Curtea Constituţională a României, aşa cum a funcţionat după 1989, a pronunţat primele sale decizii la data de 30 iunie 1992. Legea după care funcţionează instanţa de contencios constituţional datează din 18 mai 1992. În perioada interbelică controlul asupra constituţionalităţii legilor aparţinea instanţei supreme. În perioada comunistă controlul de constituţionalitate aparţinea, doar teoretic, Marii Adunări Naţionale. După 1989, acest control este atribuit unui organism politico-juridic autonom, care devine "garantul supremaţiei Constituţiei".

Controlul de constituţionalitate în perioada interbelică şi antebelică
Încă din 1912, exista un control de constituţionalitate a legilor, numai că acesta nu aparţinea unui organism autonom, ci a fost consacrat pe cale pretoriană, atunci când Înalta Curte de Casaţiune şi Justiţie a confirmat hotărârea dată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov în celebrul "Proces al tramvaielor", declarând competenţa instanţelor judecătoreşti de a cerceta concordanţa legilor cu Constituţia, scrie ccr.ro.

Ulterior, urmând modelul european de justiţie constituţională, Constituţiile din 1923 şi din 1938 au prevăzut că numai Curtea de Casaţie şi Justiţie, în secţiuni unite, avea competenţa de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi de a le declara inaplicabile în speţă. În acest sens, se prevedea, la art. 103 alin. 1, din Constituţia din 1923, preluat în art. 75 din Constituţia din 1938, că "Numai Curtea de Casaţie şi Justiţie în secţiuni unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi de a le declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constituţiei. Judecata inconstituţionalităţii legilor se mărgineşte numai la cazul judecat". Aceste Constituţii au consacrat astfel un control de constituţionalitate concentrat exercitat de instanţa supremă.

Controlul de constituţionalitate în perioada comunistă
În perioada regimului comunist, constituţiile din acea perioadă au creat doar o aparenţă în ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii legilor. Astfel, Constituţia din 1948 nu prevedea nimic cu privire la controlul de constituţionalitate, în timp ce Constituţia din 1965 prevedea că cea care "exercita controlul general al aplicării Constituţiei" era autoritatea legiuitoare şi că "numai Marea Adunare Naţională hotărăşte asupra constituţionalităţii legilor" (art. 43, alin. 15). Această prevedere a fost menţinută şi în Constituţia comunistă din 1974.

Controlul de constituţionalitate după 1989
Prima menţiune despre Curtea Constituţională este prezentă, după 1989, în Constituţia din 1991. La art. 152 din Constituţia din 1991 se precizează că "în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Constituţiei, se înfiinţează Curtea Constituţională".

Astfel, în cursul lunii iunie 1992, judecătorii primei Curţi Constituţionale au fost numiţi pentru perioade de 3, 6 şi, respectiv, 9 ani, Preşedintele României, Camera Deputaţilor şi Senatul desemnând câte un judecător pentru fiecare dintre cele trei perioade. Această modalitate de numire permite înnoirea Curţii Constituţionale din 3 în 3 ani, ceea ce contribuie la asigurarea independenţei judecătorilor faţă de autorităţile publice care i-au numit, scrie site-ul Curţii, https://www.ccr.ro/.

În Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se arată că noul for constituţional, denumit Curtea Constituţională, asigură controlul constituţionalităţii legilor, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.

Curtea este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Romania şi este independentă faţă de orice altă autoritate publică. Scopul Curţii Constituţionale este garantarea supremaţiei Constituţiei.

În privinţa controlului de constituţionalitate a legilor, Curtea s-a pronunţat, în intervalul 1992-2003, în privinţa (art. 144 din Constitiţia din 1991):
* constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei (control apriori);
* constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
* excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor (control aposteriori).

În situaţia în care era vorba despre controlul de constituţionalitate înainte de promulgarea legilor sau de cel al constituţionalităţii regulamentelor, legea sau regulamentul se transmitea parlamentului spre reexaminare. Dacă legea era adoptată în aceeaşi formă, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia de neconstituţionalitate era înlăturată, iar promulgarea devenea obligatorie.

Controlul de constituţionalitate după revizuirea din 2003 a Constituţiei
În urma revizuirii Constituţiei din 2003, Curtea Constituţională a primit noi atribuţii, între care şi competenţa de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între autorităţile statului, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (art. 146, lit. e din Constituţie).

Constituţia din 2003 a reconsiderat, de asemenea, raportul dintre Curtea Constituţională şi Parlament, eliminând posibilitatea Parlamentului de a anula deciziile acestei instanţe, aşa cum se întâmpla până în 2003. Astfel, Constituţia din 2003 prevede că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. De asemenea, dacă este vorba de cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor în acord cu decizia Curţii. (art. 147 din Constituţia revizuită în 2003).

O altă noutate după 2003 este aceea că şi Avocatul Poporului se numără printre cei care pot sesiza Curtea în vederea controlului a priori de constituţionalitate a legilor şi care pot ridica direct excepţie de neconstituţionalitate în privinţa legilor sau ordonanţelor (control a posteriori) (art. 146, lit. d).

Statistici privind deciziile Curţii Constituţionale 1992-prezent
Din 1992 până în prezent, Curtea a emis peste 850 de decizii de admitere, conform jurisprudenţei sale, accesate pe site https://www.ccr.ro/. În intervalul 1992-2006, numărul anual de decizii de admitere era situat între 8 şi 18. În perioada 2006-2017, numărul anual al deciziilor de admitere a crescut uşor, situându-se între 20 şi 55. Din 2017 până în prezent, anual, Curtea emite între 50 şi 99 decizii de admitere.

În perioada pandemiei, Curtea a emis 30 de decizii cu privire la subiectul COVID-19, cele mai multe fiind în cazul unor obiecţii de neconstituţionalitate (control a posteriori).

Din anul 2005 până în 2021, Curtea Constituţională a pronunţat 42 de decizii privind soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională între autorităţile publice, conform repertoriului legislativ consultat pe www.cdep.ro.

Dintre cele 43 de decizii pronunţate în perioada 2005-2022, 2 au fost din 2021, 6 au fost în 2020, 3 - în 2019, 4 - în 2018; 4 - în 2017; 2 - în 2015; 4 - în 2014; 2 - în 2013; 3 - în 2012; 2 - în 2010; 3 - în 2009; 5 - în 2008; 1 - în 2007; 1 - în 2006; 1 - în 2005. În anii 2004, 2011 şi 2016, Curtea nu a pronunţat nicio astfel de decizie.

În cele mai multe dintre deciziile pronunţate au fost implicaţi preşedintele, guvernul şi parlamentul. În 18 dintre cele cele 41 de decizii Curtea a constatat că nu există conflictul juridic sesizat, iar în 20 dintre cazuri a apreciat că a existat un astfel de conflict între autorităţi. De asemenea, Curtea respins trei sesizări ca inadmisibile. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)