Ortodoxe
Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sfinţiţi Mc. Corneliu Sutaşul şi Ciprian, episcopul Cartaginei; Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian

Greco-catolice
Sfinţirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. m. Corneliu Sutaşul

Romano-catolice
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv.


Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în ziua de 13 septembrie sfinţirea bisericii Învierii din Ierusalim.

Biserica Învierii sau Biserica Sfântului Mormânt este o construcţie ridicată de Sfânta împărăteasă Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), în Ierusalim, pe muntele Golgota, unde a fost răstignit Mântuitorul Hristos, deasupra Sfântului Mormânt.

În urma înfrângerii revoltelor iudaice, împăratul roman Hadrian (117-138), care nu-i suporta nici pe iudei, nici pe creştini, a construit în locul cetăţii Ierusalimului, distrusă de Tit (79-81), o nouă cetate în numele său, numind-o Elia Capitolina.

Atunci mormântul Domnului a fost astupat cu pământ şi cu pietre, iar pe Golgota a fost zidit un templu închinat zeiţei Venera: "A făcut locuinţe idoleşti ca urmaşii să uite cu totul pe Hristos şi locurile acelea, pe care au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească niciodată. Însă ticălosul singur a pierit şi locul cel sfânt iarăşi l-a proslăvit Împăratul slavei" (Vieţile Sfinţilor).

La Ierusalim, a trimis-o împăratul Constantin cel Mare pe împărăteasa Elena cu mult aur şi i-a scris patriarhului Macarie (314-333) ca să o ajute la ridicarea sfântului locaş.

Sfânta Elena a dărâmat construcţiile ridicate de Hadrian, curăţind şi înnoind cetatea. A aflat Crucea pe care a fost răstignit Hristos şi mormântul şi a întemeiat o biserică minunată, îngrădind cu un zid locurile unde S-a răstignit Hristos şi unde S-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Ioan: " Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat" (Ioan 19, 41).

Sfânta Elena a zidit şi alte biserici în Betleem, pe Muntele Eleonului şi în grădina Ghetsimani şi în multe locuri sfinte, şi le-a înzestrat. Însă biserica de pe mormântul Domnului era mai frumoasă şi mai mare decât toate.

Finalizarea construcţiei şi sfinţirea ei, Sfânta Elena nu le-a mai văzut, căci întoarsă la Roma a trecut în veşnicie.

În urma definitivării lucrărilor de construcţie, care au durat zece ani, împăratul Constantin cel Mare a invitat episcopii din toate ţările în Ierusalim, la sfinţirea bisericii.

"Şi era multă mulţime de arhierei adunaţi, din Vithinia, din Cilicia şi Cappadocia, din Siria şi Mesopotamia, din Finicia şi Arabia, din Palestina, din Egipt, Africa, Thivania şi din Persia a venit un episcop. Şi credincioşi, mulţime fără de număr, din toată lumea s-a adunat, încât hotarele Ierusalimului nu-i încăpeau pe ei. Şi s-a sfinţit Biserica Învierii lui Hristos în luna septembrie în 13 zile şi tot Ierusalimul s-a înnoit, la treizeci de ani ai împărăţiei lui Constantin" (Vieţile Sfinţilor).

Sfântul şi întocmai cu apostolii împărat Constantin cel Mare a hotărât în acea zi, împreună cu sfinţii părinţi, ca sfinţirea Bisericii Învierii din Ierusalim să fie prăznuită de toate bisericile din toată lumea, în fiecare an.

* Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 13 septembrie.

A fost unul din centurionii împăratului Tiberiu (14-37) din cohorta "Italica" din oraşul Cezareea Palestinei.

Corneliu era un om bun şi milostiv aşa cum se arată în Faptele Apostolilor: "Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş, din cohorta ce se chema Italica. Cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fap. Ap. 10 ; 1, 2). Aflând despre învăţăturile şi patimile Domnului Iisus Hristos începuse să creadă şi se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească a primi sfântul botez.

Pentru cineva care nu era evreu acest lucru era însă nepermis în acel moment.

De abia după Sinodul Apostolic de la Ierusalim, care a avut loc în jurul anului 50, au fost primiţi în Biserică cei dintre neamuri, păgâni, cei netăiaţi împrejur. Tăierea împrejur era impusă de legea lui Moise şi era o practică absolut obligatorie pentru evrei.

La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, primul Sinod al Bisericii, Sfinţii Apostoli au hotărât ca neamurile nou creştinate să rămână fără tăierea împrejur. Corneliu Sutaşul a fost cel dintâi dintre neamuri botezat.

După primirea sfântul botez, Corneliu l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru în misiunea de propovăduire, iar mai pe urmă a fost hirotonit episcop. A fost prins în oraşul Schepsia de către senatorul Dimitrie, care l-a obligat să jertfească idolilor. Arătându-şi în faţa acestuia puterea rugăciunii sale la adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, Dimitrie s-a botezat împreună cu familia sa şi alte 277 de persoane.

* Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop era originar din satul Silvaşul de Sus. Părăsind casa părintească s-a călugărit de tânăr la Mănăstirea Prislop.

După un număr de ani petrecuţi aici, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, a găsit un loc mai depărtat, unde şi-a săpat singur, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau "casa sfântului". Acolo şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi post, până când viaţa i-a fost curmată de nişte vânători, care l-au împuşcat fără voie.

Nu se ştie cu precizie când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop, dar se presupune că a vieţuit în secolul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor. La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Monahismul ortodox românesc", vol. II, 2016) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)