Arcul de Triumf, una dintre emblemele Bucureştilor, situat în Piaţa Arcul de Triumf, este un monument închinat victoriei obţinute de armata română în Primul Război Mondial. Arcul de Triumf din Bucureşti semnifică însă mai mult decât victoria în Primul Război Mondial, fiind semnul unirii tuturor românilor, indică site-ul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic - AMPT, https://ampt.ro/ro.

La 16 octombrie 1922, a doua zi după ceremonia încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la Arcul de Triumf din Bucureşti s-a desfăşurat un spectacol care a evocat lupta poporului român pentru unitate statală, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Lucrările la Arcul de Triumf au fost executate în etape, şi anume în 1922, respectiv 1935-1936. Iniţial, Arcul de Triumf a fost realizat din lemn acoperit cu stucatură, dar în anii 1935-1936 a fost reconstruit integral, după proiectul arhitectului Petre Antonescu, iar de data aceasta monumentul a fost făcut din beton armat şi granit de Deva, potrivit lucrării "Bucureşti. Ghid turistic", autori Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu (Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978). La 1 decembrie 1936 a avut loc inaugurarea Arcului de Triumf, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a reginei Maria.

 Imagine din Bucureşti, zona Arcului de Triumf, 1951.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES 

Arcul de Triumf este conceput într-o factură clasică înscriindu-se într-un paralelipiped cu baza de 25 m x 11,50 m şi înălţimea de 27 m. Deschiderea practicată în mijlocul său se încheie la partea de sus cu un arc de cerc şi măsoară în înălţime 11 m, iar în lăţime 9,50 m. În interiorul celor două picioare există scări pe care se poate ajunge pe terasa prevăzută deasupra monumentului. Sculpturile în piatră care ornamentează Arcul de Triumf - basoreliefuri, medalioane, inscripţii - au fost realizate de un grup de sculptori în frunte cu I. Jalea, C. Medrea, C. Baraschi, potrivit lucrării mai sus menţionate.

Arcul de Triumf din Capitală, 1989.

Foto: (c)  TRAIAN PROSAN/ Arhiva istorică AGERPRES 

Acest monument leagă simbolic Bucureştiul atât de vechea Roma - civilizaţia care a impus arcul ca simbol al victoriei, cât şi de sora latină Franţa, Arcul din Paris comandat de Napoleon constituind un model pentru cel din Bucureşti, se arată pe site-ul https://ampt.ro/ro.

Pe latura de vest a monumentului este scris textul: "Glorie celor ce prin vitejia şi prin jertfa lor de sânge au înfăptuit unitatea naţională". Pe faţada sudică, sculptorii Mac Constantinescu şi Constantin Baraschi au dăltuit fiecare câte o reprezentare simbolică a Victoriei şi este scris textul: "După secole de suferinţe creştineşte îndurate şi lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român prin sabia Regelui Ferdinand cu ajutorul întregei naţiuni şi gândul Reginei Maria". Medalioanele reginei Maria şi regelui Ferdinand stau la loc de cinste pe Arcul de Triumf. Pe faţada de nord se află medalioanele "Credinţa" şi "Bărbăţia" - opere ale sculptorilor Constantin Baraschi şi Ion Jalea, potrivit sursei citate anterior.

Arcul de Triumf din Capitală, 1997.

Foto: (c)  PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES 

La 28 noiembrie 2016, după lucrări de consolidare, restaurare şi conservare efectuate de Municipalitate prin cofinanţare europeană, Arcul de Triumf a fost redeschis. Arcul de Triumf poate rezista la un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter, datorită celor 24 de izolatori antiseismici şi celor opt amortizori care au fost montaţi la nivelul structurii de rezistenţă a imobilului, se menţiona într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti din 28 noiembrie 2016.

Arcul de Triumf din Bucureşti reprezintă o atracţie pentru turişti, având un program de vizitare. La cea de a XVIII-a ediţie a Nopţii Muzeelor, din 14 mai 2022, la Arcul de Triumf au fost 11.000 de vizitatori.

Monumentul nu este primul Arc de Triumf din Bucureşti, acesta fiind precedat de monumente temporare dedicate victoriei în Războiul de Independenţă sau împlinirii a 40 de ani de domnie a primului rege al României, Carol I, se mai menţionează pe site-ul https://ampt.ro/.


***

Arhitectul Petre Antonescu, personalitate marcantă a arhitecturii moderne, s-a născut la 29 iunie 1873, la Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. Discipol al arhitectului Ion Mincu, Petre Antonescu este principalul promotor al stilului neoromânesc, potrivit lucrării ''Dicţionar universal al arhitecţilor'', autor Paul Constantin (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986).

Foto: (c) arhivadearhitectura.ro 

A făcut cursuri liceale la Bucureşti, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care avea să o abandoneze pentru a se dedica artelor plastice. A plecat apoi, în 1893, la Paris, unde a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase. Înainte de absolvirea acesteia, a întocmit proiectul unuia dintre pavilioanele României la Expoziţia Internaţională de la Paris (1900), o lucrare în stil românesc, pentru care a primit distincţia "Officier de l'Académie", potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

În perioada 1900-1938 a fost profesor la Şcoala Superioară de Arhitectură, devenită apoi Academia de Arhitectură din Bucureşti, iar între anii 1931 şi 1938 a fost şi rectorul acestei instituţii de învăţământ superior. Cursul său de istoria arhitecturii cuprinde capitole despre orientarea către o concepţie modernă, caracteristic românească.

Personalitate apreciată în ţară şi peste hotare, arhitectul Petre Antonescu a fost unul dintre animatorii mişcării pentru renaşterea vechii arhitecturi româneşti şi pentru afirmarea specificului naţional în arhitectură. El este şi primul care face dificila experienţă a adaptării viziunii tradiţionale, româneşti, la imobile orăşeneşti cu multe etaje şi funcţii complexe (''Dicţionar universal al arhitecţilor'').

După planurile sale au fost construite: Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (în prezent sediul Primăriei Municipiului Bucureşti), ridicat în perioada 1906-1910; Palatul Administrativ din Craiova (1912-1913); Palatul Navigaţiei Fluviale din Galaţi (1910-1911)- prima clădire din România edificată cu schelet monolit de beton armat; imobilul actualului Institut de Istorie "N. Iorga" (1939); Arcul de Triumf din Bucureşti (1935-1936); imobilul Societăţii Politehnice de pe Calea Victoriei (1927); Vila Oprea Soare, de pe strada Apolodor (1914); complexul Caselor Brătianu din strada Amzei (1908); Conacul Brătienilor (1912-1915).

Alte lucrări ale sale, precum Cazinoul şi Hotelul Postăvarul din Sinaia, sau Palatul Kretzulescu din Bucureşti (1912-1915), vădesc influenţa curentelor neoclasicist şi eclectic de şcoală franceză. (Dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)"). Alte edificii monumentale, precum Palatul Şcolii Române (Accademia di Romania) din Roma (1931) şi Palatul Facultăţii de Drept din Bucureşti (1933-1935), au fost ridicate după principii clasice. Este şi autorul proiectelor silozurilor din Constanţa (1912-1914), precum şi al gărilor fluviale din Galaţi (1912-1915) şi Giurgiu (1935-1936).

A fost membru al Academiei de Litere şi Arte "San Luca" din Roma, preşedinte al Societăţii Arhitecţilor (1912, 1919-1921, 1946-1949) şi al Societăţii Arhitecţilor Diplomaţi (1926-1932), membru al Comisiei Monumentelor Istorice (1904-1938), precum şi membru permanent în Comitetul pentru organizarea congreselor internaţionale de arhitectură. A fost, de asemenea, laureat al Premiului Naţional pentru Arhitectură în anul 1964. La 30 mai 1936 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, devenind ulterior, la 19 mai 1945, membru titular.

Arhitectul Petre Antonescu a murit la 22 aprilie 1965, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)