JO 2022: Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 - Soci (Rusia)
Ediţia cu numărul XXII a Jocurilor Olimpice de iarnă a fost găzduită de oraşul Soci, în intervalul 7-23 februarie 2014, potrivit olympics.com. A fost prima ediţie a unei Olimpiade Albe găzduită de Federaţia Rusă şi, totodată, cea mai mare competiţie internaţională din Rusia după destrămarea URSS în 1991.
Competiţia de la Soci a fost considerată cea mai costisitoare din istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, după ce s-au cheltuit aproximativ 37 de miliarde de euro, notează cosr.ro.
Au participat 2.800 de sportivi din 80 de ţări. În premieră, la Soci au avut delegaţii olimpice Malta, Paraguay, Timorul de Est, Togo, Tonga şi Zimbabwe.
S-a concurat la 9 sporturi: biatlon, bob, curling, patinaj (artistic, viteză, short-track), hochei pe gheaţă, sanie, schi (alpin, fond, combinata nordică, sărituri, freestyle), skeleton, snowboard. Au fost acordate 98 de titluri olimpice. Au fost incluse în programul olimpic 12 probe noi: ştafetă mixt, patinaj artistic - echipe mixt, schi freestyle - halfpipe şi slopestyle, feminin şi masculin, sanie - ştafetă echipe mixt, sărituri cu schiurile - feminin, snowboard - slopestyle şi slalom paralel feminin şi masculin, notează cosr.ro.
Competiţia din Rusia a fost cea mai compactă olimpiadă din istorie, arenele sportive aflându-se la doar câteva zeci de minute distanţă. În funcţie de locaţie, bazele olimpice de la Soci au fost împărţite în două mari categorii: cele aflate în Parcul Olimpic Soci, numit şi Centrul de coastă, şi cele din Centrul montan.
La 7 februarie 2014, Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci au fost declarate deschise de către preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în cadrul ceremoniei de pe Stadionul Olimpic Fişt, în faţa a peste 40.000 de spectatori şi a zeci de şefi de state şi guvern.
Unul dintre eroii Olimpiadei de la Soci a fost biatlonistul norvegian Ole Einar Bjoerndalen, care, la vârsta de 40 de ani, a intrat în istorie graţie victoriei sale la sprint. După ce s-a impus la ştafeta mixtă, el a ajuns la 13 medalii olimpice, dintre care 8 de aur, depăşind recordul de 12 medalii deţinut de compatriotul său, fondistul Bjoern Daehlie.
Sportiva norvegiană Marit Bjoergen a cucerit de trei ori aurul olimpic: în proba de 30 km start în bloc, stil liber, din concursul de schi fond, la schiatlon şi sprint pe echipe.
Rusul Victor Ahn, sportiv născut în Coreea de Sud şi naturalizat, a fost cel mai medaliat sportiv de la Soci, cu trei medalii de aur şi una de bronz la patinaj viteză. Ţara gazdă a triumfat şi la patinaj artistic, cu cinci medalii, printre care 3 dintre cele 5 titluri atribuite. Legendarul patinator rus Evgheni Pluşenko a anunţat că şi-a încheiat cariera, la 31 de ani, după ce s-a retras din concursul individual de la Soci, din cauza durerilor pe care le-a simţit la încălzire. Totuşi, el a câştigat la Soci aurul în proba de echipe.
La rândul său, belarusa Daria Domraceva a dominat probele de biatlon, obţinând trei medalii de aur.
Rusia a ocupat primul loc în clasamentul final pe medalii, cu 13 medalii de aur, 11 de argint şi 9 de bronz, fiind urmată Norvegia (11-5-10), Canada (10-10-5) şi SUA (9-7-12). Rusiei i-au fost retrase mai multe medalii din cauza dopajului, dar în cele din urmă a rămas pe primul loc în clasament, cu 11 de aur, 9 de argint şi 9 de bronz.
România a deplasat o delegaţie de 24 de sportivi, care au concurat la 8 discipline. Locul 17, ocupat de echipajele feminin, respectiv masculin de bob-2, a fost cea mai bună clasare pentru sportivii români la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.
Rezultatele românilor:
locul 17 - bob-2 feminin: Maria Adela Constantin, Andreea Grecu
locul 17 - bob-2 masculin: Florin Cezar Crăciun, Nicolae Istrate
locul 18 - schi fond, sprint clasic echipe: Paul Constantin Pepene, Florin Daniel Pripici
locul 20 - biatlon, 12,5 km start în bloc: Eva Tofalvi
locul 21 - biatlon, 15 km: Eva Tofalvi
locul 21 - schi alpin, slalom: Alexandru George Barbu
locul 22 - biatlon, 7,5 km sprint: Eva Tofalvi
locul 22 - schi alpin, super-combinata: Ania Monica Germaine Caill
locul 23 - patinaj artistic, individual: Zoltan Kelemen
locul 24 - bob-4: Dănuţ Ion Moldovan, Paul Septimiu Muntean, Andreas Paul Neagu, Bogdan Laurenţiu Otavă
locul 25 - skeleton, simplu: Dorin Dumitru Velicu
locul 26 - biatlon, 10 km urmărire: Eva Tofalvi
locul 29 - sanie, simplu: Valentin Creţu
locul 30 - biatlon, 10 km sprint: Cornel Dumitru Puchianu
locul 30 - sanie, simplu: Raluca Nicoleta Strămăturaru
locul 30 - schi alpin, slalom super-uriaş: Ania Monica Germaine Caill
locul 45 - sărituri cu schiurile, trambulina normală: Sorin Iulian Pîtea
locul 46 - schi alpin, coborâre: Ioan Valeriu Achiriloaie
locul 47 - biatlon, 12,5 km urmărire: Cornel Dumitru Puchianu
locul 48 - schi fond, schiatlon 15+15 km: Paul Constantin Pepene
locul 48 - schi alpin, slalom uriaş: Alexandru George Barbu
locul 49 - schi fond, sprint individual: Timea Sara
locul 51 - sărituri cu schiurile, trambulina mare: Sorin Iulian Pîtea
locul 51 - schi alpin, slalom uriaş: Ania Monica Germaine Caill
locul 60 - biatlon, 20 km individual: Cornel Dumitru Puchianu
locul 60 - schi fond, schiatlon 7,5+7,5 km: Timea Sara
locul 62 - schi fond, 10 km: Timea Sara
locul 65 - schi fond, sprint individual: Paul Constantin Pepene
locul 68 - schi fond, sprint individual: Florin Daniel Pripici
AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea)
Sursa foto: olympics.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














