9 octombrie - Ziua Holocaustului
În fiecare an, la 9 octombrie, este marcată, la nivel naţional, Ziua Holocaustului, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, în urma propunerii făcute de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel (1928-2016), laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1986.
Cu acest prilej, la 11 octombrie 2021, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" organizează ceremonia anuală de comemorare a victimelor Holocaustului la Memorialul Victimelor Holocaustului în Bucureşti, începând cu ora 10:00. La ceremonia depunerii de coroane sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Corpului Diplomatic, ai comunităţii evreieşti şi societăţii civile, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" transmis AGERPRES.
În 2021, în contextul asumării trecutului şi a angajamentului de păstrare vie a memoriei evenimentelor care au marcat istoria României în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt comemoraţi 80 de ani de la Holocaustul în România: rebeliunea legionară de la Bucureşti (ianuarie 1941), Pogromul de la Iaşi (iunie 1941), deportările în Transnistria (octombrie 1941).
În luna octombrie 2021 se împlinesc 80 de ani de la începerea deportării evreilor din Basarabia, Bucovina de Sud şi Bucovina de Nord în Transnistria. În octombrie 1941, peste 35.000 de evrei, majoritatea copii, bătrâni, femei, din Dorohoi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate au fost escortaţi în Transnistria. În perioada 1941-1943, în lagărele şi ghetourile din Transnistria au murit între 115.000 - 118.000 de evrei locali, 105.000 - 120.000 de evrei din România şi 11.000 de romi.
Rememorarea evenimentelor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial şi comemorarea Zilei Holocaustului reprezintă o expresie a compasiunii şi respectului, dar mai ales o responsabilitate civică firească prin care se poate preveni reiterarea unor astfel de acţiuni cu caracter antisemit, rasial, discriminatoriu.
La 8 octombrie 2009 a fost inaugurat, la Bucureşti, Memorialul Victimelor Holocaustului din România, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, în vederea recunoaşterii şi, totodată, a asumării crimelor comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva comunităţii evreieşti şi împotriva comunităţii rome. Ansamblul sculptural este realizat de artistul Peter Jacobi şi cuprinde o incintă memorială centrală, în jurul căreia se află cinci sculpturi, Coloana Memorială, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David şi Epitaf, şi două instalaţii cu pietre de mormânt desacralizate din cimitirele din Odessa şi Bucureşti, arată http://inshr-ew.ro/.
România a exercitat, în perioada martie 2016-martie 2017, preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în acest mandat fiind adoptată definiţia de lucru a antisemitismului, realizare remarcabilă a IHRA.
Cadrul legislativ a fost consolidat, la nivel naţional, prin adoptarea Legii nr. 157 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 561 din 4 iulie 2018, conform http://legislatie.just.ro/.
La 8 octombrie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în cadrul unei ceremonii, care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, care are ca scop prezentarea şi promovarea istoriei culturii şi tradiţiilor comunităţii evreieşti din România, protejarea victimelor Holocaustului şi combaterea antisemitismului, potrivit https://www.presidency.ro/.
Prin rezoluţia Parlamentului European din 15 aprilie 2015, ziua de 2 august a fost recunoscută ca "Zi Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva romilor". La 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, mii de oameni de etnie romă (femei, bătrâni şi copii din aşa-numitul "lagăr al ţiganilor") au fost exterminaţi în camerele de gazare, conform www.gov.ro.
Victimele Holocaustului sunt comemorate şi la nivel internaţional, la 27 ianuarie, în urma Rezoluţiei 60/7, adoptate la 1 noiembrie 2005 de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Odată cu instituirea Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, rezoluţia ONU respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicită statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului, potrivit https://www.un.org/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
* Explicaţie foto din deschidere: Ambasadorul SUA, Hans Klemm, depune o coroană de flori, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Memorialul Victimelor Holocaustului din România (10 octombrie 2019).
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ștefan-Ovidiu Popa (PSD), învestit ministru al Transporturilor și Infrastructurii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Ovidiu Popa (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. *** Ștefan-Ovidiu Popa s-a născut la 25 iunie 1985. A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Marian Neacșu (PSD), învestit viceprim-ministru și ministru de interne (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marian Neacșu (PSD) urmează să preia portofoliul de viceprim-ministru și ministru de interne. *** Marian Neacșu s-a născut la 27 mai 1964. A absolvit Liceul Teoretic din Topoloveni, Argeș (1982), apoi Facultatea de Studii Ec
Luca Niculescu, învestit prim-ministru (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Luca Niculescu a fost desemnat, la 5 octombrie 2026, de președintele Nicușor Dan, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare, aceasta fiind cea de-a
Accidente rutiere de microbuz, autobuz și autocar (cronologie selectivă 2025-2026)
Un accidentului rutier a avut loc la 20 octombrie 2026, pe DN 7 - Buftea, unde un microbuz a intrat în coliziune cu o autobasculantă. Două persoane au murit și alte 18 au fost rănite, fiind transportate la unități
20 octombrie - Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian
La 20 octombrie este celebrată Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian. Marcată anual de Federația Internațională a Asociațiilor Controlorilor de Trafic Aerian (IFATCA), Ziua internațională a controlorilor de trafic aerian are menirea de a crește gradul de interes public față de rolul acestei profesii în societate, față de eforturile depuse
DOCUMENTAR: Recensământul Populației și Locuințelor din România (20-31 octombrie 2011)
Recensământul populației și al locuințelor 2011, desfășurat în perioada 20-30 octombrie, a reprezentat un demers statistic de importanță strategică pentru România. Acesta a fost al 12-lea recensământ din România și primul efectuat după aderarea României la Uniunea Europeană, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) demarând acț
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia Greco-catolice Sf. m. Artemie Romano-catolice Ss. Cornel, centurion; Maria Bertilla, călug. Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziu
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie
Este a 293-a zi a anului 2026. Au mai rămas 72 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 37 m și apune la 18 h 23 m. Luna răsare la 15 h 49 m și apune la 00 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Cutremure cu magnitudinea peste 4 grade produse în România (cronologie 2024-2026)
Un cutremur cu magnitudinea estimată la 4,8 și adâncimea estimată de 76,5 km a fost detectat la 19 octombrie 2026, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), pe pagina sa de
AnulBrâncuși/ Muzeul Național ''Constantin Brâncuși''
Muzeul Național ''Constantin Brâncuși'' aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj. Imobilul care găzduiește muzeul, Casa ''Barbu Gănescu'', este un monument istoric care datează din seco
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul Mihail Sadoveanu
Povestitor, nuvelist și romancier, Mihail Sadoveanu este considerat unul dintre clasicii literaturii române. Perpessicius îl numea 'cel mai desăvârșit poet al prozei noastre din toate timpurile', apreciind valoarea și expresivitatea scrierilor sale. Mihail Sadoveanu, al cărui nume la naștere a fost Mihail Ursachi, s-a născut la 5 noie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți











