Masivul Eiger este cel mai nordic vârf al Alpilor (3.967 metri). Faimos pentru complexitatea faţadei sale nordice, Eiger este unul dintre cele mai cunoscute masive muntoase de pe mapamond, stârnind curiozitatea pentru căţărători cât şi pentru cei care i-au relatat trăsăturile maiestuoase în cuprinsul a numeroase pagini. Interesul pentru cucerirea acestei impresionante faţade muntoase a captivat abilităţile împătimiţilor profesionişti ai drumeţiilor montane şi nu numai.

Sursa foto: marcobomio.ch

La 11 august 1858, irlandezul Charles Barrington, care nu era un căţărător profesionist, alături de ghizii Christian Almer şi Peter Bohren, a reuşit prima ascensiune pe Eiger dinspre faţada vestică şi creasta vestică a masivului, potrivit https://www.summitpost.org/.

Sursa foto: marcobomio.ch

În schimb, cucerirea masivului Eiger dinspre Mittlellegi Ridge a cunoscut numeroase încercări până în secolul al XX-lea, multe dintre acestea au fost împiedicate de roca foarte dificilă a versantului şi de condiţiile meteo aspre. Un prim astfel de demers a avut loc la 6 iulie 1874. În 1885, chiar înainte de construirea liniei de cale ferată Jungfrau, creasta a fost străbătută pentru prima dată de Alexander Burgener care însă nu a reuşit să ajungă pe vârf, potrivit https://www.mittellegi.ch/. Cu prilejul unei drumeţii desfăşurate la 8 august 1894, un grup restrâns a renunţat în cele din urmă la tentativa de parcurgere a crestei şi a coborât pe partea inferioară a rutei Lauper (peretele nordic) de la o altitudine de circa 3.500 de metri, conform https://www.summitpost.org/.

Sursa foto: angeloelli.it

Alpinistul nipon Yuko Maki a reuşit, la 10 septembrie 1921, prima escaladare a Mittellegi Ridge, având alături ghizii elveţieni Fritz Amatter, Samuel Brawand şi Fritz Steuri. Fritz Amatter străbătuse creasta în 1904.

Sursa foto: onehundredmountains.blogspot.com

Yuko Maki avea să descrie reuşita într-un articol de 23 de pagini în cartea sa - ''Sanko'', publicată în 1923. A folosit echipament potrivit acelei perioade: patru tipuri de piroane (30 în total), pene de lemn, ciocan, două frânghii de circa 30 de metri, o frânghie de 60 de metri, şi o prăjină de lemn de 6 metri lungime. Proviziile au constat în două duzine de ouă crude, un pui fript, cârnaţi, biscuiţi, lămâi, pâine, unt, dulceaţă, zahăr şi coniac.

Grupul a abordat creasta de la staţia Eismeer a căii ferate Jungfrau şi a aşezat tabăra în noaptea de 9 septembrie. Au început să urce ziua următoare la ora locală 6.00 a.m. Grupul a ajuns pe vârful Eiger la ora locală 7.15 p.m.. Au zăbovit pe vârf timp de cinci minute, noaptea se aşternea cu repeziciune, drept urmare au început coborârea pe versantul vestic. Au ajuns la staţia Eigergletscher la 3.00 a.m. pe data de 11 septembrie 1921.

Maki avea să contribuie cu 10.000 de franci către Grindelwald Guides pentru construirea unui adăpost la Mittellegi Ridge. Adăpostul a fost realizat în 1924. Ulterior, a fost amenajat un adăpost modern, iar cel iniţial a fost mutat în apropiere de staţia Eigergletscher, astăzi funcţionează drept muzeu.

Sursa foto: onehundredmountains.blogspot.com

În 1926, Yuko Maki şi Fritz Amatter au urcat din nou pe Eiger, potrivit https://www.ourspace.si/.

Sursa foto: onehundredmountains.blogspot.com

Yuko Maki s-a născut la 5 februarie 1894 la Sendai, prefectura Miyagi, Japonia. În 1917 a absolvit Keio University din Tokyo, specializarea ştiinţe juridice. A studiat în 1918 la Columbia University şi în 1919 şi-a continuat studiile în Anglia, la British Museum. A descoperit în 1914 pasiunea pentru alpinism şi s-a alăturat Clubului alpin nipon în acelaşi an. Din 1919 până în 1921 a reuşit anumite ascensiuni notabile în masive muntoase din Elveţia. Cea mai cunoscută dintre acestea rămâne escaladarea crestei Mittellegi Ridge pe Eiger. În 1922 a reuşit prima ascensiune pe timp de iarnă a Yarigatake. În 1923 şi 1924 a reuşit numeroase ascensiuni în masivele muntoase ale Japoniei. A fost liderul, în 1925, al Clubului Alpin Nipon. În anul 1956, la vârsta de 62 de ani, Yuko Maki a condus cea de-a patra expediţie niponă la Manaslu. După cele trei expediţii nereuşite, această a patra expediţie a reuşit să cucerească vârful, două echipe ajungând pe cel mai înalt punct al masivului, potrivit http://publications.americanalpineclub.org. A fost unul dintre cei mai fervenţi promotori ai alpinismului în Japonia, încurajând dezvoltarea acestui sport. A fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. A fost preşedinte al Clubului Alpin Nipon (1944-1946, 1951-1955) şi al Asociaţiei Nipone de Drumeţii (1967-1969). A primit distincţia ''Person of Cultural Merits'' (1956). S-a stins din viaţă la 2 mai 1989 la Tokyo. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: summitpost.org