Palatul Versailles din Franţa este una dintre cele mai mari realizări ale artei franceze din secolul al XVII-lea şi, împreună cu grădinile sale, este unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice ale patrimoniului mondial. Ansamblul Palatului şi Parcului Versailles constituie o realizare artistică unică, în virtutea nu doar a dimensiunii sale ci şi a calităţii şi originalităţii sale, se arată pe site-ul UNESCO, https://whc.unesco.org/.

Situat în regiunea Île-de-France, la sud-vest de Paris, extravagantul Palat Versailles, în stil baroc, a fost construit în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, supranumit "Regele Soare" (n.1638 - m.1715, rege al Franţei între 1643-1715), şi a implicat costuri enorme. A fost principala reşedinţă a regilor francezi şi reşedinţă a guvernului între 1682-1789 şi a reprezentat un simbol al regimului monarhic absolutist.

Construcţia Palatului Versailles a început, iniţial, atunci când vechiul pavilion de vânătoare al regelui Ludovic al XIII-lea (construit în 1624) a fost transformat şi extins de fiul său, Ludovic al XIV-lea. Versailles era la acea vreme doar un sat, care a fost distrus în 1673 pentru a face loc noului oraş pe care Ludovic al XIV-lea dorea să-l construiască, se menţionează pe https://en.chateauversailles.fr/.

O primă extindere a avut loc după 1661 sub conducerea arhitectului Louis Le Vau. După 1678, Palatul Versailles a fost din nou considerabil lărgit şi modificat radical de arhitectul Jules Hardouin-Mansart, care a introdus cu succes o arhitectură sobră, omogenă şi maiestuoasă, care a rămas legată pentru totdeauna de amintirea "Regelui Soare" (https://whc.unesco.org/). Fiecare proiect a fost revizuit de însuşi regele Ludovic al XIV-lea, care era dornic să vadă fiecare detaliu. O succesiune de regi a continuat să înfrumuseţeze Palatul Versailles până la Revoluţia Franceză din 1789.

În 1661, Ludovic al XIV-lea i-a încredinţat lui André Le Nôtre, arhitect peisagist şi grădinar, crearea şi renovarea grădinilor din Versailles, pe care le considera la fel de importante ca şi palatul. Lucrările la grădini au început în acelaşi timp cu lucrările la palat şi au durat aproximativ 40 de ani. Grădinile care completează palatul, realizate pe parcursul procesului de construcţie a ansamblului, au fost proiectate de Le Nôtre, creatorul tipologiei grădinii în stil francez, un sistem deschis de căi axiale care se întind cât vezi cu ochii, şi care include garduri vii joase, straturi de flori, pâraie mici, lacuri mari şi fântâni, se menţionează pe site-ul https://whc.unesco.org/.

Ansamblul în stilul arhitectural al secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea cuprinde: Apartamentele Regale, Sala Oglinzilor, decorată cu statuete aurite, Capela Regală, Opera Regală şi Muzeul de Istorie a Franţei. Parcul este decorat cu statui, fântâni, bazine de apă şi clădiri remarcabile precum Marele Trianon şi Micul Trianon, Templul Dragostei ş.a. Celebra Sală a Oglinzilor, situată între Salonul Războiului şi Salonul Păcii, reprezintă capodopera stilului denumit "Ludovic al XIV-lea". Oranjeria şi Marele Trianon sunt opera lui Jules Hardouin-Mansart. Acesta a fost asistat de Robert de Cotte la construirea Capelei Regale.

Creaţiile de la Versailles din secolul al XVIII-lea sunt printre cele mai bine realizate şi mai celebre lucrări ale stilurilor Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea: Micul Trianon, realizat de Jacques-Ange Gabriel, decorarea apartamentelor lui Ludovic al XV-lea, de către Jacques Verbeckt şi Jules Antoine Rousseau, precum şi a apartamentelor Mariei Antoaneta - de către Richard Mique.(https://whc.unesco.org/)

În 1789, Revoluţia Franceză l-a forţat pe Ludovic al XVI-lea să părăsească Versailles şi să plece la Paris. Palatul nu avea să mai fie niciodată o reşedinţă regală, iar în secolul al XIX-lea i-a fost atribuit un nou rol, devenind, în 1837, Muzeul de Istorie a Franţei, din ordinul regelui Ludovic-Filip, ajuns pe tron în 1830. Camerele Palatului au fost apoi dedicate găzduirii de noi colecţii de picturi şi sculpturi reprezentând mari figuri şi evenimente importante care marcaseră istoria Franţei. Aceste colecţii au continuat să fie extinse până la începutul secolului al XX-lea, când, sub influenţa celui mai eminent curator al său, Pierre de Nolhac, Palatul Versailles şi-a redescoperit rolul istoric. Astfel, a fost restaurată toată partea centrală, ajungând la aspectul pe care îl avusese ca reşedinţă regală în timpul Vechiului Regim. (https://en.chateauversailles.fr/)

Loc privilegiat atât pentru reşedinţă, cât şi pentru exercitarea puterii monarhiei franceze de la Ludovic al XIV-lea până la Ludovic al XVI-lea, Palatul şi Parcul Versailles, construite şi împodobite de mai multe generaţii de arhitecţi, sculptori, pictori şi artişti peisagişti, au reprezentat pentru Europa vreme de mai bine de un secol modelul perfect de reşedinţă regală. Planificarea arhitecturală şi compoziţia maiestuoasă a peisajului alcătuiesc o simbioză strânsă, servind ca decor pentru măreţia decoraţiunilor interioare ale apartamentelor, se arată pe site-ul https://whc.unesco.org/.

Revoluţia Franceză şi consecinţele ei au provocat distrugere şi dispersare la Versailles, în timp ce transformarea palatului în muzeu, în secolul al XIX-lea, a adus noi decoraţiuni şi noi spaţii. Autenticitatea Versailles-ului este menţinută prin acţiunea întreprinsă, de-a lungul multor decenii, de reconstituire a spaţiilor interioare şi a mobilierului, indică, de asemenea, https://whc.unesco.org/.

În celebra Sală a Oglinzilor din Palatul de la Versailles a fost semnat, la 28 iunie 1919, Tratatul de pace dintre Puterile Aliate şi Germania, principalul document al Conferinţei de pace de la Paris, după Primul Război Mondial.

Palatul Versailles a fost inclus pe lista UNESCO în anul 1979. În prezent, Palatul Versailles are 2.300 de camere repartizate pe 63.154 metri pătraţi, potrivit https://en.chateauversailles.fr/, şi este unul dintre cele mai vizitate locuri din Franţa. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreeea Preda)

Sursa fotografiilor: whc.unesco.org