Concomitent cu operaţiunile de la Mărăşeşti, forţele armate ale Puterilor Centrale căutau să spargă linia frontului şi să poată pătrunde pe Valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud spre unificarea cu efectivele Armatei a 9-a germană pentru încercuirea forţelor române şi aliate. Deopotrivă, era vizată şi singura sursă de petrol şi cărbune care se mai afla în administrarea României, respectiv triunghiul Târgu Ocna-Moineşti-Comăneşti, conform volumului ''Istoria Militară a Românilor'' (Coordonator general-maior Ion Safta, Editura Militară, Bucureşti, 1992) şi lucrării ''Mărăşti Mărăşeşti Oituz'' (colonel Ion Cupşa, Editura Militară, Bucureşti, 1967).

În cea de-a treia bătălie de la Oituz (26 iulie - 29 august 1917) s-au implicat diviziile 7 şi 6 infanterie din Corpul 4 armată al Armatei a doua române, pentru ca în timpul luptelor să li se alăture şi alte unităţi, trimise succesiv, de Marele Cartier General ca măsuri de întărire.

Forţa militară de lovire a inamicului, desprinsă din Grupul de armate Gerock, a desfăşurat, din 26 iulie 1917, un atac pe o linie a frontului de 7 km în zona dintre diviziile 7 şi 6 infanterie române, în lungul văilor deschise de râurile Slănic, Oituz şi Caşin. Forţele germano-austro-ungare acţionau într-un număr considerabil, dispunând de o superioritate clară în teren, şi erau susţinute de focul continuu al artileriei, obligând unităţile române să se replieze. Au fost trimise ca unităţi de sprijin Divizia 1 Cavalerie, un batalion de vânători de munte şi o brigadă de grăniceri. S-au dat lupte grele, aceste unităţi fiind trimise direct în luptă, la momentul sosirii, cu excepţia brigăzii de grăniceri, pe fondul ocupării muntelui Coşna de forţele germano-austro-ungare. S-au dat lupte foarte grele pentru cucerirea înălţimilor Coşna şi Cireşoaia, care au fost recucerite şi s-a reuşit stabilizarea de moment a liniei frontului în zona Diviziei 7 infanterie română.

Grupul de armate germano-austro-ungar a reuşit o breşă în zona Diviziei 6 infanterie română, ceea ce punea sub ameninţare încercuirea forţelor române. Sprijinul în luptă a fost furnizat de trupele de grăniceri care au oprit înaintarea inamică prin eroice lupte de contraatac.

În 6 august 1917, concomitent cu luptele de la Mărăşeşti, din pădurea Răzoare, forţele inamice au reluat atacul în sectorul Oituz. Rezistenţa opusă de forţele din Armata 2 română a blocat avansarea inamicului, blocând trecătoarea Oituz. Cu mari pierderi, grupul Gerock a reuşit să obţină un succes limitat cu o întindere de 18-20 km şi pe o adâncime de circa 2-6 km. Scopul tactic al inamicului de a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană eşuase. Reuşita unităţilor române s-a datorat în special eroismului în luptă, în acest fel fiind oprită înaintarea forţelor inamice. Valea Oituzului fusese ferecată definitiv iar grupul de armate Gerock a renunţat la ofensivă, indică volumul ''Mărăşti Mărăşeşti Oituz'' (colonel Ion Cupşa, Editura Militară, Bucureşti, 1967).

Succesul celor trei bătălii mari din vara anului 1917, de la Mărăşti, îndeosebi Mărăşeşti, şi Oituz a avut un ecou amplu pe plan intern şi extern. Eroismul soldaţilor români, rămas în istorie sub deviza ''Pe aici nu se trece!'', avea să reprezinte un crez profund pentru întreaga armată română. Premierul britanic aprecia ''reconstituirea armatei române şi rezistenţa dârză - atât de preţioasă pentru cauza aliată'', potrivit volumului ''Istoria Militară a Românilor''.

Reuşitele armatei române pe frontul oriental, din vara anului 1917, nu au putut fi valorificate militar de puterile Antantei pentru a contribui la obţinerea victoriei pe frontul occidental, forţele franco-engleze au fost oprite din ofensivă la Arras, iar trupele italiene au suferit o înfrângere grea la Caporetto, conform volumului ''Istoria Militară a Românilor''. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Ministerul Apararii Nationale/Facebook