Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În perioada 08.10.2026-20.10.2026, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești au fost efectuate activități de urmărire penală într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod illegal, prev. de art. 305 alin. 1 C. pen. și lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2, 21 lit. c C. pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C. Pen..
Astfel, s-a reținut că, la data de 31.08.2026, în jurul orei 00:00, în timp ce se aflau pe o stradă din mun. Ploiești, doi bărbați în vârstă de 36, respectiv 26 de ani, unul dintre ei cunoscut în mediul online drept 'Justițiarul din Berceni', au pus în aplicare un plan bine organizat, în sensul că au lipsit de libertate o altă persoană de sex bărbătesc, prin atragerea acesteia într-un perimetru în care posibilitățile de deplasare erau limitate de configurația locului, au blocat singura cale de ieșire cu un autoturism poziționat în mod intenționat în acest scop, au imobilizat victima la nivelul solului prin aducerea brațelor la spate, restrângându-i astfel posibilitatea de mișcare, și au constrâns-o să rămână într-un spațiu situat în apropierea unei clădiri, cei doi autori poziționându-se astfel încât să îi împiedice părăsirea locului, îngrădindu-i libertatea de mișcare.
În același context, cei doi autori au exercitat în mod repetat acte de violență fizică împotriva persoanei vătămate, aplicând mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona pieptului, a umărului, a spatelui și a coastelor, provocându-i astfel suferințe fizice și leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
La data de 19.10.2026, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Secția 4 Poliția Mun. Ploiești au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară la adresele unde locuiesc inculpații, fiind descoperite printre alte bunuri de interes pentru cauză, 2 pistoale de tip air-soft cu bile și spray-uri iritant lacrimongene.
La aceeași dată, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Secția 4 Poliția Mun. Ploiești au dispus reținerea celor doi suspecți.
Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod illegal, prev. de art. 305 alin. 1 C. pen. și lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2, 21 lit. c C. pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C. Pen., formulând o propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile față de ambii inculpați.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile față de cei doi inculpați.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PURTÃTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA PLOIEȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.