Biologul şi geneticianul Thomas Hunt Morgan, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1933), s-a născut la 25 septembrie 1866, la Lexington, Kentucky, SUA. De mic copil a manifestat un mare interes pentru natură, astfel că la vârsta de zece ani, deţinea deja o colecţie de păsări, ouă de păsări şi fosile adunate în perioada pe care a petrecut-o la ţară, potrivit www.nature.com.

Licenţiat al Universităţii din Kentucky (1886), a efectuat studii postuniversitare la Universitatea Johns Hopkins, unde a studiat morfologia cu W. K. Brooks şi fiziologia cu H. Newell Martin.

În 1890, a primit bursa Adam Bruce şi a vizitat Europa, lucrând în special la Laboratorul de Zoologie Marină din Napoli, pe care l-a vizitat din nou în 1895 şi 1900. La Napoli i-a cunoscut pe Hans Driesch şi Curt Herbst. Interesele sale în cercetare au fost biologia, embriologia şi viaţa marină.

În 1891 a devenit profesor asociat de biologie la Bryn Mawr College for Women, unde a rămas până în 1904. Apoi, a devenit profesor de zoologie experimentală la Universitatea Columbia din New York, şi a rămas aici până în 1928.

Urmându-l pe William Castle, a început să lucreze asupra dezvoltării embrionare pe insecta Drosophila, folosită la acea vreme pentru experimente, la Universitatea Columbia. În jurul anului 1900, au fost redescoperite teoriile lui Gregor Mendel. Morgan a început să testeze aceste teorii pe animale. A ajuns la concluzia că unele trăsături depind de sexul individului, că trăsătura în cauză se datora tipului de cromozomi sexuali (fie cromozomi X, fie cromozomi Y), iar celelalte gene depindeau şi ele de alţi cromozomi specifici. Studiile sale ulterioare asupra acestui fenomen i-au permis, în cele din urmă, să determine comportamentul precis şi localizarea exactă a genelor. Folosind recombinări de cromozomi, Morgan şi Alfred Sturtevant au alcătuit o hartă a locaţiei genelor pe cromozomi. Pe baza analizei volumului mare de date obţinute, Morgan a propus o teorie a aranjamentului liniar al genelor în cromozomi, dezvoltând această teorie în cartea sa, "Mechanism of Mendelian Heredity" (1915), potrivit biografiei sale de pe www.nobelprize.org.

În timpul celor 24 de ani petrecuţi la Universitatea Columbia, atenţia lui Morgan a fost atrasă de impactul citologiei asupra aspectelor mai largi ale interpretării biologice. Legătura sa cu E. B. Wilson i-a oferit oportunităţi excepţionale de a intra în contact mai direct cu tipul de muncă care se desfăşura în mod activ în departamentul de zoologie, la vremea respectivă.

Munca lui Morgan privind rolul cromozomilor ca suport fizic al informaţiei genetice, a fost recunoscută în 1933 cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. De asemenea, a fost distins cu medalia Darwin în 1924 şi cu medalia Copley în 1939, potrivit www.famousscientists.org. A fost membru al mai multor societăţi ştiinţifice, inclusiv al Royal Society (Marea Britanie), şi a fost preşedinte al Societăţii Americane de Morfologie (1900), al Societăţii pentru Biologie şi Medicină Experimentală (1910-1912), al Academiei Naţionale de Ştiinţe (1927-1931), al Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei (1930) şi al celui de-al şaselea Congres Internaţional de Genetică (1932), potrivit embryo.asu.edu.

În 1928, a fost numit profesor de biologie şi director al laboratoarelor G. Kerckhoff de la California Institute of Technology din Pasadena. Aici, a rămas până în 1945. În ultimii săi ani de viaţă, a avut un laborator privat la Corona del Mar, California.

Între cărţile sale, se numără: "Heredity and Sex" (1913), "The Physical Basis of Heredity" (1919), "Embryology and Genetics" (1924), "Evolution and Genetics" (1925), "The Theory of the Gene" (1926), "Experimental Embryology" (1927), "The Scientifc Basis of Evolution" (2nd. ed., 1935), toate fiind de referinţă în domeniu genetică.

A murit la Pasadena, în California, la 4 decembrie 1945. În memoria sa, Societatea de Genetică din America acordă anual Medalia "Thomas Hunt Morgan" unuia dintre membrii acesteia care contribuie semnificativ la dezvoltarea geneticii. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: nobelprize.org