceea ce priveşte Acordul de la Paris, această conferinţă reprezentând un pas important pe calea spre justiţia climatică. Totuşi, ştiinţa este clară: sunt necesare mult mai multe eforturi pentru ca planeta noastră să rămână prielnică vieţii. (...). Le mulţumesc vicepreşedintelui executiv Timmermans şi echipei noastre de negociere pentru că au muncit zi şi noapte la deblocarea discuţiilor dificile şi au evitat eşecul acestui proces din cadrul CCONUSC care va rămâne esenţial'', potrivit https://ec.europa.eu/.

* În cadrul unui plan de acţiune prezentat la 21 noiembrie, Comisia Europeană vrea accelerarea aplicării unui mecanism de solidaritate pentru relocarea a 8.000 de solicitanţi de azil într-un an, ca răspuns la o criză recentă între Italia şi Franţa în privinţa migraţiei, relatează AFP. Planul în 20 de puncte pune accentul şi pe cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor pentru a intensifica expulzarea celor care nu obţin azil în UE. Recentele tensiuni dintre Paris şi Roma în privinţa primirii de migranţi de pe nava umanitară Ocean Viking, care în cele din urmă a acostat în Franţa după ce a fost refuzată de guvernul condus de Giorgia Meloni, au reaprins dezbaterea despre reforma sistemului de migraţie al UE, care stagnează de doi ani. Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a subliniat că ruta prin Mediterana Centrală este cea unde se înregistrează cel mai mare număr de sosiri ilegale (90.000 în acest an, o creştere de peste 50% comparativ cu anul trecut) şi una dintre cele mai periculoase.

* Cel mai recent raport al Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prezentat la 22 noiembrie de Comisia Europeană, arată că România a îndeplinit angajamentele asumate la aderarea la Uniunea Europeană, iar toate condiţionalităţile pot fi închise în mod satisfăcător. România nu va mai fi monitorizată în cadrul MCV, evaluarea urmând să continue anual prin mecanismul general de la nivelul UE privind statul de drept. Raportul Comisiei Europene privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei apreciază progresele realizate de România în privinţa recomandărilor şi îndeplinirea condiţionalităţilor MCV de la raportul precedent, din iunie 2021.

* Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat la 23 noiembrie că Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord de ultim moment care pune capăt unei dispute de aproape doi ani privind numerele de înmatriculare ale maşinilor din nordul Kosovo, informează Reuters. Kosovo avea planificat să înceapă să emită amenzi de la 24 noiembrie pentru aproximativ 10.000 de şoferi sârbi care continuă să folosească la maşini plăcuţe de înmatriculare emise de Serbia.

* La 24 noiembrie, Comisia, împreună cu Întreprinderea comună EuroHPC - pentru calculul european de înaltă performanţă, Ministerul Universităţilor şi Cercetării din Italia şi consorţiul CINECA au inaugurat cel mai recent supercalculator european: LEONARDO, amplasat la Tecnopolo, în Bologna, Italia, dezvoltat şi asamblat în Europa, ce se situează pe locul al patrulea în clasamentul celor mai puternice supercalculatoare din lume. Atunci când va fi pe deplin operaţional, va avea o putere de calcul de aproape 250 de petaflops (250 de milioane de miliarde de calcule pe secundă). Acesta reprezintă o investiţie comună în valoare de 120 de milioane de euro, jumătate din această sumă fiind furnizată de Comisie, iar cealaltă jumătate de Ministerul Universităţilor şi Cercetării din Italia şi de consorţiul CINECA, format din alte cinci ţări participante la EuroHPC (Austria, Grecia, Ungaria, Slovacia şi Slovenia). Este al doilea supercalculator pre-exascale european care urmează să fie pus în funcţiune, după LUMI din Kajaani, Finlanda, anunţă CE pe site-ul oficial https://ec.europa.eu/.


Consiliul UE

* La 24 noiembrie, miniştrii energiei din UE au convenit asupra conţinutului propunerii de regulament al Consiliului privind noi măsuri de urgenţă temporare pentru a limita preţurile ridicate ale energiei şi pentru a îmbunătăţi securitatea aprovizionării. Noile norme vor permite statelor membre şi întreprinderilor din domeniul energiei să achiziţioneze gaze în comun de pe pieţele mondiale. Statele membre au precizat în mod explicit că gazele ruseşti vor fi excluse de la achiziţionarea în comun.

Regulamentul îi încredinţează Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) sarcina de a elabora un nou indice de referinţă al preţurilor, complementar, care va asigura preţuri stabile şi previzibile pentru tranzacţiile cu GNL (gaz natural lichefiat). Noul indice de referinţă va fi disponibil până la 31 martie 2023. Regulamentul urmează să fie adoptat în mod oficial de către Consiliu, împreună cu un acord cu privire la propunerea privind un mecanism de corecţie a pieţei, în cadrul următoarei reuniuni extraordinare a Consiliului Energie.


Europol şi Eurojust

* O operaţiune internaţională fără precedent, la care au participat autorităţi din 11 state, a dus la arestarea a 44 de presupuşi membri ai unei reţele criminale considerate printre cele mai periculoase din Uniunea Europeană, au anunţat, la 25 noiembrie, Europol şi Eurojust, potrivit AFP. "Mai multe organizaţii lucrau împreună pentru a desfăşura diverse activităţi criminale la scară largă în interiorul şi în afara UE", au precizat într-un comunicat comun cele două agenţii europene, cu sediul la Haga, adăugând că este vorba în special de trafic de droguri şi de spălare de bani.

În cursul operaţiunii desfăşurate de cele două agenţii europene la 22 noiembrie, au fost efectuate o sută de percheziţii în întreaga Europă, având ca ţintă deopotrivă liderii acestor organizaţii criminale şi asociaţii lor. Reţeaua, care ar avea legături, de asemenea, cu mari organizaţii de trafic de droguri din afara UE, opera în Lituania, Letonia, Republica Cehă, Polonia, Franţa, Germania şi Slovacia. Au fost confiscate mari cantităţi de droguri. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Anda Badea)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le