UN SECOL DE ISTORIE: A fost descoperit mormântul faraonului Tutankhamon (4 nov. 1922)
La 4 noiembrie 1922, arheologul britanic Howard Carter a descoperit mormântul faraonului Tutankhamon, din Valea Regilor, Egipt, care includea sarcofagul, masca de aur şi o importantă colecţie de bijuterii. Mormântul a fost deschis la 26 noiembrie 1922, după care timp de zece ani arheologul britanic s-a dedicat studiului mormântului faraonului, transferat şi depozitat la Muzeul din Cairo.
Howard Carter a început să studieze inscripţiile şi picturile din Egipt la vârsta de 17 ani. Abilităţile sale au fost în curând recunoscute şi, în 1899, i s-a oferit un post de inspector în cadrul Serviciului Egiptean de Antichităţi, continuând să facă şi săpături. Carter a demisionat în 1905 şi a început să lucreze pe cont propriu. Având nevoie de finanţare, a făcut echipă cu Lord Carnarvon şi ani de zile cei doi au căutat în Valea Regilor mormântul dispărut al lui Tutankhamon.
La 1 noiembrie 1922, Carter a început să lucreze la ceea ce părea a fi ultimul său sezon de săpături. El lucra la o bucată de pământ aflată chiar sub mormântul lui Ramses al VI-lea. Prima dată au fost demolate vechile colibe ale muncitorilor. Aceştia pentru a nu străbate drumul lung din satul lor şi până în Valea Regilor, uneori îşi petreceau nopţile în colibe temporare circulare de piatră, lângă locul unde lucrau. Membrii familiei erau trimişi la diferite momente ale zilei pentru a le aduce mâncare. Satul, numit astăzi Deir-el-Medina, era o comunitate strâns controlată. Zidul, care înconjura casele, avea o singură poartă. Membrii acestei comunităţi de pictori, cioplitori şi tencuitori se aflau adesea în imediata apropiere a comorilor faraonilor şi erau urmăriţi foarte îndeaproape. Carter a înregistrat aceste colibe pentru posteritate, potrivit https://www.worldhistory.org/.
După o zi de muncă, pe 4 noiembrie, unul dintre muncitori a descoperit o treaptă tăiată în partea de jos a văii. În mod normal, treptele erau tăiate în roca de bază pentru aproximativ 6 metri, iar apoi mormântul era scobit în calcar pe orizontală. Procesul de săpare a continuat, iar până în seara zilei de 5 noiembrie, echipa a descoperit douăsprezece trepte, dezvăluind partea superioară a unei uşi cu sigiliul necropolei regale încă pe loc.
Aproape sigur, Carter ştia că descoperise mormântul unui rege, dar nu putea determina care rege. Printr-o mică gaură din partea de sus a uşii, a putut vedea că pasajul din spatele uşii tencuite era plin de moloz pentru a descuraja jefuitorii de morminte. Exista şansa ca mormântul să fie intact. Ceea ce l-a pus pe gânduri a fost scara îngustă, de doar 1,8 metri; intrările în alte morminte regale erau considerabil mai largi. Reuşind cumva să-şi ţină în frâu entuziasmul, i-a pus pe muncitori să umple scara cu nisip şi moloz şi i-a transmis o telegramă patronului său, Lord Carnarvon, care se afla încă în Anglia: "În sfârşit, am făcut o descoperire minunată în Vale; un mormânt magnific cu peceţi. Intact, recuperat pentru sosirea ta; felicitări", conform www.worldhistory.org.
Carter l-a aşteptat aproape trei săptămâni pe Carnarvon, care a ajuns, în sfârşit, în Alexandria pe 20 noiembrie, însoţit de fiica sa, Lady Evelyn. Când au ajuns în Luxor, scara către mormânt a fost eliberată din nou, iar de data aceasta cartuşul lui Tutankhamon a fost dezvăluit pe partea inferioară a uşii sigilate. Când uşa a fost scoasă, s-a putut vedea o potecă îngustă printre dărâmături, aproape sigur făcută de tâlharii din vechime. În mormânt se mai intrase înainte.
Vestea descoperirii s-a răspândit în Luxor şi la celelalte echipe care făceau săpături şi apoi în întreaga lume. Ziarele au publicat articole speculative despre regele din interior şi despre comorile pe care le-ar putea conţine mormântul.
Data de 23 noiembrie a fost dedicată curăţării pasajului descendent de 9 metri care ducea la mormânt. Printre aşchiile de calcar erau împrăştiate borcane de alabastru, ceramică şi unelte de muncitori. În cele din urmă, au ajuns la o a doua uşă tencuită. Erau dovezi clare că uşa fusese spartă şi apoi resigilată. Carter a făcut o deschidere în colţul din stânga sus al uşii pentru a introduce o lumânare pentru a testa aerul din interior.
"La început nu am putut vedea nimic, aerul fierbinte ieşind din cameră făcând flacăra lumânării să pâlpâie, dar în curând, pe măsură ce ochii mei s-au obişnuit cu lumina, detaliile încăperii din interior au apărut încet din ceaţă, animale ciudate, statui şi aur - peste tot strălucirea aurului. Pentru moment - o veşnicie care trebuie să li se fi părut celorlalţi care stăteau pe lângă mine - am rămas mut de uimire şi când Lord Carnarvon, incapabil să mai suporte suspansul, a întrebat îngrijorat: "Poţi vedea ceva?" singurele cuvinte pe care le-am putut spune au fost: "Da, lucruri minunate", potrivit descrierii făcute de Carter, notează https://www.worldhistory.org/.
Camera în care se uita Carter era plină cu toate bunurile de care Tutankhamon avea nevoie în lumea următoare - care, statui, table de joc, lenjerie de pat, bijuterii, paturi, scaune, chiar şi un tron - toate îngrămădite una peste alta. Se pare că vechii tâlhari fuseseră prinşi în flagrant sau înspăimântaţi, deoarece puţine fuseseră deranjate. Mormântul era practic intact.
Mormântul a fost închis, au fost postaţi paznici, iar echipa a plecat. Pe 27 noiembrie, s-au întors să înlăture peretele prin care se uitaseră. Iluminatul electric a fost adus în mormânt şi, pentru prima dată, au putut vedea amploarea a ceea ce au descoperit. Camera în care se uitaseră pentru prima dată la lumina lumânărilor avea aproximativ 8 pe 4 metri şi era plină de obiecte pe care nimeni nu le văzuse vreodată, în alte descoperiri. Exista un set de trei canapele funerare înalte până la talie, din lemn aurit, decorate cu capete de animale, care fuseseră folosite pentru ritualuri săvârşite pe mumia lui Tutankhamon. Camera în care intraseră era doar Anticamera mormântului. În peretele vestic al Anticamerei au văzut o altă cameră, mai mică, care avea aproximativ 4,2 x 2,7 metri (suprafaţa podelei) şi 2,4 metri în înălţime; aceasta a devenit cunoscută drept Anexă, la rându-i plină de comori. Lângă zidul din nord se aflau două statui-gardian în mărime naturală care protejau ceva în spatele zidului, aproape sigur uşa Camerei funerare. La 16 februarie 1923, Carter a deschis şi acea uşă, descoperind, înăuntru, într-un uriaş altar de piatră, sarcofagul lui Tutankhamon.
Carter a avut nevoie de zece ani pentru a scoate la lumină, a curăţa şi înregistra toate comorile din mormântul faraonului, peste 5.000 de artefacte, între care: celebra mască de aur, mumia băiatului-rege în sicriul său din aur masiv, alte statui, bijuterii, chiar şi sandalele regelui. Astăzi, mormântul este considerat încă de majoritatea experţilor ca fiind cea mai mare descoperire arheologică din toate timpurile.
Tutankhamon a fost un faraon din dinastia a XVIII-a a Egiptului, conform istoriei egiptene. În timpul Regatului Nou, el a fost faraon al Egiptului şi a domnit între 1334 şi 1325 î.Hr. Circumstanţele morţii sale sunt învăluite în mister, deoarece mulţi specialişti cred că a murit când era destul de tânăr; se presupune că a fost ucis când avea doar 18 ani. Când a devenit conducător al Egiptului, Tutankhamon - "Imaginea vie a zeului Amon" este numele său în egipteana antică (Amon: marele zeu egiptean antic) - el avea doar nouă ani. El a trăit într-un moment de schimbare în istoria egipteană, când a venit în urma lui Akhenaton, care a pledat pentru venerarea unei singure zeităţi, Aton, conform https://egyptunitedtours.com/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: historytoday.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











