Cutremur 1977: 45 de ani de la moartea actorului Toma Caragiu (4 martie)
Marele actor Toma Caragiu s-a născut la 21 august 1925, într-o familie de aromâni. A urmat ciclul gimnazial la Liceul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Ploieşti, fiind ales pentru trupa de teatru a liceului. A absolvit cursurile liceale în 1945 şi s-a înscris la Facultatea de Drept, dar a abandonat cursurile şi s-a înscris la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa, potrivit site-ului CineMagia - www.cinemagia.ro.
Debutul său actoricesc a avut loc în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, când era student în anul III, cu rolul unui scutier din ''Toreadorul din Olmado'', în regia maestrului Ion Şahighian, precizează site-ul amintit. La 1 mai 1948, a fost angajat ca membru al Teatrului Naţional, iar în 1949 a absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.
În perioada 1951-1953 a jucat pe scena Teatrului de Stat din Constanţa, iar în 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri. Perioada 1953-1965 a fost apreciată drept ''Epoca Caragiu'', notează site-ul www.teatruploiesti.ro.
La începutul anilor '60, a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Dintre numeroasele roluri în teatru, amintim: Rică Venturiano - ''O noapte furtunoasă'' de I.L. Caragiale; Truffaldino - ''Slugă la doi stăpâni'' de Carlo Goldoni; Figaro - ''Nunta lui Figaro'' de Beaumarchais; Ianke - ''Take, Ianke şi Cadâr'' de Victor Ion Popa; Pampon - ''D'ale carnavalului'' de I.L. Caragiale; Bertoldo - ''Bertoldo la curte'' de Leunid Rahmaninov; Macheath (zis Mackie-sis) - ''Opera de trei parale'' de Bertolt Brecht; Tipătescu - ''O scrisoare pierdută'' de I.L. Caragiale; Primarul - ''Revizorul'' de Gogol, Ion - ''Puterea şi adevărul'' de Titus Popovici; James Tyrone - ''Lungul drum al zilei către noapte'' de Eugene O'Neill, precizează sursa menţionată.

Piesa de teatru "D'ale carnavalului" de Ion Luca Caragiale, 1966. În imagine (de la stg. la dr.) actorii: Toma Caragiu, Marin Moraru şi Octavian Cotescu
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO
Artista Margareta Pâslaru, care i-a fost parteneră de scenă lui Toma Caragiu în ''Opera de trei parale'' la Teatrul Bulandra, şi-l aminteşte pe actor ca fiind un om "disciplinat, punctual", tratând cu seriozitate pregătirea unui rol.
''În 1962, Liviu Ciulei m-a ales pentru rolul Polly Peachum (...) în piesa 'Opera de trei parale' de Bertold Brecht. (...) Disciplinat, punctual, Tomiţă trata cu seriozitate pregătirea rolului, atât partea de proză, cât şi cea muzicală. Astfel, perfecţionismul meu găsea ecou şi susţinere atât din partea regizorului, cât şi a marelui actor. Independent de cele descrise mai sus, noi doi aveam ritualul nostru seară de seară. Înainte de a coborî scările de metal în scenă, îndeplineam anumite gesturi 'purtătoare de noroc'. De pildă, Tomiţă îmi aranja voalul de mireasă, amintindu-mi să-i dau 'intrarea muzicală' - adică să-i strâng mâna - la începutul duetului nostru, acompaniat de orchestra ce îşi făcea intrarea pe scenă, într-o camionetă. La rândul meu, trebuia să-i verific floarea de la butonieră, pălăria şi cravata, în timp ce ne şopteam unul altuia într-un ritm mecanic, alert: '- Eu nu sunt cântăreţ'. '- Zău că eşti bariton veritabil'. '- Zici?' mormăia Tomiţă rotindu-şi ochii mulţumit. '- Zic!', şopteam ridicând trena rochiei de mireasă (...). Duetul nostru avea succes seară de seară, cu aplauze la scenă deschisă. (...) Din câte mi s-a spus, spectacolul de la teatrul 'L.S. Bulandra' a însumat aproape 400 de reprezentaţii, dacă nu mai mult, revoluţionând peisajul teatral românesc în 1964'', declara pentru AGERPRES Margareta Pâslaru, în 2017.
Sursa foto: Margareta Paslaru/Facebook.com
Toma Caragiu a jucat roluri de comedie, dar şi drame. Unul dintre filmele foarte cunoscute este "Actorul şi sălbaticii" (1975), în care Toma Caragiu interpretează rolul unui alt mare actor - Constantin Tănase.
"Eu, care sunt un inhibat, un timid şi în general un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal, aveam nevoie să joc mult. (... ) Sunt fericit că am ales teatrul, altminteri nu m-aş fi putut exprima şi nu-mi pot imagina cum m-aş fi făcut util într-o altă profesiune", spunea Toma Caragiu, conform site-ului tvri.tvr.ro.

Toma Caragiu în piesa de teatru "D'ale carnavalului" de Ion Luca Caragiale, 1966
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES FOTO
Toma Caragiu a interpretat numeroase roluri şi în film. Din bogata filmografie a actorului amintim: ''Vremea zăpezilor'', ''Subteranul'', ''Răpirea fecioarelor'', ''Răzbunarea haiducilor'', ''Haiducii lui Şaptecai'', ''Zestrea Domniţei Ralu'', ''Săptămâna nebunilor'', ''Facerea lumii'', ''Bariera'', ''Ciprian Porumbescu'', ''Operaţiunea Monstrul", ''Serenada pentru etajul XII'', ''Buzduganul cu trei peceţi'', ''Nufărul roşu'', ''Vara romantică'', ''Poveste sentimentală'', ''Străzile au amintiri'', ''Procesul alb'', seria B.D. - ''Brigada Diverse intră în acţiune'', ''Brigada Diverse în alertă!'', ''B.D. la munte şi la mare'' -, ''Trei scrisori secrete'', ''Mastodontul'', ''Premiera'', ''Tufă de Veneţia'', ''Gloria nu cântă'', ''Marele singuratic''.
A avut zeci de înregistrări în emisiuni radio sau la televiziune. Din emisiunile de divertisment TV rămân celebre monologurile sale, dar şi scenetele în care avea parteneri alţi mari actori.
Toma Caragiu a murit în urma tragicului cutremur din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ. Cei doi se aflau în locuinţa actorului din blocul Continental, situat în strada Colonadelor, în spatele Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu), şi sărbătoreau finalizarea filmului ''Gloria nu cântă'', regizat de Bocăneţ, în care maestrul Toma Caragiu juca rolul principal. Din nefericire, cei doi n-au mai putut fi prezenţi la premiera peliculei.
Pentru filmul muzical "Gloria nu cântă", actorul Toma Caragiu a primit post mortem premiul ACIN 1977.
Actorul Ion Besoiu, prezent zilnic la operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor din blocul prăbuşit în care locuise Toma Caragiu, scria în paginile sale de jurnal, în ziua de 10 martie 1977, că trupurile celor doi, ale lui Toma Caragiu şi Alexandru Bocăneţ, au fost găsite de cascadori la ora 13.10.
''Cascadorii Aurel Popescu şi Mircea Pascu strigă ceva de sus, de pe dărâmături. Buldozerele se opresc. Băieţii fac semne. (...) Un ostaş coboară şi aduce o ramă de ochelari turtită. Caramitru bâguie: 'Ochelarii lui!'. Începe să hohotească. Strig la el şi pornesc în sus. Sunt doi. Doi oameni îmbrăţişaţi, două vieţi, două destine: Bocăneţ şi Toma Caragiu. Au murit din prima clipă. Casa scărilor s-a prăbuşit peste ei, undeva, la parter. Sunt încremenit. (...) Un actor uriaş, un om uriaş, un suflet uriaş a fost strivit într-o seară nebună de un bloc oarecare. Absurd, incredibil'', se arată în cartea ''4 martie 1977. Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur'', coordonată de Aristide Buhoiu, apărută în seria ''Reporter XX'', în 1977, la Editura Junimea, Iaşi.
Actorul Toma Caragiu a fost înmormântat la 11 martie 1977 la cimitirul Bellu din Capitală.

Monumentul actorului Toma Caragiu din Cimitirul Bellu
Foto: (c) MIHAI ALEXE/AGERPRES FOTO
În memoria marelui actor, teatrul din Ploieşti a fost numit Teatrul ''Toma Caragiu'', strada pe care se află clădirea teatrului poartă acelaşi nume, iar în centrul oraşului se află un bust al actorului. În Bucureşti, strada pe care se afla blocul în care a locuit actorul se numeşte Toma Caragiu, iar o sală a Teatrului Bulandra poartă numele actorului.
Actorul Toma Caragiu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) ''pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice''. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate organizată transnațională (ONU)
La 15 noiembrie, este celebrată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, ziua internațională pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate organizată transnațională. Fenomenul crimei organizate este prezent la nivel internațional, afectând procesele politice și de guvernare și slăbind totodată procesul de justiție și conducerea
15 noiembrie - Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație (ONU)
De la instituirea Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor rutiere, în baza Rezoluției 60/5 a Adunării Generale (2005), marcarea acestei zile s-a extins într-un număr tot mai mare de țări de pe toate continentele. Această zi a devenit un instrument important în eforturile globale de reducere a numărului de victime ale accidentelor rutiere. Tot
15 noiembrie - Ziua scafandrilor militari și Ziua scafandrului român
La 15 noiembrie se marchează Ziua scafandrilor militari și Ziua scafandrului român. În 1976, a avut loc transformarea Grupului 279 Scafandri, înființat la 15 noiembrie 1967, în Grup Scafandri de Luptă, devenind parte a Centrului de Scafandri, potrivit portalului www.centruldesca
SĂRBĂTOARE ORTODOXÃ: Începutul Postului Nașterii Domnului (15 noiembrie)
Postul Nașterii Domnului 2026 (Postul Crăciunului) va începe duminică, 15 noiembrie. 'Nu știți voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 15 noiembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Paisie de la Neamț; Sf. Mc. și Mărturisitori: Gurie, Samona și Aviv diaconul (Începutul Postului Nașterii Domnului) Duminica a 25-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 25-a după Rusalii. Sf. m. Gurie, Samona și Aviv. Începe Postul Nașterii Domnului Romano-catolice Duminica a 33-
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 noiembrie
Este a 319-a zi a anului 2026. Au mai rămas 46 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 11 m și apune la 16 h 49 m. Luna răsare la 12 h 25 m și apune la 21 h 40 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13













