Reuniunile CSAT din perioada 2019-2022 (cronologie)
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, la 24 februarie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), la ora 11.00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a reuniunii este inclusă tematica privind implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
La finalul şedinţei CSAT, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă.
Klaus Iohannis a condamnat, în dimineaţa zilei de 24 februarie, în cei mai fermi termeni, agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, în dimineaţa aceleiaşi zile, o operaţiune militară în estul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene "să depună armele" şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Putin a susţinut că încearcă să demilitarizeze şi să "de-nazifice" Ucraina.
Liderii american, europeni, ai NATO şi ONU au reacţionat la anunţul preşedintelui Federaţiei Ruse, cerându-i să oprească "agresiunea militară" împotriva Ucrainei şi au condamnat ferm atacul Rusiei.
Presa internaţională a relatat despre focuri de arme în apropiere de principalul aeroport din Kiev şi explozii în mai multe locuri din Ucraina, între care şi Odesa, port la Marea Neagră.
***
Cea mai recentă reuniune a CSAT s-a desfăşurat la 26 ianuarie 2022, având pe ordinea de zi situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO.
"Astăzi (n. r. 26 ianuarie 2022) am făcut o analiză completă a situaţiei de securitate din regiune, inclusiv din punctul de vedere al implicaţiilor militare, economice şi energetice, dar şi din perspectiva migraţiei necontrolate. România are peste 600 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina şi trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu posibil", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei CSAT.
Preşedintele a mai declarat, în context, că demersurile Rusiei din ultima perioadă "reliefează posibilitatea folosirii forţei împotriva Ucrainei, cu toate consecinţele care pot decurge de aici", a mai punctat preşedintele.
Klaus Iohannis a mai anunţat, la finalul şedinţei din 26 ianuarie, că a fost aprobat de CSAT un plan de măsuri care vine în completarea, în continuarea planurilor deja existente, armonizate cu NATO, şi care vor avea ca rezultat o pregătire corespunzătoare a României pentru orice scenariu.
***
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este, conform Constituţiei, o autoritate administrativă autonomă, sub controlul Parlamentului, care se ocupă cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Preşedintele ţării îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, în timp ce primul-ministru este vicepreşedinte al Consiliului. Membrii CSAT sunt: ministrul Apărării Naţionale, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Economiei, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.
CSAT se convoacă de către preşedintele acestuia, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, dar poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
Şedinţele CSAT au un caracter secret, se desfăşoară în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi sunt conduse de preşedintele acestuia, iar în absenţa sa, de vicepreşedinte. Ordinea de zi este stabilită de preşedinte, cu consultarea vicepreşedintelui.
***
La reuniunea din 17 decembrie 2019, CSAT a avizat favorabil propunerile de buget pe anul 2020 pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. După încheierea şedinţei, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că bugetele avizate favorabil de CSAT nu sunt ''bogate'', arătând că acestea vizează satisfacerea nevoilor normale de cheltuieli cu salariile.
La 26 februarie 2020, CSAT s-a reunit, la Cotroceni, pe tema coronavirusului. A fost prima reuniune a CSAT din cadrul celui de-al doilea mandat de preşedinte al lui Klaus Iohannis.
Pe 27 mai 2020, CSAT s-a reunit în sistem de videoconferinţă, pentru a lua în discuţie Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024; forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2021 şi programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.
Ordinea de zi a şedinţei din 6 octombrie 2020 s-a axat pe modul în care se implementează Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024. De asemenea, membrii Consiliului au analizat şi aprobat o serie de documente pentru aplicarea Strategiei, printre care Planul de implementare a acesteia, Analiza strategică a apărării, Carta Albă a Apărării.
În urma şedinţei extraordinare a CSAT din 3 decembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a fost aprobată strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus, care prevede calendarul vaccinării în 2021, în funcţie de diverse categorii de populaţie.
CSAT, reunit în data de 19 februarie 2021, a avizat favorabil propunerile de buget pe anul 2021 pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază.
În cadrul şedinţei CSAT din 27 aprilie 2021 a fost analizată starea de securitate în regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe ale Federaţiei Ruse pe frontiera de est a Ucrainei şi implicaţiile pentru ţara noastră. În context, Administraţia Prezidenţială, a arătat că "autorităţile române rămân vigilente şi vor continua să monitorizeze această mobilizare nejustificată din jurul Ucrainei". A fost, de asemenea, aprobată redislocarea etapizată în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support.
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, din 25 august 2021 a avut ca temă situaţia de securitate din Afganistan şi s-a decis ca Armata României să participe cu un efectiv de 200 de militari (începând cu luna august, timp de cel mult 6 luni) la evacuarea şi relocarea cetăţenilor afgani care au lucrat pentru misiunile NATO în Afganistan. De asemenea, CSAT a decis activarea Comitetului interministerial Coaliţia Naţională pentru Integrarea Refugiaţilor, iar Ministerul Afacerilor Interne va evalua capacitatea de preluare a refugiaţilor/azilanţilor şi posibilitatea de extindere a acesteia, conform site-ului https://csat.presidency.ro/ro. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România
La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica
27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)
La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu
Relații bilaterale România - Republica Moldova
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)
Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie
Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.













