DOCUMENTAR: Scriitorul Jorge Amado, 20 de ani de la moarte (6 august)
Jorge Amado este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori brazilieni, cărţile sale fiind traduse în toată lumea. Membru al Academiei Braziliene de Litere, din 6 aprilie 1961.
S-a născut la 10 august 1912. Tatăl său, Joăo Amado de Faria, a fost fermier. Jorge Amado a crescut pe o plantaţie de cacao, Auricídia, şi a fost educat la colegiul iezuit din Salvador. A absolvit Facultatea de Drept din Rio de Janeiro, în 1935.
A publicat primul său roman, "O país do carnaval", în 1931, iar în 1933 s-a căsătorit cu Matilde Garcia Rosa şi a avut primul său copil, Lila. În acelaşi an, a publicat cel de-al doilea roman al său, "Cacau".
Jorge Amado a început ca jurnalist, în 1930, iar cariera sa literară s-a desfăşurat în paralel cu cea politică. Militant comunist, Jorge Amado a fost exilat în Argentina şi Uruguay, în perioada 1941-1942. Când s-a întors în Brazilia, în 1944, s-a despărţit de Matilde.
În 1945, a fost ales în Adunarea Naţională Constituantă ca reprezentant al Partidului Comunist brazilian. În acelaşi an, s-a căsătorit cu Jorge Zelia Gattai.
Ca urmare a faptului că Partidul Comunist a fost declarat ilegal în Brazilia, Jorge Amado, împreună cu familia, s-a refugiat în Franţa, până în 1950, când a fost expulzat. Între anii 1950-1952, acesta a locuit la Praga.
La întoarcerea în Brazilia, în 1955, Jorge Amado s-a distanţat de militantismul politic, a părăsit Partidul Comunist un an mai târziu şi s-a dedicat literaturii.
Volumele publicate includ: "Jubiabá" (1935); "Mar morto" (1936); "As terras do sem fim" (1943); "Săo Jorge dos Ilhéus" (1944); "Gabriela, cravo e canela" (1958); "Os velhos marineiros" (1963); "Pastores da noite" (1963); "Dona Flor e seus dois maridos" (1966); "Teresa Batista cansada de guerra" (1973); "Farda Fardăo Camisola de Dormir" (1979); "Tocaia Grande" (1984); "O Sumiço da Santa" (1988); "Navegaçăo de Cabotagem" (1992); "A Descoberta da América pelos Turcos" (1994).
Opera literară a lui Jorge Amado a fost adaptată pentru film, teatru şi televiziune şi a oferit teme pentru diferite şcoli de samba. Cărţile i-au fost traduse în 49 de limbi, fiind realizate inclusiv versiuni în Braille şi audio.
Jorge Amado a murit pe 6 august 2001. Trupul său a fost incinerat, iar cenuşa a fost risipită în grădina casei sale, pe Rua Alagoinhas, Rio Vermelho, în ziua în care ar fi împlinit 89 de ani.
Pentru opera sa, a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale, printre care: "Lenin Peace Prize" / "Premiul internaţional Lenin pentru Pace" (Uniunea Sovietică, 1951), "Latinidade" (Franţa, 1971), "Nonino" (Italia, 1982), "Dimitrov" (Bulgaria, 1989), "Pablo Neruda" (Rusia, 1989), "Etruria de Literatura" (Italia, 1989), "Cino Del Duca (Franţa, 1990), "Mediterranean" (Italia, 1990), "Vitaliano Brancatti" (Italia, 1995), "Luis de Camőes" (Brazilia, Portugalia, 1995), "Jabuti" (Brazilia - 1959, 1961, 1997).
Jorge Amado a primit distincţii în grad de Comandor şi Mare Ofiţer în Venezuela, Franţa, Spania, Portugalia, Chile, Argentina. A primit titlul Doctor Honoris Causa din partea a 10 universităţi din Brazilia, Italia, Franţa, Portugalia şi Israel. Titlul onorific de la Sorbona, Franţa, a fost ultimul primit, în 1998, în timpul ultimei sale vizite la Paris, când era deja bolnav. (surse: www.jorgeamado.org.br; www.imdb.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Divulga Nordeste/twitter
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



